• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-01 19:00:05
  • Sursa:
Diplomatul care reprezinta Rusia in Republica Moldova, convocat de MAE de la Chisinau dupa declaratiile lui Serghei Lavrov Imagine

Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, a dispus convocarea la MAE de la Chişinău, în cursul zilei de joi, a însărcinatului cu afaceri ad interim al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, ca urmare a declaraţiilor şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. Ministrul rus de externe a avertizat autorităţile moldovene că Moscova va considera „atac împotriva Rusiei” orice fel de situaţie de natură să pună în pericol securitatea forţelor de menţinere a păcii din Transnistria și va face totul pentru a proteja interesele populaţiei rusofone din Republica Moldova. Aceste declarații au fost calificate de autorităţile moldovene drept „speculaţii neîntemeiate”, relatează Agerpres.

Chișinăul reaminteşte părţii ruse că legislaţia Republicii Moldova garantează drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precizează într-un comunicat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei moldovene, Daniel Vodă. 

„Vorbitorilor de limbă rusă, ucraineană, găgăuză, bulgară şi ai altor minorităţi etnice le sunt respectate drepturile în conformitate cu principiile democratice, iar în cazul vorbitorilor de limba rusă menţionaţi în declaraţie nu au fost semnalate încălcări ale drepturilor acestora la instituţiile abilitate din ţara noastră”, a subliniat Daniel Vodă.

Totodată, purtătorul de cuvânt al MAE moldovean a declarat că autorităţile de la Chişinău „îşi reiterează ataşamentul pentru metodele paşnice, diplomatice şi bazate pe dialog atât pentru reintegrarea ţării, cât şi în dialogul cu Federaţia Rusă privind retragerea trupelor ruse staţionate ilegal pe teritoriul ţării. Oricare alte speculaţii le considerăm neîntemeiate”, a transmis diplomația de la Chișinău.

Declaraţiile ameninţătoare din ultimele două zile ale lui Serghei Lavrov la adresa autorităţilor de la Chişinău reprezintă o încercare de a deturna parcursul european al Republicii Moldova, dar şi un joc al Rusiei pentru a aşeza partea moldoveană la masa negocierilor privind statutul regiunii transnistrene, consideră mai mulţi analişti politici şi experţi de la Chişinău, citaţi de Deschide.md.

Comentatorul politic Nicolae Negru consideră că Moscova vrea să sperie Chişinăul pentru a obliga autoritățile să se aşeze la masa negocierilor în vederea obţinerii unei soluţii favorabile Rusiei în reglementarea conflictului transnistrean. „Vorbim de federalizarea Republicii Moldova, cu drept de veto pentru Transnistria şi pentru Comrat în ceea ce priveşte politica internă şi externă” a republicii, a precizat el.

La rândul său, analistul politic Anatol Ţăranu crede că declaraţiile lui Lavrov intervin ca urmare a mesajelor lansate de liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care insistă pe „tratative diplomatice” privind securitatea Transnistriei.

„Este evident că aceste iniţiative a lui Krasnoselski sunt coordonate cu Moscova. Toate declaraţiile lui Lavrov precum că cineva din Republica Moldova ar ameninţa ruşii din Transnistria sunt de mai demult. Acum, el împinge Chişinăul spre începerea unui dialog oficial cu Tiraspolul într-o formă sau alta diplomatică. Aceasta înseamnă că Rusia, parte a procesului de reglementare, va participa la aceste întruniri diplomatice. Rusia are nevoie de aceste tratative, întrucât este într-o izolare internaţională şi nu poate să contacteze şi să relaţioneze cu statele occidentale. Încercarea de a reanima un dialog diplomatic în privinţa Transnistriei este o încercare de a ieşi din izolarea internaţională şi a se prezenta pe post de pacificator. Cred că Chişinăul înţelege acest lucru şi nu va răspunde la această capcană întinsă de Moscova”, a declarat Anatol Țăranu pentru Deschide.md.

Expertul Ion Tăbîrţă este de părere că autorităţile de la Chişinău trebuie să fie extrem de atente la declaraţiile făcute de Lavrov. „Acum rămâne întrebarea dacă aceste declaraţii fac parte dintr-un eventual plan al Rusiei pentru Republica Moldova sau sunt declaraţii de avertizare la adresa statului nostru, a actualei guvernări, pentru a nu aprofunda dialogul cu Uniunea Europeană, pentru ca guvernarea să nu fie una prooccidentală în promovarea reformelor sale”, a declarat el pentru Deschide.md. „Rusia încearcă să adune un anumit arsenal împotriva actualei guvernări din Republica .Moldova, astfel ca aceasta să-şi tempereze intenţiile de a se apropia de UE prin realizarea unor reforme”, este de părere analistul.

„Reformele de tip european, democratice, nu convin Rusiei pentru că în acest mod Republica Moldova, societatea moldoveană se îndepărtează de modelul de stat post-sovietic pe care încearcă să-l cultive Rusia. Republica Moldova europenizată şi democratizată îndepărtează statul nostru de Federaţia Rusă”, subliniază Ion Tăbîrţă. El atrage atenţia şi asupra faptului că Lavrov face aluzii că actuala guvernare nu ar fi independentă şi că ar fi marioneta Occidentului. „Aceste declaraţii sunt îngrijorătoare şi pentru că, anterior, asemenea acuzaţii şi etichetări erau îndreptate spre conducerea de la Kiev”, punctează analistul.

În ceea ce priveşte „statutul special” pentru Găgăuzia invocat de Lavrov, experţii citaţi au precizat că aceasta ar reprezenta o tentativă de a soma Chişinăul să accepte propunerile Rusiei privind federalizarea Republicii Moldova.

„Este o formă de presiune asupra Chişinăului, asupra guvernării, să cedeze şi să accepte ceea ce propune Moscova. Sunt planuri mai vechi care sunt accelerate în legătura cu situaţia foarte incertă în Ucraina, în contextul perspectivei nu tocmai optimiste pentru armata rusă de acolo. Nefiind siguri de victoria lor, ruşii încearcă să accelereze procesele din Republica Moldova pentru a obliga Chişinăul să adopte o formulă care ar conveni Moscovei”, comentează Nicolae Negru, editorialist la „Ziarul Naţional” din Chişinău.

Atac concertat împotriva unui vehicul blindat rusesc pe frontul din Ucraina. Transportorul blindat a fost lovit de o rachetă ghidată, după care a fost scos definitiv din luptă cu o grenadă lansată din dronă. Imaginile au ajuns pe rețelele sociale.

Economie 2023-03-10 11:19:59

Protestul transportatorilor blochează circulația în mai multe orașe din țară. Nemulțumiți de schimbările de legi și de scumpirile polițelor RCA, au scos TIR-urile și camioanele pe străzi și merg încet, în coloană. Pe Centura Capitalei este haos și nu se mai circulă.

Economie 2024-01-10 12:48:15

Kim Yo Jong sora dictatorului nord-coreean, Kim Jong Un, cunoscută pentru influența sa în cadrul regimului de la Phenian, a declarat, luni, că prim-ministrul guvernului Japoniei, Fumio Kishida, „a cerut” o întâlnire cu dictatorul de la Phenian. Kim spune, însă, că o astfel de întâlnire este puțin probabilă, fără „o schimbare a atitudinii” la Tokyo.

Economie 2024-03-25 09:19:01

Ministrul energiei Virgil Popescu recunoaște că va fi o iarnă complicată pentru Europa în privința alimentării cu gaze, dar spune că România nu este atât de dependentă de gazul rusesc. În plus, importurile României nu se fac prin Nord Stream și nici măcar prin gazoductele din Ucraina, ci prin TurkStream, prin Coridorul Trans-Balcanic. Oficialul dă asigurări că România va trece cu bine peste această iarnă și subliniază că în prezent avem gaz înmagazinat în proporție de 75,6 la sută din capacitate, adică mai mult decât aveam la 1 noiembrie anul trecut. Mai mult, ministrul energiei a subliniat, luni seara, la Digi24, că pentru cei care au centrale individuale pe gaz s-a eliminat plafonul de consum, astfel încât pot consuma oricât, iar prețul va fi același ca anul trecut, de 31 de bani pe kilowatt.

Economie 2022-09-06 21:40:23

Ungaria va ratifica aderarea Suediei la NATO, dacă Turcia îşi ridică obiecţiile faţă de intrarea acestei ţări în Alianţă, a dat asigurări marţi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto. Oficialul a mai spus ca Ungaria nu va amâna accesul vreunei țări în Alianță, atâta vreme cât Turcia își manifestă aceeași deschidere, transmite EFE."Dacă va exista un progres, fireşte că ne vom respecta promisiunea ca Ungaria să nu amâne intrarea niciunei ţări în NATO, la fel cum a procedat în cazul aderării Finlandei, pe care Ungaria a ratificat-o de îndată ce a fost acceptată de Turcia", a declarat jurnaliștilor şeful diplomaţiei ungare.Turcia şi Ungaria sunt singurele state membre ale NATO care încă nu au ratificat aderarea Suediei la Alianţă. Ankara invocă lipsa de cooperare a guvernului de la Stockholm în extrădarea către Turcia a unor persoane pe care aceasta le consideră având legături cu organizaţii teroriste, în special din zona kurdă, iar Budapesta le reproşează politicienilor suedezi că şi-au făcut un obicei din a emite critici la adresa guvernului condus de Viktor Orban

Economie 2023-07-04 20:29:09

În primul tur al alegerilor prezidenţiale, s-au înregistrat 435 de sesizări referitoare la posibile contravenţii sau infracţiuni. Dintre acestea, 126 nu au fost confirmate, iar 71 sunt în curs de verificare. Cele mai multe sesizări au fost înregistrate în județul Constanța, transmite News.ro.

Economie 2024-11-25 12:48:20

Au apărut imagini din interiorul camerelor de tortură din Izium și Harkov, unde rușii îi chinuiau pe ucraineni. Totodată, oamenii care au fost torturați povestesc despre ororile prin care au trecut.

Economie 2022-09-18 15:21:06

CFR anunță că, în perioada 29 iunie - 1 iulie, când sunt anunţate temperaturi care vor depăşi 37 - 38 de grade Celsius, viteza de circulație a trenurilor va fi redusă.

Economie 2022-06-29 17:35:56