• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-10 14:03:22
  • Sursa:
Discursul regelui Charles al III-lea dupa ce a fost proclamat monarh: Ma voi stradui sa urmez exemplul mamei mele Imagine

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a susţinut un discurs sâmbătă, după ce a fost proclamat în mod oficial suveran al Regatului Unit. El a spus că va încerca să urmeze exemplul mamei sale, regina Elisabeta a II-a, a cărei domnie „a fost fără precedent”.

„Doamnelor şi domnilor, îmi revine datoria plină de tristeţe să vă anunţ moartea mult iubitei mele mame, Regina. Ştiu cât de multă compasiune aveţi pentru mine atât voi, cât şi întregul popor - şi cred că pot să cred că şi întreaga lume - în urma acestei pierderi ireparabile pe care am suferit-o cu toţii. Pentru mine este o mare consolare să ştiu că această compasiune exprimată de atât de mulţi oameni faţă de sora mea şi de fraţii mei şi că această afecţiune şi sprijin copleşitor vor fi extinse către întreaga noastră familie după această pierdere”, a declarat noul suveran britanic în debutul discursului său, potrivit Agerpres.

„Pentru întreaga noastră familie, precum şi pentru acest regat şi pentru familia extinsă de naţiuni din care facem parte, mama mea a oferit un exemplu de iubire pentru toată viaţa şi de serviciu public altruist. Domnia mamei mele a fost fără precedent ca durată, dedicare şi devotament. Chiar şi acum când suntem în doliu, îi mulţumim pentru această viaţă de credinţă. Sunt profund conştient de această importantă moştenire şi de îndatoririle şi responsabilităţile serioase care, de acum, îmi revin mie”, a adăugat regele Charles al III-lea.

„Asumându-mi aceste responsabilităţi, mă voi strădui să urmez acest exemplu care mă inspiră pentru a susţine guvernul constituţional şi să aduc pace, armonie şi prosperitate pentru oamenii care trăiesc în aceste insule, în ţările din Commonwealth şi în teritoriile din lumea întreagă. În acest scop, ştiu că voi fi susţinut prin afecţiunea şi loialitatea oamenilor al căror suveran am fost numit şi că în exercitarea acestor îndatoriri voi fi sfătuit de consiliul parlamentarilor aleşi de ei. În tot acest proces, sunt profund încurajat şi de sprijinul constant pe care mi-l oferă iubita mea soţie”, a mai spus noul suveran britanic.

„Profit de această ocazie pentru a confirma dorinţa şi intenţia mea de a continua tradiţia de încredinţare a veniturilor ereditare, inclusiv a Crown Estate, către Guvern în beneficiul nostru al tuturor, în schimbul Sovereign Grant, fondul care asigură realizarea îndatoririlor mele oficiale în calitate de şef al statului şi al naţiunii. În îndeplinirea sarcinii grele care mi-a fost încredinţată, căreia îi voi dedica tot restul vieţii mele, mă rog pentru a cere călăuzire şi ajutor din partea Dumnezeului Atotputernic”, a declarat regele Charles al III-lea în finalul discursului său de sâmbătă.

O reprezentare a lui Hristos a stârnit un scandal în Spania. Cercurile ultraconservatoare sunt furioase și cer înlăturarea acesteia, susținând că modul în care a fost pictat este o ofensă. 

Economie 2024-01-30 14:19:46

La doar 15 minute de București, în mijlocul naturii, Liziera de Lac, cartierul vecin cu pădurea și lacul prinde contur și în luna septembrie 2022 își va primi viitorii rezidenți. Casa model din faza I este deja gata și o poți vizita, iar până la 15 iulie avem și o ofertă specială: la achiziția cuibului 2b nr 21, primești cadou o bucătărie complet mobilată și utilată în valoare de 12.630 euro (imaginea este cu titlu de prezentare). Detalii mai jos în text!

Economie 2022-06-22 09:04:37

Fostul antrenor al Simonei Halep, australianul Darren Cahill, alături de care sportiva a lucrat șase ani, timp în care a avut și cele mai multe performanțe, a reacționat în scandalul de dopaj care o privește și a postat un mesaj pe Instagram. El se declară convins că Simona Halep este victima unei erori.

Economie 2022-10-23 18:10:25

Nicușor Dan a declarat, duminică la Digi 24, că nu este de acord cu Ilie Bolojan, Crin Antonescu și Kelemen Hunor care au susținut că trebui urgentată data alegerilor. Primarul Capitalei consideră că e mai important să fie date lămuriri în privinţa anulării alegerilor decât să fie grabă pentru stabilirea unui calendar al prezidențialelor.

Economie 2025-01-05 17:41:26

Maria Corina Machado, lidera opoziției din Venezuela, a fost eliberată joi, a anunțat mișcarea sa, Vente Venezuela, la scurt timp după ce a fost reținută în urma unor focuri de armă în timp ce părăsea un protest în estul capitalei Caracas. Demonstrații ale opoziției au avut loc în întreaga țară într-un efort de ultimă oră de a pune presiune pe președintele Nicolas Maduro înainte de învestirea sa în funcție pentru a treia oară, care urmeză să aibă loc vineri, transmite Reuters.

Economie 2025-01-10 11:37:31

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a îndemnat marţi Grecia şi Turcia să-şi rezolve neînţelegerile din Marea Egee, pe fondul escaladării tensiunilor între cele două ţări vecine.

Economie 2022-06-14 17:27:20

În ultima perioadă comunicarea publică a fost acaparată de acest subiect, al taxei de solidaritate. De obicei PSD propune ceva, iar apoi PNL încearcă să se delimiteze din rațiuni ideologice, simplificând discuția la conceptul stânga - dreapta.

Economie 2023-02-06 12:42:58

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) dezaprobă hotărârea Înaltei Curți de a-i achita pe Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș, foștii ofițeri de securitate responsabili de moartea disidentului Gheorghe Ursu, în toamna anului 1985. Institutul subliniază că decizia instanței supreme "contravine tuturor valorilor pe care se întemeiază statul de drept, precum și ideii de justiție în România".

Economie 2023-07-27 15:58:15