• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-13 21:12:37
  • Sursa:
Din data de 15 mai pot incepe lucrarile pentru constructia unei noi sectiuni a A8. Cand ar trebui sa fie gata Imagine

Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, marţi seară, că, din 15 mai, pot începe lucrările pentru construcţia unei noi secţiuni a A8. Aceasta are peste 24 de kilometri lungime, contractul având valoarea de 2,46 miliarde lei (fără TVA).

„Din data de 15 mai pot începe lucrările pentru construcţia unei noi secţiuni a A8! Constructorul turc (NUROL) este mobilizat deja pentru faza de execuţie a lucrărilor pe secţiunea Târgu Mureş - Miercurea Nirajului, cu peste 300 de muncitori şi mai mult de 180 de utilaje”, a transmis, marţi seară, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, pe traseul acestui lot de autostradă, cu o lungime de 24,4 km, se vor construi inclusiv:

- 1 drum de legătură cu A3 (la profil de autostradă), în lungime de 2,4 km.

- 1 nod rutier care va asigura conexiunea cu A3 (autostrada Transilvania) şi cu Municipiul Târgu Mureş,

- 1 nod rutier care permite accesul la DN13,

- 1 nod rutier care va asigura accesul la DJ151D,

- 30 de poduri şi pasaje,

- 2 ecoducte,

- un Centru de Întreţinere şi Control (CIC),

- două parcări.

Contractul (finanţat prin PNRR) are o valoare de 2,46 miliarde lei (fără TVA), iar lucrările trebuie finalizate anul viitor (2026).