Într-o noapte furtunoasă de iarnă, acum 21 de ani, Iraena Asher a dispărut dintr-o comunitate izolată de pe coasta de vest a Insulei de Nord aflată la o oră de cel mai mare oraș din Noua Zeelandă, Auckland.
„A fost o noapte teribilă ca aceasta”, a povestit Julia Woodhouse pentru The Guardian, într-o zi ploioasă din luna iulie (perioada de iarnă în emisfera sudică este între lunile iunie și august). Woodhouse este una dintre ultimele persoane care au văzut-o pe Iraena înainte să dispară.
Iraena era la o petrecere organizată într-o casă din Piha, atunci când a sunat la poliție și a spus că nu se simte în siguranță. Când poliția i-a spus că au trimis un taxi la adresa ei, ea le-a cerut să trimită ofițeri de poliție.
„Nu pot să fac asta singură”, le-a spus ea polițiștilor. A fost ultima dată când poliția a mai reușit să ia legătura cu femeia de 25 de ani. Taxiul pe care l-au trimis a ajuns la adresa greșită.
După ora 9 seara, Julia și fiul ei au găsit-o pe Iraena plimbându-se pe străzi, îmbrăcată foarte subțire. Cei doi au luat-o pe Iraena la ei acasă.
Odată ajunsă la casa familiei Woodhouse, Iraena a făcut un duș, s-a îmbrăcat cu roba albastră a lui Bobbie Carroll, partenerul Juliei, și a luat masa împreună cu gazdele ei. În tot acest timp, Iraena îi ruga să nu sune la poliție.
Julia a lăsat-o pe Iraena să doarmă pe canapeaua din sufragerie. „Nici nu mă dezbrăcasem încă și am auzit un zgomot pe aleea din fața casei”, a povestit Julia, care s-a uitat pe geam și l-a văzut pe fiul ei făcându-i cu mâna Iraenei ca să încerce să o convingă să se întoarcă în casă.
„Mi-a zis, 'mama, sună la poliție, ceva este foarte în neregulă cu femeia asta'”, a spus Julia. Apoi, Iraena a fugit.
Un alt cuplu din Piha a văzut-o pe Iraena cum își ridică brațele înspre o lumină stradală, sărută pământul și apoi se îndreaptă înspre plajă. De atunci, nimeni nu a mai văzut-o vreodată.
În 1992, Quentin Godwin, un tânăr de 18 ani care suferea de tulburare bipolară, a plecat de acasă din Titirangi, o suburbie a orașului Auckland, și nu a mai fost văzut niciodată. În 2012, Cherie Vousden, o mamă de 42 de ani, a dispărut în timpul unei drumeții prin pădure în apropiere de Piha. Când a fost văzută ultima dată, avea o sticlă de vin la ea. Trei ani mai târziu, Kim Bambus, o asistentă medicală de 21 de ani din Auckland a dispărut în aceeași zonă, după ce le-a spus colegilor ei de apartament că se duce la alergat.
În 2019, mașina lui Guoquan Wu a fost găsită în Piha, dar bărbatul de 22 ani a dispărut. Fosta lui prietenă i-a spus medicului legist că Wu avea intenții sinucigașe, dar familia tânărului nu crede că el și-ar fi făcut rău în mod intenționat.
În 2020, studentul francez Eloi Rolland de 18 ani a fost văzut ultima oară mergând pe drumul lung care duce înspre Piha. El și-a rezervat un bilet pentru zborul de întoarcere în Franța mai devreme decât plănuise și a promis că va aduce cu el nisip negru de pe plaja din Piha. Poliția suspectează că tânărul s-a pierdut în pădurea care înconjoară zona de coastă.
Nicio haină sau alte rămășițe ale celor șase persoane dispărute nu au fost găsite vreodată.
Medicul legist a spus că Bambus și Wu cel mai probabil s-au sinucis, în timp ce Asher probabil că s-a înecat, iar Voudsen a căzut de pe o stâncă. În cazul lui Godwin, cauza morții nu a putut fi determinată, iar cazul lui Rolland rămâne deschis.
Puține legături puteau fi găsite între cele șase cazuri în afară de locul disparițiilor până la difuzarea documentarului „Black Coast Vanishings”. În cele patru episoade ale documentarului, Candida Beveridge și Megan Jones investighează disparițiile, le pun întrebări rudelor celor dispăruți și prezintă teorii și mărturii ale localnicilor din Piha – o comunitate mică ce, în afară de aceste tragedii, se confruntă cu problema consumului de droguri, a violenței sexuale și cu alte secrete murdare.
„Cum se poate ca șase oameni să dispară și să nu îi putem găsi atunci și acolo, nu i-am putut găsi într-o lună... nu i-am putut găsi în 20 de ani? Cum se poate așa ceva?” se întreabă și Peter Brown, președintele unui club local de surfing care a ajutat de mai multe ori la recuperarea trupurilor celor care s-au înecat în zonă.
Piha este a doua cea mai periculoasă zonă din Noua Zeelandă în privința înecurilor accidentale. „Într-un loc mic, toată lumea cunoaște pe toată lumea și fiecare are o teorie”, a mai spus Brown.
Fostul primar din localitatea învecinată Waitakere, Bob Harvey (85 de ani), a fost primul care a spus că ar putea exista o legătură între cele șase cazuri, într-un articol scris în revista Metro în 2018.
În ciuda concluziei medicului legist, Harvey este convins că persoanele dispărute au fost răpite. „Au dispărut fără urmă – fără un pantof, fără o geantă”, a spus Harvey. „Cineva, sau mai multe persoane, știu mai mult.”
„Cu toții sunt chipeși, frumoși, blânzi, amabili”, a spus Harvey, care a precizat că el crede că de vină este un ucigaș în serie.
Din investigațiile făcute de realizatorii documentarului a reieșit o informație la care nu se așteptau. Mai multe femei au spus că au fost urmărite, drogate și violate în Piha.
„Este foarte dezamăgitor că poliția nu a investigat multe dintre lucrurile care au apărut în seria noastră”, a spus Jones. Poliția neozeelandeză continuă să susțină că nu există nicio legătură între incidentele de dispariție și că nu au primit nicio informație nouă după difuzarea documentarului care să justifice redeschiderea investigației.
Noua Zeelandă înregistrează una dintre cele mai mari rate de sinucidere în rândul tinerilor din țările dezvoltate și se confruntă cu un număr foarte ridicat de decese prin înec.
Pentru unii localnici, documentarul a făcut mai mult rău decât însăși disparițiile investigate. „Concluzia programului per ansamblu este că există un demon. Sunt aiureli cu scopul de a face senzație și de a atrage atenția”, a spus artistul local Pita Turei.
„Trebuie să ne uităm la noi înșine – nu la peisaj, nu să căutăm un demon – ci la noi înșine”, a mai spus Turei.