"S-a alocat o sumă substanțială de aproximativ 4,57 milioane de lei pe principiul banul urmează omul. Noi am fost trimiși în Consiliul Județean să reprezentăm oameni și nu suprafețe de teren așa cum rezultă din propunerea din proiectul de hotărâre înaintat de executivul Consiliului Județean," a spus Cristian Stanciu, liderul consilierilor județeni PSD Iași.
Consilierii judeteni nu s-au înțeles nici când a venit momentul să imparta 8 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor comunale. Presedintele Cristian Adomnitei a cerut ca sumele sa fie impartite egal intre primării, dar consilierii puterii au decis sa avantajeze 66 de comune care s-au ales cu bani mai multi.
Discuţie înte Cristian Adomniței și Cristian Stanciu: "Cu greu, spre jumătatea anului, am început să recuperăm ceea ce nu s-a făcut la începutul anului pentru că nu ați aprobat acest program. - Stați un pic, domnule președinte. Acum ne jigniți pe noi."
Aprobarea bugetului pentru drumuri județene a fost cea mai ușoară decizie. 3.000.000 de lei vor fi folosiți pentru reabilitare.
Daniel Minciună, directorul Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor Iași: "Se vor cheltui pentru reparații dale de beton, pentru tăierea costamente, pentru cosirea vegetației din zona de siguranță a drumurilor și decolmatarea șanțurilor de pământ."
În Consiliul județean Iași, disputele dintre reprezentanții puterii și ai opoziției s-au amplificat în ultima perioadă. În urmă cu o lună, cele doua tabere au ajuns chiar să convoace ședințe separate.
