• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-09-05 11:40:32
  • Sursa:
Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 5 septembrie Imagine

1914 - CU TAXIUL PE FRONT

Franța a mutat o armată întreagă cu taxiurile din Paris, ca să oprească invazia germană. Mii de soldați au fost duși din Paris până pe răul Marna, la 100 km depărtare.

Prima bătălie de pe Marna, începută pe 5 septembrie și terminată cu victoria Franței, a oprit ofensiva germană. A urmat războiul de tranșee de pe Frontul de Vest.

Un taxi de Marna, cu numărul 2862-G7, este expus la Domul Invalizilor din Paris, muzeul armatei franceze. Mașina a transportat soldați pe 5 septembrie 1914.

1997 - SFÂNTA DIN CALCUTTA

Maica Tereza, unde dintre cele mai importante figuri religioase din epoca modernă, se stinge din viață în orașul indian Calcutta. Avea 87 de ani.

Calcutta era locul unde era sediul ordinului religios pe care l-a creat, Misionarele Carității, recunoscut imediat prin hainele călugărițelor: un sari alb cu dungi albastre.

Maica Tereza era albaneză, dar și-a petrecut mare parte a vieții în India, unde s-a îngrijit de săraci și muribunzi. În 2016, a fost canonizată ca Sfânta Tereza din Calcutta.

1946 - VOCE LEGENDARĂ

Pe insula Zanzibar din Africa, pe atunci un sultanat aflat sub protectorat britanic, se naște Farrokh Bulsara, fiul unor imigranți indieni zoroastrieni. Farrokh s-a născut cu patru incisivi în plus. Mai târziu, a zis că acest defect i-a îmbunătățit vocea. Când avea 24 de ani, a înființat trupa „Queen”, alături de doi amici.

În acel moment, Farrokh Bulsara și-a luat numele prin și-a câștigat faima în toată lumea - Freddie Mercury. Este unul dintre cei mai influenți muzicieni din istorie.