• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-17 12:25:04
  • Sursa:
Directiva pentru extinderea energiei regenerabile in UE, blocata din cauza disputelor privind rolul energiei nucleare Imagine

O directivă importantă privind extinderea energiei regenerabile în Uniunea Europeană a fost amânată din cauza disputelor de ultim moment cu privire la rolul energiei nucleare, ceea ce creşte îngrijorările cu privire la Pactul Verde al blocului comunitar, transmite Bloomberg. România se numără prinre țările care vor să beneficieze de energia nucleară.

Oficialii statelor membre urmau să îşi exprime sprijinul faţă de Directiva privind energia din surse regenerabile, la o reuniune care va avea loc miercuri, ceea ce ar fi deschis calea pentru un vot oficial în cursul următoarei săptămâni. Cu toate acestea, discuţiile cu privire la modul în care energia nucleară poate ajuta industriile să îşi îndeplinească obiectivele climatice, în special în Franţa, au făcut ca această directivă să fie scoasă de pe agenda reuniunii, scrie Agerpres, preluând Bloomberg.

Întârzierea este o nouă lovitură pentru Pactul Verde al blocului comunitar, în condiţiile în care diferite elemente sunt puse sub semnul întrebării din cauza agendei politice interne. Franţa, care se bazează pe energie nucleară pentru cea mai mare parte a producţiei de electricitate, militează pentru un rol mai mare al acestei tehnologii în tranziţia energetică.

Potrivit Directivei privind energia din surse regenerabile, ponderea energiei eoliene şi a celei fotovoltaice în mixul energetic al UE ar urma să ajungă la 42,5% până la finele deceniului. O nouă dată la care ar urma să aibă votul formal cu privire la această directivă nu a fost fixată încă de Suedia, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE, potrivit unor surse din apropierea acestui dosar.

În luna martie, negociatorii din UE au ajuns la un acord privind extinderea energiei regenerabile până în 2030, oferind un mic rol şi pentru energia nucleară. Acest acord permite ţărilor membre să îşi reducă obiectivele privind hidrogenul verde pentru industrie dacă utilizează în principal energie nucleară, mai degrabă decât combustibili fosili, pentru a produce restul hidrogenului lor şi a menţine obiectivele regenerabile în vigoare.

Însă Franţa, Slovacia, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria şi România au semnalat toate că nu vor sprijini acel acord, susţine o sursă citată de Bloomberg. Iar Markus Pieper, europarlamentarul responsabil pentru negocierea acordului, a admis anterior că doar Suedia ar fi în măsură să profite de această soluţie.

De asemenea, o altă componentă a Pactului Verde, iniţiativa ReFuelEU Aviation, privind utilizarea combustibililor sustenabili în aviaţie, a fost scoasă şi ea de pe agenda reuniunii de miercuri, susţin sursele.

Incident grav în stația de metrou Piața Sudului. Un zid s-a surpat din cauza infiltrațiilor de apă, în urma ploilor abundente de la începutul săptămânii.

Economie 2025-06-13 16:08:00

Președintele Donald Trump și-a atribuit meritele pentru „aspectele pozitive” ale economiei într-un interviu exclusiv acordat NBC News, difuzat duminică, dar a afirmat că „aspectele negative” sunt opera fostului președinte Joe Biden.

Economie 2025-05-05 20:33:29

Climatologul ANM Roxana Bojariu spune, într-un interviu pentru Radio România Cultural, că România și alte state învecinate se află în mijlocul masei de aer foarte cald care vine dinspre nordul Africii, țara noastră resimțind puternic efectele valului canicular, cu cupola aferentă pe care și-a construit-o prin condițiile specifice. 

Economie 2024-07-16 17:48:04

Secretarul de Stat american Marco Rubio a vorbit la Riad despre posibile „oportunități extraordinare” pentru Statele Unite „de a avea un parteneriat” cu Rusia. Dar „cheia pentru a realiza acest lucru este sfârșitul conflictului” din Ucraina, a adăugat el, potrivit TF1. Ce ar fi oferit Kremlinul delegației lui Donald Trump aflăm de la Ukrainskaia Pravda.

Economie 2025-02-18 18:12:29

Cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Arcul de Triumf din București, a avut loc parada militară națională, la care au participat aproximativ 2.500 de militari, fiind expuse aproape 190 de mijloace tehnice și 45 de aeronave. Evenimentul a început la ora 10:00, iar pentru prima dată, dronele Bayraktar au traversat cerul Capitalei. Parada a fost programată mai devreme pentru a permite spectatorilor să ajungă la secțiile de votare, în contextul alegerilor parlamentare.

Economie 2024-12-01 12:13:06

Edvard Novak, fiul cel mare al fostului ministru al Sportului, Eduard Novak, a fost victima unui accident rutier, în timp ce se afla la un antrenament cu bicicleta împreună cu tatăl său.

Economie 2024-02-25 13:42:45

Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru furt calificat, după ce au furat mai multe bucăţi de şină şi obiecte din fier, de pe linia unui tramvai din Bucureşti, informează Biroul de presă al DGPMB, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-03-11 13:48:39

Procurorul Sorin Lia, fostul șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia și Narcis Sorin Bulintiș, fostul șef al Poliției Rutiere din același oraș au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar în care Sorin Lia este acuzat că a intervenit în mai multe dosare penale care îl vizau pe Narcis Sorin Bulintiș, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Economie 2023-05-11 10:15:56