• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-03 12:28:07
  • Sursa:
Discutia dintre mecanicul trenului Intercity si seful garii din Larissa, care l-a trimis pe linia gresita. Furia creste in Grecia Imagine

Bilanțul dezastrului feroviar din Grecia a ajuns la 57 de morți. Principalul suspect al accidentului de tren de pe ruta Atena - Salonic a fost pus oficial sub acuzare. Șeful de gară din Larissa își acceptă vina, dar a afirmat că nu este singurul responsabil pentru tragedie. Presa elenă vorbește de un lanț de erori, corupție și neglijență. Ieri, trenurile din Grecia și metroul din Atena nu au circulat, după ce angajații feroviari, furioși pe întreaga situație, au intrat în grevă. Între timp, au apărut imagini cu momentul impactului dintre cele două trenuri, dar și înregistrările ultimei conversații între mecanicul de la intercity și șeful gării din Larissa, care l-a trimis pe linia greșită. Peste 2.000 de persoane au protestat pentru a doua zi consecutiv la Atena şi Salonic.

Prima conversație este între șeful de gară din Larissa și mecanicul trenului Intercity care venea de la Salonic. În niciun moment nu pare că este o situație de criză sau că ar fi vreo problemă. Șeful de gară îi spune trenului 62 să meargă înainte, în mod normal. Presa greacă a scris că mecanicul garniturii de pasageri nu a avut niciun motiv să pună la îndoială instrucțiunea.

Mecanicul trenului: Larissa mă aude?

Șeful de gară: Da, te aude. Cu nr. 47 treceți de semaforul roșu până la stația Nei Poroi

Mecanicul trenului: Vasili, plec?

Șeful de gară: Pleacă, pleacă.

Mecanicul trenului: Ok, o seară bună.

Ordinul care a pecetluit soarta a zeci de oameni fusese dat de șeful gării Larissa cu ceva timp înainte. A cerut unui subaltern să schimbe manual un macaz, deoarece un tren local se blocase și trebuia mutat de pe linia principală. Doar că șeful de gară nu a mai dat ordinul să fie mutat macazul înapoi.

Subaltern: Vasili, să schimb poziția macazului?

Șeful de gară: Nu, nu schimba poziția pentru că vine 1564

Subaltern: Ok, o să las așa, pe diagonală.

Așa au ajuns cele două trenuri pe aceeași linie. Momentul impactului a fost surprins de o cameră de supraveghere. La un moment dat, pe filmare, se vede cum apare o minge de foc uriașă. Primele vagoane ale trenului de pasageri au fost cuprinse de flăcări.

Konstantinos Imanimidis, voluntar al Crucii Roșii: "Este cel mai dificil moment atunci când nu salvezi vieți și recuperezi cadavre. Nu este ceva ce ne place, nu este ceva ce ne dorim, dar este ceva ce va rămâne în memoria noastră întotdeauna, indiferent cât de mult încercăm să scăpăm."

Suspectul numărul unu, șeful gării din Larissa, a fost  pus sub acuzare. Are termen până sâmbătă să depună mărturia și să își pregătească apărarea. Avocatul bărbatului de 59 de ani a spus că acesta este distrus sufletește și că își asumă o parte din vină. Dar nu pe toată.

Stefanos Pantzsartzidis, avocat: "Acuzatul este absolut devastat. Este un pic cam devreme pentru declarații, deoarece nu avem întregul dosar. Dar el și-a asumat partea de vină, conform cu responsabilitatea pe care o avea. Ce vreau să spun acum este că nu ar trebuie să ne uităm la copac și să nu vedem toată pădurea."

Șeful de gară era în funcție doar de o lună - abia dăduse examenele necesare. Sindicaliștii greci oferă și o altă explicație: pe linia Atena - Salonic, mai precis pe tronsonul unde a avut loc tragedia, nu există sistem electronic de semnalizare. Nu există nici măcar semafoare. Controlul traficului se face prin stația radio sau chiar prin telefonul mobil.

Aparatele de semnalizare există fizic, dar nu funcționează de ani de zile, deoarece cablurile au fost furate ca să fie duse la fier vechi și nu au fost înlocuite. Sindicaliștii greci dau vina pe toate guvernele din ultimii ani, indiferent de culoarea politică. 

Peste 2.000 de persoane au protestat pentru a doua zi consecutiv la Atena şi Salonic, şocate de dezastrul care s-a produs în apropierea oraşului Larissa. "Suntem supăraţi pe companie, pe guvern şi pe guvernele trecute care nu au făcut nimic pentru a îmbunătăţi condiţiile de la căile ferate greceşti", a declarat pensionarul Stavros Nantis, la Atena.

Lucrătorii feroviari au organizat joi o grevă de o zi în urma dezastrului, acuzând neglijenţa guvernului. Greva a început la ora locală 06:00, afectând serviciile feroviare naţionale şi metroul din Atena.

 

Imagini în exclusivitate cu bazinul în care ar fi trebuit să se antreneze zi de zi campionul olimpic David Popovici. Este în paragină și a fost transformat în depozit de către conducerea Complexului Sportiv „Lia Manoliu”. Găsești aici de la cauciucuri, televizoare vechi și mobilier, până la umbrele pentru terase. Geamuri nu mai există, iar pilonii metalici sunt grav afectați de rugină. Opt ani de zile i-a luat Companiei Naționale de Investiții să finalizeze licitația pentru modernizarea bazinului. Și încă nu se știe când vor începe efectiv lucrările. Urmăriți un nou episod al campaniei „Statul la Stat”.

Economie 2024-10-23 07:00:10

Ancheta procurorilor DIICOT în cazul fraților Tate s-a încheiat, iar cei doi au fost trimiși în judecată. Riscă până la 13 ani de închisoare, după ce lista acuzațiilor a fost extinsă pe finalul investigațiilor.

Economie 2023-06-20 13:24:31

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a scris o scrisoare în care le mulţumeşte tuturor compatrioţilor care în urmă cu şase ani l-au votat pentru prima dată.

Economie 2023-05-08 07:59:02

Cancelarul german Olaf Scholz (SPD) s-a declarat joi împotriva propunerii de a nu mai fi acordate vize turistice pentru cetăţenii ruşi în țările UE, aşa cum cer Ucraina, Letonia, Estonia şi Finlanda, dar a promis, în schimb, sporirea ajutorului financiar şi militar destinat Ucrainei.

Economie 2022-08-11 16:29:44

Grecia traversează cel mai timpuriu val de caniculă din istorie. Temperaturile au depășit 43 de grade Celsius pentru a doua săptămână consecutiv, iar autoritățile fac apeluri repetate adresate mai ales turiștilor. Trei oameni au murit, iar alți 3 sunt, în continuare, căutați după ce au dispărut, cu zile în urmă, pe două insule. Cipru, Turcia sau Italia sunt și ele afectate de temperaturi extreme. În unele țări, temperaturile sunt și cu 10 grade peste media perioadei.

Economie 2024-06-19 14:16:27

Președintele interimar al PNL a afirmat că România are nevoie de un președinte care să aibă experiență, să fie matur, dedicat valorilor democratice și apartenenței la spațiul occidental. Liberalii l-au validat pe Crin Antonescu pentru a intra în cursa prezidențială.

Economie 2025-01-26 13:23:57

Punctul nevralgic din Coaliția PSD-PNL-UDMR a fost și rămâne adoptarea unei soluții adecvate pentru atenuarea prețurilor la energie. Într-o aroganță care cu fiecare decizie luată atinge noi culmi, partidele din coaliția de guvernare par obtuze în a consulta specialiști, în a asculta puncte de vedere, dar mai ales în a face o foaie de parcurs cu ceea ce se va întâmpla în țară în urma deciziilor luate... în a preconiza impactul.

Economie 2022-09-04 11:59:15

Guvernul României se alătură campaniei globale Ora Pământului, urmând ca în această seară luminile în Palatul Victoria să fie stinse în intervalul orar 20:30 - 21:30.

Economie 2023-03-25 10:37:48