Închisorile din România găzduiesc în fiecare an mai mult de 30.000 de infractori condamnaţi. Indiferent de pedeapsa pentru care au fost închişi sau de comportamentul lor în închisoare, câteva mii de civili şi militari se află în fiecare zi în slujba lor. Echipa Din|interior Digi24 a intrat în Penitenciarul Jilava, cea mai mare închisoare din România, şi a încercat să afle secretele câtorva dintre cei care au transformat riscul de a sta în preajma unui infractor în stil de viaţă.
În acest moment, aproape 2000 de deţinuţi se află la Penitenciarul Jilava. Pentru ei, statul român plăteşte în jur de 500 de angajaţi care îi slujesc zi de zi. Gardieni, medici, bucătari, profesori sau învăţători, cu toţii au ales să muncească în spatele gratiilor.
Cine sunt cei care ajung să trăiască în închisori fără să fi comis vreo faptă penală vreodată în viaţă, cine sunt profesioniştii care trebuie să îi păzească şi să îi educe pe deţinuţi? Un reportaj Din|interior încearcă să facă lumină în motivele pentru care aceşti oameni au ales puşcăria drept loc de muncă.
Puşcăria îngropată în pământ
O statistică realizată de Uniunea Europeană arată că rata divorţurilor în rândul angajaţilor din închisoare este mai mare decât în orice alt mediu de muncă. Cu toate acestea, în România lucrurile par să stea altfel: motivaţi de stabilitatea locului de muncă, mulţi aleg să lucreze în închisori.
Penitenciarul Jilava este cea mai mare închisoare din România şi una dintre cele mai vechi din sudul ţării. Istoria ei recentă se leagă de Fortul 13, puşcăria îngropată în pământ, locul în care şi-a găsit sfârşitul în timpul regimului comunist o parte din elita interbelică românească.
Preotul închisorii: „Soţia mi-a zis că, dacă primesc numirea în acest post, divorţează”
Începând cu anii 60, lângă Fortul 13 a pornit construcţia a ceea ce ştim astăzi că este Penitenciarul Jilava. Din anul 2009, Legea Penitenciarelor a schimbat regimul de detenţie din Jilava, iar numărul deţinuţilor cazaţi s-a înjumătăţit. Pratic, de cinci ani, aici îşi ispăşesc pedeapsa infractorii cu pedepse mai mici de şapte ani. Aşa se face că aici vezi uşile deschise şi deţinuţi plimbându-se liberi pe holurile închisorii. Dar nu a fost aşa întotdeauna.
Părintele Dumitru Beşleagă a început să muncească în închisoare acum 16 ani. În acele vremuri, Jilava era penitenciar de maximă siguranţă şi îi găzduia pe unii dintre cei mai periculoşi deţinuţi din zona Bucureştiului. Tânărul preot şi-a făcut iniţierea într-o mănăstire din Bucovina şi era proaspăt căsătorit când a început să lucreze la Jilava. Acum are cinci copii şi nici unul dintre ei nu ştie exact ce face de fapt tatăl lor în puşcăria de lângă Bucureşti.
Capela a fost amenajată într-o fostă cameră de detenţie, iar pereţii şi icoanele au fost pictate de Patriarhia Română. Aici, în fiecare zi, se ţin slujbe de rugăciune. Deţinuţii fac o cerere către conducerea unităţii şi, dacă nu au avut abateri disciplinare, primesc permisiunea să vină la capelă.
În închisoare, totul vine cu întârziere şi cu aprobare:, fie că e vorba de mersul la biserică sau bucuria întâlnirii cu familia.
Copiii preotului Dumitru Beşleagă învaţă acum la şcoli din Bucureşti. Soţia s-a împăcat cu ideea că părintele lucrează la puşcărie. În schimb, preotul mărturiseşte că nici pînă acum nu a reuşit să-i înţeleagă pe deplin pe puscăriaşi.
Prima slujbă de Înviere de la Jilava nu o poate uita nici acum. 3000 de condamnaţi stăteau în faţa lui şi aşteptau să ia lumină.
Deţinuţii despre angajaţii închisorii: „Ei sunt la fel de închişi ca şi noi”
Alin Ghiţă este psiholog la Jilava de 11 ani. În prima săptămână de muncă a avut parte de cel mai înfricoşător caz din cariera lui: un deţinut revoltat s-a automutilat. În scurt timp avea să afle că poveştile cu puşcăriaşi care îşi bat cuie în cap sunt gesturi la ordinea zilei:
„Suntem într-un mediu masculin, unde agresivitatea, violenţa, reprezintă un mod de comunicare. Dacă un deţinut într-o zi nu are ţigări şi a jucat la jocuri de noroc într-o seară tot ce a avut, în momentul respectiv el poate să refuze să plătească ce a promis şi atunci conflictul este deschis.”
În acest moment, în închisorile din România se afla aproximativ 33.000 de deţinuţi, deşi oficial sunt 27.000 de locuri. Mai puţin de 10% dintre ei se află acum la jilava. Acum zece ani însă, situaţia era cu totul alta.
Prejudecăţile legate de închisoare nu l-au ocolit nici pe psiholog. În primele săptămâni, Alin Ghiţă venea cu sticla de spirt medicinal de acasă şi orice apropiere de vreun deţinut îi dădea fiori. Nu a trecut mult timp însă şi s-a obişnuit.
Ca psiholog trebuie să te uiţi şi la elementele exterioare, dar în acelaşi timp trebuie să te pui şi în pielea celui care a fost aici. Şi iţi dai seama că, în momente vulnerabile, fiecare dintre noi, dacă ni se depăşeşte limita de rezistenţă la frustrare, dacă ni se ia confortul social, putem să ajungem într-o situaţie similară. Şi atunci înveţi să devii mult mai înţelegător, mai permisiv, tolerant mai degrabă, şi să lucrezi mult mai mult cu tine, în momentele de înţelegere a vieţii şi de înţelegere a celorlalţi.”
Psihologul a apelat la ajutorul unui psiholog. A învăţat lecţia esenţială în închisoare: familia nu trebuie să ştie nimic despre munca lui.
Restricţii →nemulţumiri →revolte
În cabinetul lui Alin a intrat un deţinut condamnat pentru omor. A ispăşit deja 11 ani din pedeapsă şi este unul dintre condamnaţii model ai Jilavei. Se plânge că nu poate dormi de o săptămână. Angajaţii închisorii îi apreciază stăpânirea de sine. În realitate însă, multe lucruri îî lipsesc aici. Ca de exemplu, familia şi... pizza.
Legea este extrem de restrictivă în privinţa obiectelor ce pot fi introduse în camera de detenţie. În pizza, ca şi în orice mâncare gătită, pot fi ascunse droguri. De altfel, colecţia de obiecte interzise găsite asupra deţinuţilor sau vizitatorilor este copleşitoare. Droguri intrate în măsline fără sâmburi, între legături de pătrunjel, în maioneză sau în cârnaţi, au obligat la modificarea regulilor privind pachetele. Schimbările au provocat revolte.
Cristi Micu este comisar de penitenciar. Lucrează la Jilava de 11 ani, iar din anul 2005 este purtătorul de cuvânt al acestei unităţi.
Cea mai renumită revoltă a deţinuţilor din Jilava a fost în primele luni după evenimentele din 1989, când condamnaţii voiau să fie eliberaţi. În ultimii ani însă, condamnaţii îşi doresc lucruri ceva mai mărunte: să aibă un televizor în cameră, mai multe pachete sau o vizită de acasă.
„Vin şi aruncă efectiv peste gardul penitenciarului pungi cu telefoane”
În fiecare săptămână, lucrătorii din penitenciar organizează o razie în celule, menită să descopere cele mai periculoase obiecte: telefoanele. Să ai un mobil funcţional în celulă este o miză uriaşă pentru un deţinut. Iar pentru asta foloseşte orice mijloc: pachetele de acasă, mituirea unui gardian sau forţarea unui coleg de celulă.
Cazuri deja celebre arată însă că telefoanele încă ajung la deţinuţi:
Muncă plătită şi zile-câştig. Opt ore pe zi, 20 de ore pe săptămână
O statistică internă arată că 70% din hrana deţinuţilor este produsă chiar de ei. Penitenciarul Jilava a deschis de câţiva ani şase solarii în care cultivă toate legumele necesare în cantină. Legea le interzice să le scoată la vânzare, însă le permite deţinuţilor să fie recompensaţi.
Legea permite majorităţii deţinuţilor din închisoarea Jilava să iasă la muncă. Din încasările lunare, 60% din sumă intră în fondul închisorii, iar restul de 40 de procente se transformă într-un fond de economii pe care deţinutul le primeşte la eliberare.
Şcoala de după gratii. „Nu mai merge cu opt ani”
Cătălin are 27 de ani şi este închis din septembrie 2011 pentru tâlhărie. A citit o singură carte în viaţa lui - şi aceea în închisoare:
Colegii lui, Florinel şi Gabriel, se pregătesc pentru teză. Sunt în clasa a XI-a şi îi aşteaptă o lucrare din poezia lui Mihai Eminescu.
Cursurile pentru deţinuţi, de la clasa I până la cursuri universitare, fac parte dintr-un program mai amplu de reintegrare socială a deţinuţilor. Lor li se adaugă atelierele de creaţie şi exerciţiile de forţă pe care le fac în fiecare zi, după ora prânzului.
Teodor Olteanu a fost închis acum doi ani. La Jilava şi-a descoperit pasiunea pentru artizanat: construieşte jucării din lemn:
Colegul lui a lăsat în urmă o afacere cu bijuterii. Este închis pentru o infracţiune economică, iar meseria de afară şi-o continuă aici.
Sport, condiţie fizică, disciplină
În încăperea alăturată, comunitatea terapeutică a intrat la cursurile de sport. Instructorul lor este un deţinut condamnat pentru violare de domiciliu. Munceşte 20 de zile pe lună şi primeşte în compensaţie şapte zile de libertate.
Membrii comunităţii terapeutice sunt privilegiaţi în închisoare. De ce?
Consumul de droguri. „Aici, avantajul este că eşti văzut de ceilalţi”
Drogurile în închisoare sunt încă un motiv de îngrijorare pentru angajaţi. Introduse în cantităţi mici, trec neobservate de cele două controale de siguranţă ale penitenciarului.
„Deţinutul depinde de tine”
Comandantul Marian Diga verifică gamela de mâncare. Este o procedură standard care poate scoate la iveală obiectele interzise. Ofiţerul lucrează de când se ştie în sistemul penitenciar şi a învăţat un lucru esenţial: deţinutul depinde de tine.
Comandantul secţiei este un adevărat Dumnezeu şi puţini pot să îi conteste decizia. Practic, totul depinde de semnătura lui. Marian Diga crede că în închisoare singura regulă posibilă este dialogul. Iar acest lucru îi aminteşte de cel mai trist eveniment care s-a petrecut de când lucrează în închisoare.
Ora 15:30. Poarta penitenciarului se deschide. Angajaţii de la Jilava pleacă acasă. Pentru condamnaţi a mai trecut o zi până la eliberare. Pentru angajaţi, una până la pensie. Închisoarea, un loc damnat în ochii noştri, este pentru cei 500 de angajaţi ai ei singurul spaţiu în care se pot transforma destine.
Din|interior