1981 - „METALLICA”
În ziarul „The Recycler” din Los Angeles un tânăr toboşar în vârstă de 18 ani punea un anunţ pentru formarea unei trupe de Heavy Metal. Numele lui: Lars Ulrich.
Cântăreţul şi chitaristul James Hetfield şi colegul lui de cameră, Ron McGovney (chitară bass), răspundeau anunţului. Așa lua naştere trupa „Metallica”.
La începul anului 1982, Metallica a înregistrat primul cântec, „Hit the Lights”. Așa a început una dintre cele mai de succes trupe de muzică din istorie.
1922 - FASCIȘTII OCUPĂ ITALIA
Zeci de mii de fasciști italieni pornesc în marș către Roma la ordul lui Benito Mussolini. Scopul lor era să preia toată puterea în țară. Marșul avea să aibă succes.
Premierul Italiei vrea să declare stare de asediu și să pună armata să se lupte cu fasciștii. Dar Regele nu semnează decretul. Iar a doua zi, îl numește pe Mussolini premier.
Regele se temea de un război civil, deoarece Mussolini și oamenii lui controlau deja zone-cheie ale Italiei. „Il Duce”, cum era numit Mussolini, va conduce Italia până în 1943.
1636 - SE NAȘTE UNIVERSITATEA HARVARD
Coloniștii englezi din Massachusetts votează înființarea unei universități. Trei ani mai târziu, primește numele unui cleric care și-a donat cărțile noii academii: Harvard.
În primele decenii, Harvard a fost, mai mult decât orice, o școală pentru pastorii puritani din colonii. Studiile erau copiate după cele de la Universitatea Cambridge din UK.
Harvard este cea mai veche universitate din SUA și una dintre cele mai prestigioase din lume. Pe lista de alumni sunt 8 președinți SUA și 150 de laureați Nobel.
