”Am de gând se plec, dar nu voi pleca fără să vă mulțumesc”. A fost ultimul moment de recunoaștere a rolului său extraordinar în cinematografia franceză. Se întâmpla în mai 2019 la Cannes, unde a primit trofelul Palme d'honneur de la fiica sa Anouchka.În semn de omagiu pentru toată cariera sa. Iar modestul Alain Delon nu și-a putut stăpâni lacrimile în timp ce rostea un discurs cu un ton testamentar, vorbind despre „un omagiu postum, dar care se petrece în timpul vieții sale”. „Dacă sunt o vedetă, și de aceea vreau să vă mulțumesc, o datorez publicului și nimănui altcuiva”, a spus el atunci.

La câteva zile după încheierea festivalului, el s-a adresat din nou fanilor săi pentru a le mulțumi: „În timp ce călătoria mea se apropie de sfârșit, vreau să spun asta: Am cunoscut atât de multe pasiuni, atât de multe iubiri, atât de multe succese și eșecuri, atât de multe controverse, atât de multe jigniri, atât de multe afaceri tulburi, atât de multe amintiri, atât de multe întâlniri ratate, atât de multe întâlniri improvizate, atât de multe suișuri și coborâșuri; încât atunci când onorurile nu vor mai fi decât amintiri deșarte și îndepărtate, va exista un singur lucru care va străluci prin constanța și longevitatea sa: voi, doar voi”.

Trebuie spus că starul a avut o carieră prolifică, cu aproximativ 90 de filme, dintre care câteva clasice, sub conducerea unor regizori prestigioși (Melville, Visconti, Antonioni, Losey, Godard, Malle...).

Cariera sa a luat avânt în 1960. La vârsta de 25 de ani, Alain Delon a dat buzna pe ecran în ”Plein Soleil”, al lui René Clément. „Acest film a fost foarte important pentru cariera mea, a fost începutul carierei mele și, dacă îmi iertați modestia, este și motivul pentru care sunt un zeu în viață în Japonia, unde a fost un triumf de îndată ce a apărut”, a declarat el în mai 2013 la emisiunea 20H de pe TF1, amintește tf1info.fr.

„Am fost programat pentru succes, nu pentru fericire. Ele nu merg împreună”, a explicat el odată, ca și cum ar fi vrut să exorcizeze o copilărie dificilă.

Născut în 1935, Alain Delon a urmat o școală haotică care l-a determinat să devină măcelar, înainte de a se înrola în Marină la vârsta de 17 ani. După ce a fost demobilizat, a frecventat Saint-Germain-des-Prés, unde „fața de înger” și ochii albaștri nu au trecut neobservați, atrăgând inexorabil lumina reflectoarelor. Calea lui avea să fie cinematograful. A jucat în aproape 90 de filme.

”Este o problemă dacă arăți bine și ești prost, ceea ce eu nu sunt. De asemenea, este o problemă dacă ești frumos și prost actor, ceea ce nu cred că sunt” , spunea Alain Delon, în emisiunea de știri a TF1, în 1990.

După ”Rocco și frații săi”, al regizorului italian Luchino Visconti, a intrat într-un vârtej.

Cei mai mari regizori îl chemau. Înainte ca Visconti, care avea să fie adevăratul pygmalion al tânărului actor, să-l distribuie din nou în 1963 în ”Le Guépard”. „Șansa pe care am avut-o de a fi ales de mari regizori precum Visconti, Antonioni sau Clément a marcat într-adevăr un punct decisiv în cariera mea, pentru că, pentru mine, un film este înainte de toate un film de regizor”, sublinia el la momentul lansării acestui mare clasic.

La sfârșitul anilor '60, cu ”Le Samouraï” (Samuraiul) de Jean Pierre Melville, maestrul thrillerului polițist francez, Alain Delon și-a consacrat personajul de brunet cu părul negru care avea să devină marca sa.

Ulterior, el va realiza o serie întreagă de filme de acțiune centrate pe el însuși, ca gangster, polițist singuratic și bărbat înfumurat. Și vorbind despre chipul său de înger, intervievat în 1990 la emisiunea de știri TF1, actorul spunea, parcă pentru a se justifica mai bine: „Este o problemă dacă ești frumos și prost, ceea ce nu este cazul meu. De asemenea, este o problemă dacă ești frumos și prost actor, ceea ce nu cred că este cazul meu. Dar poți fi frumos, un actor bun și nu prea prost, iar asta nu este o problemă pentru mine, este o problemă pentru alți oameni pentru că este deranjant”.

În 1976, o schimbare de registru cu ”Monsieur Klein” al lui Joseph Losey. Alain Delon își asumă riscuri ca actor și producător. Un alt moment de cotitură a avut loc în 1984, când a decis să rupă cu imaginea sa, interpretând un alcoolic în ”Notre Histoire”, de Bertrand Blier. „Delon poate face Klein - oamenii vor spune în continuare că vorbesc la persoana a treia, este adevărat - Delon poate face Notre Histoire, nu schimbă nimic în cariera sa și nu va schimba nimic în cariera sa”, a explicat el în emisiunea «Cinéma, Cinémas».

O carieră făcută, de asemenea, din întâlniri. Și ce întâlniri au fost! Jean Gabin, pe care l-a admirat în ”Le Clan des Siciliens”, dar și Jean-Paul Belmondo, marele său rival din ”Borsalino”. După 20 de ani, cei doi monștri s-au reîntâlnit, ceva mai puțin eleganți, în ”Une chance sur deux” al lui Patrice Leconte, lansat în 1998. Și chiar recent, mai apropiați ca niciodată, au pozat din nou împreună pentru cea de-a 70-a aniversare a Paris-Match.