• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-14 18:38:49
  • Sursa:
Directorul general al INFP, despre cutremurul de marti: Este o surpriza ca zona respectiva s-a activat. Acolo au fost doar seisme mici Imagine

Constantin Ionescu, directorul general al INFP a explicat într-o conferință de presă ce s-a întâmplat cu faliile care au produs cutremurul de marți, precizând că acesta a fost un „frate” al celui de luni, nu o replică a acestuia. De asemenea, Ionescu a spus că „este o surpriză că zona respectivă s-a activat”.

Constantin Ionescu, director general INFP: După cum știți, ieri a fost un cutremur de 5,2 grade, s-a produs la adâncimea de 10 kilometri, intensitatea în epicentru a fost de 5 grade pe scara Mercalli, iar astăzi, după 16 replici ale cutremurului de ieri, s-a produs, undeva la 10 kilometri distanță față de vechiul epicentru, un alt cutremur de 5,7, cu intensitatea în epicentru de 6 spre 7 grade Mercalli.

Adâncimea a fost de 7 kilometri.

E o zonă în care nu s-au produs cutremure decât foarte rar, iar dacă se produceau erau magnitudini mici, de trei grade, două grade, un grad.

Este pentru noi o surpriză că zona respectivă s-a activat.

Ea a mai produs cutremure în trecut. Avem exemple din 1943 când s-a produs un cutremur de 5 grade, de asemenea în anii 1963-1964 un cutremur de 4 și 4,5, iar mai în spate au fost cutremure în 1910, și încă 50 de ani în urmă, în 1850-1860, tot de magnitudini sub 4, în jur de 4.

Din punct de vedere geologic, mișcarea faliilor a fost pe verticală, mecanismul cutremurului așa arată, adică au fost două plăci care s-au mișcat una față de cealaltă pe verticală la ambele cutremure. Deci, ele sunt un tandem de cutremure. Acest al doilea cutremur poate să fie un „frate” al celuilalt, nu este o replică a lui.

Unul dintre cele mai mari aeroporturi din Marea Britanie, aeroportul din Birmingham, a anulat miercuri toate zborurile și a fost evacuat după raportarea unui vehicul suspect, informează Reuters.

Economie 2024-10-23 17:48:43

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose susţine că Mircea Geoană nu va reuşi nici măcar să strângă semnăturile de susţinere pentru a candida la alegerile prezidenţiale, informează news.ro.

Economie 2024-02-10 13:16:37

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, nu s-a răzgândit după ce a fost în vizită în Bulgaria: tot nu este de acord cu primirea acesteia și a României în Schengen. El vrea să ceară Uniunii Europene două miliarde de euro, bani cu care Bulgaria să refacă gardul de la frontiera sa cu Turcia. Declarațiile lui l-au iritat pe președintele Bulgariei, Rumen Radev, care a spus din nou că cele două țări nu trebuie lăsate în afara spațiului de liberă circulație.

Economie 2023-01-24 10:17:13

„Democrația este despre comunități, fiecare cu problemele și aspirațiile lor și vreau să felicit comunitățile de votanți ale fiecăruia dintre contracandidați pentru dezbaterea pe care au purtat-o în special pe rețelele sociale, în opinia mea mult mai consistentă decât dezbaterea pe care noi, politicienii, am putut s-o producem. Noi, politicienii, mai avem un drum lung fiecare pentru a ajunge la aspirațiile comunităților pe care vrem să le reprezentăm”, au fost cuvintele rostite de Nicușor Dan, primar al Capitalei și candidat independent la prezidențialele din 4 mai.

Economie 2025-05-04 22:58:14

Rusia l-a convocat vineri pe ambasadorul Armeniei pentru a-i transmite un protest "dur". Mica republică ex-sovietică a reușit să irite Moscova, după ce a anunțat un exercițiu militar comun cu Statele Unite ale Americii, transmite Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2023-09-09 10:43:40

Kievul a criticat sâmbătă declaraţia liderilor G20 asupra războiului din Ucraina, în care aceştia au denunţat utilizarea forţei, dar nu au menționat Rusia, informează agenţiile de presă internaţionale.

Economie 2023-09-09 17:36:07

Justiţia europeană a anulat miercuri sancţiunile Uniunii Europene împotriva mamei şefului grupului paramilitar rus Wagner, prima dintr-o serie de decizii referitoare la măsurile punitive în contextul războiului din Ucraina, informează AFP. 

Economie 2023-03-08 17:17:30

Ministrul liberal al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a afirmat miercuri că România are nevoie de stabilitate financiară şi, ca urmare, rotativa guvernamentală ar trebui să se producă după depunerea cererii de plată numărul 3 din PNRR, care are ca termen luna iunie.„Având în vedere că discutăm de cererea de plată numărul 3 şi că la fiecare cerere de plată fiecare jalon are în spate memorie instituţională şi oameni care sunt obişnuiţi cu problematicile şi cunosc, să zicem, firul logic al lucrurilor, cred că cererea de plată numărul 3 ar trebui să fie cea care se depune şi după aceea să se întâmple rotativa. Experienţa guvernamentală pe care o am îndeamnă să spun acest lucru, pentru că aceia care vin ulterior au nevoie de o perioadă de lucru până când se obişnuiesc cu problemele şi, desigur, aici, în ceea ce priveşte cererile de plată şi implementarea, PNRR nu ne iartă, este necruţător. O împingere a cererii de plată presupune, pe cale de consecinţă, şi următoarele cereri de plată care pot fi, mai apoi, duse mai încolo, pentru că este regula consecutivităţii. Adică, se depune cererea de plată numărul 3, se validează jaloanele şi ţintele şi după aceea poţi depune cererea de plată numărul 4”, a declarat Boloş, la Palatul Victoria.El a adăugat că, în cazul în care cererea de plată numărul 3 se va depune în toamnă, în loc de luna iunie, şansele de a depune o a doua solicitare în acest an „scad simţitor”.„Acum, noi avem termenul fixat - luna iunie. Poate fi tot luna iunie (rotativa guvernamentală - n.r.), dar nu sunt decizii care depind de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Eu ştiu un singur lucru: avem un termen fixat de prim-ministrul României, acest termen este luna iunie 2023 şi ne vom ţine de el. (...) Eu am spus cum ar fi bine pentru cererea de plată numărul 3, sigur că deciziile pot fi şi altele. Pentru România, cred eu că este prioritar să aibă stabilitatea financiară asigurată”, a transmis Marcel Boloş.Pentru depunerea cererii de plată numărul 3 din PNRR este necesar ca România să prezinte documente privind îndeplinirea a 79 de jaloane şi ţinte.„După ce închidem procedura necesară cererii de plată numărul 2, pentru cererea de plată numărul 3, care cuprinde 79 de jaloane şi ţinte aferente trimestrelor III şi IV ale anului 2022, să pregătim documentele pentru jaloanele care sunt considerate mai uşoare, urmând ca pentru celelalte jaloane, în procesul acesta de discuţii informale cu Comisia Europeană, să avem acest dialog permanent şi binevenit pentru clarificarea anumitor situaţii”, a explicat Boloş.Ministrul a precizat că între jaloanele impuse pentru cererea de plată numărul 3 sunt câteva considerate ca foarte importante şi vor fi monitorizate direct de către Comisia Europeană.„Aici, după cum se cunoaşte deja, problema scoaterii din funcţiune a grupurilor energetice de la Rovinari şi Turceni şi a trecerii lor în conservare este socotită un jalon foarte important pentru cererea de plată numărul 3. De asemenea, tot jalon important este şi guvernanţa corporaţiilor de stat şi legislaţia nouă pentru ceea ce înseamnă guvernanţa corporaţiilor de stat. De asemenea, reforma privind pensiile speciale este tot parte din cererea de plată numărul 3. Şi, desigur, mai avem problema Consiliilor de administraţie pentru companiile de stat care se află sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi a Ministerului Energiei. Toate aceste jaloane, să zicem aşa, sunt (...) monitorizate direct de către Comisie şi trebuie să avem maximă prudenţă pentru ceea ce înseamnă procesul de validare a acestora şi apoi de obţinere a avizului favorabil pentru cererea de plată numărul 3”, a informat ministrul Boloş. 

Economie 2023-03-22 17:03:05