• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-03 17:51:12
  • Sursa:
Dincu: Mii de romani s-au inscris pentru serviciul militar voluntar in Armata Romana, in primele saptamani de selectie Imagine

Peste 5.000 de candidați pentru serviciul militar voluntar s-au înscris în primele trei săptămâni de la lansarea selecţiei, a anunțat, vineri, la Breaza, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu.

Ministrul a adăugat că pentru creşterea atractivităţii serviciului militar voluntar, printr-o lege aflat deja în circuit, vor fi efectuate modificări privind beneficiile ce vor fi acordate acestor persoane.

"Avem în circuit legea aceea nouă pentru modificările legate de serviciul militar voluntar, sigur, care poate avea continuitate în ceea ce înseamnă voluntariat în general, în Armată Română. Am schimbat unele lucruri faţă de ce era iniţial, astfel încât am văzut că noi suntem deja într-o situaţie foarte bună. Mi se pare că în primele trei săptămâni de la lansarea unei noi selecţii pentru voluntari, pe 1.500 de locuri, dacă nu mă înşel, avem anul acesta, am avut deja peste 5.000 de candidaţi şi continuă înscrierile. Înseamnă că există o atractivitate pentru asta", a declarat Vasile Dîncu, citat de Agerpres.

Ministrul a adăugat că printre modificări vor fi unele privitoare la termenele pentru prezentarea la unitate, la posibilitatea de a merge şi a lucra în străinătate, de a reveni din străinătate.

"Mai trebuie însă să facem câteva lucruri şi acestea ţin de a face o compatibilitate între cerere şi ofertă. Am discutat cu oameni care au ajuns în sistemul nostru de voluntariat, care au vizitat unităţi care au o gândire şi o viziune obiectivă,.civili care mi-au spus multe lucruri din ceea ce ne lipseşte, inclusiv drepturile pe care trebuie să le acorzi, inclusiv tipul de beneficii pe care trebuie să-l acorzi unui om care se pune în serviciul naţiunii, cum se spune în contractele militarilor, ei ştiu mai bine decât mine, chiar cu preţul vieţii. (...) Sunt câteva lucruri care ţin de indemnizaţie, ţin de regimul pe care-l au, de termenele, de exemplu, în care trebuie să se prezinte la unitate, de posibilitatea de a merge în străinătate şi a lucra în străinătate, de a veni de acolo în cazul în care este mobilizat, toate acestea se rezolvă, toate acestea le-am rezolvat de fapt", a precizat Vasile Dîncu.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a participat vineri la ceremoniile prilejuite de sărbătorirea a 110 ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" de la Breaza.

 

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a spus joi, în cadrul unui eveniment din Mar-a-Lago, Florida, că administrația sa se va concentra asupra războiului dintre Rusia și Ucraina, relatează Kyiv Independent. 

Economie 2024-11-15 13:23:12

Ioana Mihăilă, fost ministru al sănătății din guvernul Cîțu în 2021, care i-a urmat lui Vlad Voiculescu ca dețintător al portofoliului, a declarat, joi, pentru Digi24, în legătură cu ancheta procurorilor DNA privind contractarea mai multor vaccinuri anti-Covid decât erau necesare în timpul pandemiei, că „le stau la dispoziție pentru lămurirea oricărei situații care are legătură cu funcțiile publice pe care le-am ocupat”.

Economie 2023-11-23 18:09:45

BAT INVESTMENT PLOIEȘTI, una dintre cele trei entități ale grupului BAT în România, investește activ în sustenabilitate și se mândrește cu recunoașterea demersurilor sale în gestionarea eficientă a resurselor. Una dintre cele mai importante acreditări este certificarea conform Standardului Alliance for Water Stewardship (AWS), obținută în anul 2022. La nivel Global, 70% dintre fabricile BAT sunt certificate AWS.

Economie 2025-02-10 16:42:43

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a discutat marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai lanţurilor de magazine autohtone şi ai distribuţiei din comerţul cu bunuri alimentare despre soluţiile prin care Guvernul poate sprijini deopotrivă producătorii, distribuitorii şi retalierii români, scrie Agerpres.

Economie 2024-03-19 17:52:23

Elevii din clasele primare au intrat în perioada evaluărilor de final de an școlar. Deși aceste testări sunt concepute să fie fără miză și să ajute la o imagine generală a progresului școlar, ele sunt tot mai contestate. Părinții le consideră inutile, iar profesorii atrag atenția că nu sunt corelate cu activitatea didactică reală.

Economie 2025-05-12 17:23:29

„Ameninţarea” rusă „se traduce printr-o ameninţare de spionaj foarte puternică, dar şi prin ameninţări sau acţiuni de ingerinţă sau de destabilizare menite să ne submineze modelul”, a afirmat miercuri şefa Direcţiei Generale pentru Securitate Internă (DGSI) din Franţa, Celine Berthon.

Economie 2025-03-12 13:49:11

Tribunalul Vaslui a decis că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, poate fi cercetat sub control judiciar, înlocuind măsura arestului la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Economie 2024-06-20 18:16:05

Liderul AUR, George Simion, a fost întrebat duminică ce părere are despre faptul că Horațiu Potra și alți 20 de oameni  au fost ridicați și duși la audieri de polițiști după ce în mai multe mașini au fost găsite zeci de arme albe, pistoale și sume mari de bani, în timp ce se îndreptau către Capitală. „Nu am informaţii despre veridicitatea acelor date. S-a spus că aveau nişte lanţuri, că exista un pistol. Nu cred că puteau să facă revoluţie”, a răspuns George Simion.

Economie 2024-12-08 16:48:58