Luminiței Sălceanu, șefa Direcției de Servicii Publice, i se vor retrage din atribuții. Aceasta nu va mai avea în subordine activitatea de ridicare a mașinilor parcate neregulametar. Cel mai probabil, această activitate va fi preluată de Poliția Locală. Primarul Gheorghe Nichita spune că noua echipă de control va verifica toate reclamațiile primite. "Sesizările care vin din partea populației, toate lucrurile care sunt semnalate de Curtea de Conturi sau de alte instituții de control și, de ce nu, toate lucrurile care apar în primărie la un moment dat ca și necesități de control," a mai spus primarul Iaşiului.
Consilierii din opoziție nu s-au arătat prea încântați de micile modificări și sunt de părere că nu vor aduce îmbunătățiri notabile în ceea ce privește activitatea instituțiilor din subordinea Primăriei. "Ea nu aduce mari modificări în sensul că se centralizează multe dintre lucruri, se desființează o direcție care suna bine măcar, Direcția de Servicii pentru Comunitate," a spus Marius Dangă, consilier local PNL.
Noua organigramă a primăriei a primit și avizul Agenţiei Naționale a Funcționarilor Publici.
