• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-09 16:03:52
  • Sursa:
Doar o parte din cei peste 2.000 de pasageri care au avut zboruri anulate TAROM vor putea fi despagubiti direct. Explicatiile ANPC Imagine

Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a invitat marţi, la sediul său, reprezentanţi ai TAROM pentru a discuta modalităţile concrete prin care pasagerii afectaţi de aceste anulări vor fi despăgubiţi, în contextul incidentelor legale de anularea unui număr important de zboruri operate de compania aeriană. Însă doar o parte dintre ei vor fi despăgubiți direct, mai exact cei care au achiziționat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii. Într-o declarație în exclusivitate pentru Digi24.ro, purtătorul de cuvânt al TAROM a explicat ce trebuie să facă pasagerii care nu au achiziționat bilete direct de la companie.

ACTUALIZARE:

Purtătorul de cuvânt al TAROM, Alexandru Anghel, a precizat că peste 2.000 de pasageri au fost afectați de protestul piloților companiei aeriene. Întrebat câți dintre acești pasageri și-au achiziționat biletele direct de la Tarom, Anghel a spus că „nu are această informație acum”.

„În principiu, noi am lansat această adresă (despă[email protected]), ca să fie un punct comun în care să centralizăm toată incidența care a avut loc. În mod normal, există canale clasice, hotline, adrese normale, dar acum, fiind o situație excepțională, am făcut adresa unde colectăm datele”, a precizat purtătorul de cuvânt al TAROM.

„Ideea e că, indiferent de unde au achiziționat biletele, fie de pe site-ul TAROM sau de la o agenție, ei se pot adresa la această adresă pe care am lansat-o. Important e să facă dovada biletului, ca ei să poată fi compensați”, a spus Anghel.

Știrea inițială:

Potrivit unui comunicat al ANPC, din discuţie a reieşit că, în urma evenimentelor de pe 8 iulie 2024, TAROM va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii.

Potrivit Regulamentului european 261/2004, compensaţiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt: 250 euro pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puţin, 400 euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 kilometri şi pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 şi 3.500 kilometri, respectiv 600 euro pentru toate celelalte zboruri.

Totodată, pentru stabilirea distanţei se ia în considerare ultima destinaţie unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului.

Conform sursei citate, pentru soluţionarea situaţiei create, ANPC face unele recomandări. Astfel, pasagerii trebuie să păstreze şi să pună la dispoziţie bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat şi până la rerutare.

De asemenea, pentru a primi compensaţii, în urma anulării curselor din data de 8 iulie 2024, consumatorii care au achiziţionat bilete direct de la TAROM trebuie să se adreseze companiei printr-un e-mail, în care să prezinte biletul de avion care să demonstreze că era pasager al cursei anulate, bonurile/facturile prin care au achiziţionat cazare, transport, obiecte de minimă necesitate, în perioada în care zborul a fost anulat, până la rerutare, precum şi numărul contului în care să i se poată plăti compensaţia financiară

„Pasagerii care au achiziţionat bilete prin intermediul altor companii trebuie să se adreseze acestora, prin e-mail, iar în cazul în care nu li se oferă o soluţionare, pot depune o reclamaţie pe site-ul ANPC, www.anpc.ro, pentru companiile din România sau pe site-ul Centrului European al Consumatorilor, pe site-ul www.eccromania.ro, pentru firmele care au sediul în Uniunea Europeană, ale căror servicii sunt gratuite pentru consumatori. Atenţie! În cazul reclamaţiilor depuse la companii private cu privire la cererea de compensaţii, aceste servicii sunt contra cost”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, în urma discuţiilor purtate cu compania TAROM, în luna mai 2024, reprezentanţii acesteia au informat ANPC asupra măsurilor pe care le-au luat pentru a preîntâmpina problemele care pot apărea în sezonul estival 2024.

Astfel, în cazul anulării unui zbor, al întârzierii acestuia cu mai mult de trei ore la sosire, precum şi în situaţia de overbooking, pasagerii au posibilitatea de a primi compensaţia financiară sub formă de voucher electronic care poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM, în termen de un an de la data emiterii.

„Valoarea acestora este de 350 euro pentru o compensaţie de 250 euro, de 500 euro pentru compensaţie de 400 euro şi de 750 euro pentru compensaţie de 600 euro. Pasagerii sunt informaţi de drepturile acestora pe site-ul companiei TAROM la secţiunea "Drepturile pasagerilor" sau pe adresa lor de e-mail. Nu dispun de un număr de telefon valabil, de tip call-center, pus la dispoziţia pasagerilor. TAROM deţine aeronave disponibile, care pot interveni acolo unde este cazul, pentru suplimentări sau în situaţii de avarie”, se mai precizează în comunicat.

Luni, aeroportul era plin de sute de oameni care au aflat că nu mai pot zbura din cauza anulării a aproximativ 52 de curse. Piloții companiei Tarom au protestat din cauza condițiilor de muncă și a conducerii deficitare din companie. Ei au spus că nu pot zbura din motive medicale.

Pentru liderii clericali ai Iranului, angajarea cu „Marele Satan”, așa cum sunt denumite SUA, pentru a încheia un acord nuclear și a ușura sancțiunile paralizante ar putea, pentru prima dată, să fie răul cel mai mic. Deși nutresc o profundă neîncredere față de Statele Unite, și în special față de președintele Donald Trump, Teheranul este din ce în ce mai preocupat de faptul că furia publică tot mai mare din cauza dificultăților economice ar putea izbucni în proteste de masă, au spus patru oficiali iranieni pentru Reuters.

Economie 2025-03-15 10:00:53

Fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie împreună cu directorul Romarm, Gabriel Țuțu, într-un dosar privind achiziţia unor linii de producție neconforme și vânzare de măști către MApN în perioada pandemiei de COVID-19.

Economie 2023-01-30 23:10:28

Renumărarea voturilor din toate cele 624 de secţii din judeţul Prahova a fost finalizată sâmbătă, Biroul Electoral Judeţean anunţând că, în urma procesului de renumărare, ”au fost constatate modificări de ordin tehnic, nesemnificative, aplicate în mod unitar pentru toţi competitorii electorali”.

Economie 2024-11-30 21:59:36

Clubul Petrolul Ploieşti a anunţat că îl dă în judecată pe primarul oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, după ce acesta a acuzat echipa prahoveană de blat în ultima etapă a sezonului regulat al Superligii.

Economie 2024-03-10 18:00:06

Parlamentul European a dat joi undă verde negocierilor cu Consiliul UE (statele UE) în vederea încheierii Pactului European pentru Migraţie şi Azil, plecând de la un pachet de propuneri care cer, printre altele, o relocare obligatorie a migranţilor între statele UE în situaţie de criză, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Economie 2023-04-20 16:28:54

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la centrul de Instruire Întrunită „Getica”, unde l-a primit pe prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Betel, că România reprezintă astăzi un centru important al posturii întărite de descurajare şi apărare a NATO pe Flancul Estic şi la Marea Neagră, iar Grupul de Luptă NATO de la Cincu, care reuneşte militari din Franţa, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg, constituie nucleul acestei construcţii aliate. Şeful statului a subliniat că România va continua să sprijine Ucraina, atât timp cât va fi necesar iar găzduirea hub-ului pentru instruirea piloţilor de avioane F-16, inclusiv ucraineni, reprezintă un exemplu clar al acestui angajament.

Economie 2023-09-05 17:19:18

Salvamontiştii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 11 cazuri, salvând 12 persoane. Două au fost rănite, fiind predate echipajelor medicale. Din păcate, două persoane au decedat.

Economie 2023-09-17 09:22:16

Președintele american Joe Biden a confirmat în timpul vizitei sale în Irlanda că intenționează să candideze pentru un nou mandat la Casa Albă și a spus că va face anunțul oficial "în curând", scrie The Guardian.

Economie 2023-04-15 14:44:18