• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-22 00:05:59
  • Sursa:
Divortul dintre Sophie Turner si Joe Jonas se complica. Actrita vrea sa-si creasca cei doi copii in Regatul Unit Imagine

Sophie Turner, vedeta din seria „Game of Thrones”, a depus joi o petiție în New York, prin care i-a cerut lui Jonas să-i returneze copiii acasă, în Anglia, potrivit documentelor judecătorești obținute de CNN.

Petiția menționează „reținerea cu intenție” a copiilor lor „în New York City, de la reședința lor obișnuită din Anglia” și că aceștia au făcut din Anglia domiciliul lor „permanent” din aprilie 2023.

Jonas avea grijă de cele două fiice ale lor în timpul turneului cu trupa sa ”The Jonas Brothers”, un aranjament convenit în timp ce Turner participa la producția pentru un nou serial, conform plângerii formulate.

Turner plănuise să se întoarcă în Anglia luna aceasta cu copiii, se arată în petiție, dar când a încercat să le ridice pașapoartele de la Jonas săptămâna trecută, ea susține că acesta a refuzat.

„Joe și Sophie au avut o întâlnire cordială duminica trecută la New York, când Sophie a venit la New York pentru a fi cu copiii. Ei au rămas cu ea după acea întâlnire”, a spus reprezentantul lui Jonas pentru CNN într-o declarație joi. „Impresia lui Joe despre întâlnire a fost că au ajuns la o înțelegere că vor lucra împreună pentru o colaborare amiabilă pentru creșterea copiilor.”

„Dorința lui este ca Sophie să-și reconsidere poziția juridică dură și să avanseze într-o manieră mai constructivă și mai privată. Singura lui preocupare este bunăstarea copiilor săi.”, au mai spus avocații lui Jonas.

Joe Jonas a cerut divorțul de Sophie Turner pe 5 septembrie, după patru ani de căsătorie. Turner susține, de asemenea, în petiția sa că a aflat că Jonas a cerut divorțul prin „mass-media”.

Reprezentantul lui Jonas a contestat această afirmație, declarând că Turner știa în prealabil că urma să fie depusă o cerere de divorț.

În plângerea sa, Turner subliniază eforturile cuplului acum înstrăinat de-a lungul anului trecut de a-și găsi „casa pentru totdeauna” în Anglia și că, înainte de încheierea căsătoriei lor, au convenit de comun acord să se stabilească în Marea Britanie.

Copiii lor „sunt pe deplin implicați și integrați în toate aspectele vieții cotidiene și culturale” în Anglia, potrivit petiției, care spune, de asemenea, că anticipau să cumpere o casă nouă în luna decembrie, pentru care au fost în negocieri de achiziție.

„Joe caută să crească în comun cu Sophie copiii, astfel încât să fie crescuți atât de mama, cât și de tatăl lor și, desigur, este de acord ca aceștia să fie crescuți atât în SUA, cât și în Marea Britanie”, a adăugat reprezentantul său. „Copiii s-au născut în SUA și și-au petrecut marea majoritate a vieții în SUA. Sunt cetățeni americani.”

Liderii liberali i-au cerut duminică seară ministrului de Finanţe, Marcel Boloş, să găsească soluţii de finanţare a investiţiilor publice derulate prin programul Anghel Saligny şi Compania Naţională de Investiţii, astfel încât facturile depuse pe situaţii de lucrări să fie decontate până la sfârşitul anului, scrie Agerpres, citând surse din partid.

Economie 2023-12-10 20:11:43

Armata rusă a afirmat, marţi, că a cucerit o nouă localitate, Orlivka, în estul Ucrainei, la circa 15 km de oraşul Pokrovsk, un important nod logistic pentru trupele ucrainene, relatează AFP, potriviti Agerpres. Șeful armatei ucrainene avertizează că situația e dificilă în această regiune.

Economie 2024-08-27 14:34:09

Tânăra care îi acuză pe rugbiştii francezi Hugo Auradou şi Oscar Jegou de agresiune sexuală a fost externată din spitalul din Mendoza, după mai multe zile de spitalizare. Reclamanta îşi menţine acuzaţiile de viol împotriva jucătorilor francezi de rugby, dar a început să se recupereze, potrivit avocatului său.

Economie 2024-07-17 00:08:47

Casele inteligente reprezintă trendul viitorului în materie de confort în propria locuință iar consumatorii își doresc tot mai mult o casă automatizată. Televizoare și electrocasnice intuitive, eficiente din punct de vedere energetic și ușor de integrat în stilul de amenajare al fiecărei locuințe. Victor Armășelu - VP & HEAD OF CONSUMER ELECTRONICS SAMSUNG ROMÂNIA & BULGARIA vorbește despre noile tendințe în materie de televizoare și electrocasnice, integrate în conceptul de casă inteligentă.

Economie 2023-04-10 11:22:24

Liderul AUR, George Simion, a părăsit, la scurt timp după începerea discuțiilor, dezbaterea electorală dintre primii candidați clasați în sondaje la alegerile prezidențiale din 4 mai, organizată de Digi24, la Palatul Cotroceni.

Economie 2025-04-29 13:01:03

Vârsta minorilor care se confruntă cu dificultăți emoționale a scăzut, a declarat la Digi24 Florina Rad, șeful secției de Psihiatrie Pediatrică la Spitalul Alexandru Obregia. Medicul a explicat cum se ajunge la situații cum e cea în care o fată de doar 11 ani a căzut de la etaj într-un gest care, din primele informații, ar fi fost intenționat. O altă adolescentă de 14 ani a căzut de la etaj în Zalău, la doar câteva zile după ce două fete din Lupeni s-au aruncat în gol de la 20 de metri înălțime.

Economie 2023-12-13 11:55:22

Peste 700 de voluntari străini care luptă pe front de partea Ucrainei, printre care se numără cetățeni din România, Țările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia și Polonia, au fost dați în urmărire de Rusia, a anunțat Comitetul rus de Investigații, potrivit agenției ruse de presă TASS.

Economie 2024-03-12 11:06:40

Ziua de duminică a fost cea mai caldă zi de 11 decembrie din ultimii 60 de ani. Meda Andrei, meteorolog ANM, a vorbit la Digi24 despre cum vor evolua temperaturile în următoarele zile și cum va fi vremea în apropiere de sfârșitul anului.

Economie 2022-12-11 18:09:40