De la începutul războiului, liderul ucrainean a dorit să-şi arate solidaritatea cu trupele care luptă împotriva Rusiei pe linia frontului. Dar a fost mustrat de un reporter american pentru că nu a purtat costum la evenimentul din februarie de la Casa Albă, care a degenerat într-un schimb de replici cu gazdele sale, care i-au reproşat insuficienta recunoştinţă arătată faţă de sprijinul acordat de SUA pe timp de război.
De atunci, Zelenski s-a străduit să reconstruiască relaţiile cu Washingtonul, de al cărui ajutor militar Kievul are încă mare nevoie, chiar dacă preşedintele american nu a dat niciun semn că ar relua donaţiile de armament instituite de predecesorul său Joe Biden.
Atunci când Zelenski s-a întâlnit cu Trump la funeraliile Papei Francisc de la Roma, în aprilie, acesta purta o jachetă neagră groasă şi o cămaşă neagră încheiată până la guler, fără cravată. El a purtat o ţinută similară la dineul oferit marţi de regele olandez, dineu care a precedat summitul NATO de miercuri de la Haga.
Volodimir Zelenski și Donald Trump, în marja summitului NATO de la Haga. Foto: Profimedia Deschide galeria foto
Deşi nu a fost invitat la întâlnirea propriu-zisă a liderilor NATO, el s-a întâlnit cu Trump după aceea, o întrevedere bilaterală, cu o agendă care includea o listă de dorinţe ucrainene pentru achiziţii de arme de la SUA.
Schimbarea subtilă, fără cămaşă albă sau cravată, a atras atenţia reţelelor sociale şi a ediţiei ucrainene a revistei ELLE, care a descris miercuri schimbarea de look drept „diplomaţie vizuală de un nou tip”.
Accentul negativ pus pe ţinuta lui Zelenski la Casa Albă a fost criticat pe scară largă de ucraineni, care s-au raliat în mare măsură în jurul liderului lor de la invazia Moscovei, în februarie 2022.
Un consilier pe probleme de comunicare din cadrul biroului preşedintelui nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii, precizează Reuters.
