• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-22 17:06:29
  • Sursa:
DNA: Un fost director de penitenciar a fost retinut pentru ca a agresat si a santajat o angajata care nu a vrut sa faca sex cu el Imagine

Fostul director al Penitenciarului Baia Mare, ofițerul de poliție Chiș Horia Ștefan a fost reținut, împreună cu psihologul instituției, de procurorii DNA. Chiș Horia Ștefan este acuzat că a agresat și a șantajat, cu ajutorul psihologului din penitenciar, o subordonată, ofițer de poliție, după ce aceasta din urmă i-a refuzat cererile pentru favoruri de natură sexuală.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 noiembrie 2022, a inculpaților:

CHIȘ HORIA ȘTEFAN, ofițer de poliție, fost director al Penitenciarului Baia Mare, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de folosire abuzivă a funcției în scop sexual, ultraj, purtare abuzivă și șantaj, toate în formă continuată;

KOZMA ANGELA CARMEN, ofițer de poliție, psiholog la Penitenciarul Baia Mare, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2020-2022, în calitate de director al Penitenciarului Baia Mare, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi pretins, în repetate rânduri, unei subordonate, ofițer de poliție, favoruri de natură sexuală, prevalându-se și profitând de situația de autoritate și de superioritate asupra victimei.

Pe fondul refuzului persoanei vătămate de a avea o relație extraprofesională cu inculpatul Chiș Horia Ștefan, la data de 19 mai 2022, inculpatul ar fi exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate în urma cărora au rezultat leziuni constatate de medicina legală, a căror gravitate a fost apreciată la 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Actele de violență s-ar fi produs chiar în biroul directorului.

Ulterior, în perioada 30-31 mai 2022, pentru a evita eventualele consecințe ale gestului său, respectiv evitarea unei anchete disciplinare și destituirea din funcție, precum și posibile urmări pentru situația sa familială, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi constrâns-o pe persoana vătămată să nu sesizeze Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), amenințând că atât victima, cât și penitenciarul vor avea de suferit. În acest demers, directorul penitenciarului ar fi fost susținut și de inculpata Kozma Angela Carmen, psiholog în cadrul penitenciarului.

Mai mult de atât, la data de 7 iunie 2022, inculpatul Chiș Horia Ștefan ar fi amenințat persoana vătămată cu expunerea unor presupuse imagini compromițătoare pentru distrugerea credibilității acesteia.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 22 noiembrie 2022, suspecții Chiș Horia Ștefan și Kozma Angela Carmen urmează să fie prezentați Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, arată un comunicat DNA.

Pe 22 august 2022, ministrul justiției, Cătălin Predoiu, l-a revocat din funcție pe directorul Penitenciarului Baia Mare.

Decizia de Revocare arată că directorul Penitenciarului Baia Mare, Horia Ştefan Chiș a fost găsit vinovat de „purtare abuzivă și folisirea funcției în scop sexual”, în urma anchetei interne a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

Ministerul Finanțelor a publicat, marți, proiectul de Ordonanță de Urgență care reglementează mult mai dur activitatea operatorilor de jocuri de noroc în România. Potrivit documentului, care ar putea fi aprobat în Guvern chiar săptămâna aceasta, se introduc taxe mai mari, alcoolul va fi interzis în incinta sălilor, iar operatorii trebuie să aibă sediul social în România.

Economie 2023-10-03 23:35:49

Rusia a reluat atacurile asupra sistemului energetic ucrainean cu scopul de a afecta și degrada capacitatea industrială a Ucrainei. În ciuda acestor atacuri, majoritatea realizate cu drone kamikaze, sistemul energetic ucrainean rămâne „stabil”, conform serviciilor militare de informații britanice.

Economie 2024-03-04 14:00:20

Orașul Birmingham, al doilea că mărime din Marea Britanie după Londra, a devenit o adevărată groapă de gunoi de aproape două luni. Asta din cauza unei greve a angajaților din salubritate. De atunci, sacii cu deșeuri menajere stau pe străzi, spre disperarea localnicilor. Având în vedere munții de gunoaie neridicate de mai bine de o lună, un număr mic de militari va oferi sprijin logistic temporar autorităților locale, scrie The Telegraph.

Economie 2025-04-15 23:22:43

Anchete în lanț după tragedia din Neamț, în care o adolescentă de 16 ani și-a pierdut viața. Fata a murit după ce a consumat droguri date, la prima întâlnire, de un băiat cunoscut pe net. E anchetă inclusiv la Inspectoratul Scolar din Neamț, pentru că adolescenta plecase din București ca să participe la un concurs, însă liceul nici măcar nu a anunțat că organizează o competiție.

Economie 2023-08-05 11:15:18

Un bărbat a încercat să jefuiască un salon de manichiură din Atlanta, dar tentativa lui a avut un final neașteptat, relatează CNN.

Economie 2023-07-10 09:47:47

Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 161.500 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi pentru a susţine Evaluarea Naţională, în perioada 19 iunie - 4 iulie. Prima probă la Limba şi literatura română va avea loc luni, urmată de proba la Matematică, miercuri. De asemenea, proba la limba şi Literatura maternă este programată joi, 22 iunie, iar toate cele trei probe sunt scrise.

Economie 2023-06-18 13:22:37

Preşedinta PNL Sibiu Raluca Turcan a precizat că plecarea unor primari de la PNL la PSD este „o acţiune politică greşită, care slăbeşte actuala coaliţie şi pune în pericol realizarea proiectelor majore pentru ţară”. Ea a mai spus că ar paria că aceşti edili au schimbat partidul politic nu de dragul binelui comunităţii locale, chiar înainte de alegeri, ci din cauza unor presiuni, condiţionări şi uneori chiar şantaj, „lucruri care nu au ce căuta într-un stat membru al UE şi profund incorecte între doi parteneri de guvernare”.

Economie 2024-04-01 17:52:17

Washingtonul a acceptat eliberarea rusului Aleksandr Vinnik în schimbul americanului Marc Fogel, care s-a aflat în închisoare în Rusia, dar a fost eliberat şi a revenit în Statele Unite marţi, a afirmat un responsabil american, sub rezerva anonimatului.

Economie 2025-02-12 20:01:04