• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-01 13:20:19
  • Sursa:
Doar 5 oameni s-au prezentat la petrecerea Comisiei Europene din metavers care a costat 387.000 de euro Imagine

Doar cinci oameni s-au prezentat marți seară la o petrecere organizată în metavers de departamentul pentru asistență străină a Comisiei Europene pentru a face tinerii să fie entuziasmați de UE, transmite Politico.

Corespondentul Devex Vince Chadwick a scris pe Twitter că în cele din urmă rămăsese singurul invitat la petrecere, după „discuțiile inițiale din chat cu alți aproape cinci oameni nedumeriți care s-au prezentat”.

Aparent doar câțiva dintre cei 44 de oameni care au apreciat trailerul oficial au fost destul de interesați de avatarurile care dansează pe muzică house pe o insulă tropicală ca să se alăture într-un final petrecerii.

Departamentul pentru asistență străină a cheltuit în total 387.000 de euro în dezvoltarea unei platforme de metavers pentru a-și promova inițiativa Global Gateway, potrivit Devex. Sub această umbrelă, Comisia vrea să strângă 300 de miliarde de euro până în 2027 pentru a construi infrastructură nouă în țările care sunt în curs de dezvoltare.

Un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat pentru Devex că scopul postării de promovare a fost de a „mări conștientizarea a ceea ce face UE pe scena mondială” printre tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani care stau „în principal pe TikTok și Instagram” și care sunt „neutri în ceea ce privește UE” și „în mod obișnuit nu sunt expuși la astfel de informații”.

La 34 de ani de la Revoluția din 1989, Institutul de Studii Populare, relansat de curând de liberali, a dezbătut, alături de fostul președinte Emil Constantinescu, evenimentele care au condus la încheierea regimului comunist.

Economie 2023-12-27 13:38:51

Nava de supraveghere chineză Yuan Wang 5 a acostat, marți, în portul Hambantota din Sri Lanka, gestionat de China, în pofida preocupărilor Indiei care consideră că această navă i-ar putea spiona instalaţiile militare, relatează Reuters.

Economie 2022-08-16 13:04:33

Multe clădiri din lemn din peninsula Noto din centrul Japoniei s-au prăbuşit în urma puternicului cutremur de Anul Nou, dar un mic sat de pescari a supravieţuit, fiind salvat de arhitectura sa unică, informează AFP citată de Agerpres.

Economie 2024-01-08 16:09:15

Ţările care doresc să devină parte a Uniunii Europene trebuie să facă reforme și să respecte principiile statului de drept, a declarat joi preşedintele României, Klaus Iohannis, la finalul primei părţi a Summitului Uniunii Europene care se desfăşoară la Bruxelles.

Economie 2022-06-23 18:37:10

Rusia şi Iranul vor accelera redactarea unui „nou acord interstatal major”, a declarat marţi Ministerul rus de Externe, transmite Reuters.

Economie 2023-12-12 18:27:13

Dacă nu visezi, nu faci performanță și nu câștigi campionate, spune Alexia Tatu, tânăra campioană la categoria Under-14 de la Wimbledon. A obținut duminică trofeul de la Londra după o finală sută la sută românească, jucată, culmea, împotriva uneia dintre bunele sale prietene, care îi este și parteneră la jocurile de dublu de câțiva ani: Andreea Soare.

Economie 2022-07-11 23:34:01

Înotătorul David Popovici, aflat încă la vârsta junioratului, s-a calificat în finala probei de 200 de metri liber la Campionatele Mondiale de seniori de la Budapesta. Sportivul român intră în finala care are loc luni cu un nou record mondial la juniori, după ce a avut cel mai bun timp în semifinale. La rândul său, Robert Glință s-a calificat în finala probei de 100 m spate la Campionatul Mondial de la Budapesta și va lupta, luni seară, de la ora 20:00 (ora României), pentru o medalie.

Economie 2022-06-19 23:45:33

Ministrul de Externe maghiar, Peter Szijjarto, şi-a exprimat, duminică, bucuria după ce Partidul populist al fostului premier Robert Fico, care se opune sprijinului pentru Ucraina, a obţinut victoria în alegerile legislative din Slovacia. „Fico gândeşte la fel ca Ungaria în privinţa războiului, a migraţiei şi a problemelor de gen”, a subliniat el într-o postare pe Facebook.

Economie 2023-10-01 22:15:24