• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-01 14:21:56
  • Sursa:
DIICOT a oprit mai multe transporturi de droguri aduse din Spania, care urmau sa fie vandute pe litoral Imagine

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au transmis pe parcursul zilei de 1 mai că au depistat mai multe persoane care au comandat droguri din Spania, pe care urmau să le comercializeze pe litoral. Într-un singur caz este vorba de 17 kilograme de canabis. 

În primul caz este vorba de doi bărbați, în vârstă de 36, respectiv 38 de ani, care sunt acuzați de trafic internațional de droguri de risc și trafic intern de droguri de risc.

Potrivit procurorilor, cei doi ar fi cumpărat din Spania 17 kilograme de canabis, considerat în legislația română drept drog de risc.

Drogurile ar fi ajuns în posesia celor doi prin intermediul unei firme de curierat internațional și urmau să fie vândute pe litoral, mai arată sursa citată.

„În cursul zilei de ieri (n.r. 30 aprilie), aceștia au fost prinși în flagrant, pe raza sectorului 5 din municipiul București, în timp ce inculpatul de 38 de ani transporta coletele conținând substanța interzisă, destinată comercializării pe litoral, iar inculpatul de 36 de ani supraveghea această activitate”, potrivit comunicatului DIICOT.

Cei doi bărbați vor afla în cursul zilei de 1 mai dacă vor fi arestați preventiv pentru 30 de zile.

În aceeași zi, procurorii DIICOT au mai transmis că au reținut alte două persoane, rude, în vârstă de 18 și 46 de ani.

Cei doi sunt acuzați de trafic internațional de droguri de risc și mare risc și trafic intern de droguri de risc și mare risc.

Potrivit procurorilor, aceștia, folosind o schemă similară cu cea descrisă mai sus, ar fi cumpărat din Spania 1,2 kilograme de cocaină și 2,2 kilograme de canabis.

Drogurile ar fi ajuns în țară tot prin intermediul unei firme de curierat și erau ascunse în interiorul unor obiecte (procurorii dau ca exemplu o mașină de spălat).

„De asemenea, aceștia au fost prinși în flagrant, pe raza județului Arad imediat ce au preluat coletele ce conțineau drogurile de risc și mare risc, cu o valoare de piată de aproximativ 350.000 lei, destinate comercializării”, potrivit DIICOT.

Cei doi au fost arestați preventiv. 

Mai multe ţări europene, printre care şi Franţa, sunt de acord cu achiziţionarea de către UE de muniţie produsă în afara Europei pentru a sprijini în continuare efortul de război al Ucrainei, au declarat luni, la Paris, participanţii la o întâlnire dedicată susţinerii Kievului, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-02-27 08:22:20

Poliţia din regiunea chineză Mongolia Interioară a destructurat o grupare care folosea drone pentru a introduce aur în ţară şi a arestat patru persoane în legătură cu acest caz, a relatat marţi presa de stat, preluată de EFE. 

Economie 2023-05-02 12:05:08

David Cattler, cel care coordonează activitatea de intelligence a NATO şi îl consiliază pe Secretarul General al Alianței, a lăudat, într-un interviu pentru emisiunea „Paşaport diplomatic”, activitatea serviciilor de informații românești.

Economie 2023-10-13 16:26:46

Kamala Harris şi Tim Walz vor acorda joi la postul de televiziune CNN primul lor interviu din campanie. În același timp, dezbaterea Kamala Harris - Donald Trump de la ABC News rămâne incertă, scrie News.ro

Economie 2024-08-28 08:43:00

Poliţiştii din Ilfov fac cercetări, fiind deschis un dosar penal, după ce mai multe persoane, printre care şi preşedinta SOS România Diana Şoşoacă, l-au comemorat pe liderul Mişcării Legionare Corneliu Zelea Codreanu la troiţa din Tâncăbeşti, transmite News.ro.

Economie 2024-12-06 16:08:36

Mai mulți copii ucraineni răpiți de soldații lui Vladimir Putin și ținuți în tabere controlate de Rusia timp de mai multe luni au fost eliberați și s-au întors acasă, unde au avut parte de reuniuni emoționante cu familiile lor. Micuții au avut noroc, pentru că în continuare nu se știe nimic de soarta celorlalți mii de copii ucraineni răpiți de ruși. Ar fi nu mai puțin de peste 16 mii de copii care au fost luați și duși în centre din Rusia.

Economie 2023-03-27 23:08:10

Abuzatorii sexuali sunt „duşmani dezgustători” care merită să fie condamnaţi şi pedepsiţi, însă ei merită totodată iubire creştinească şi îngrijire pastorală pentru că şi ei sunt copii ai lui Dumnezeu, a declarat Papa Francisc, potrivit Reuters.

Economie 2023-05-09 19:32:26

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța un autoturism de lux, în valoare de 200.000 de euro, căutat de către autoritățile din Polonia.

Economie 2024-12-14 19:18:50