• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-12 09:22:58
  • Sursa:
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 12 decembrie Imagine

2000 - PREȘEDINTE DECIS DE TRIBUNAL

Curtea Supremă a Statelor Unite anunța decizia prin care George W. Bush câștiga președinția. A fost un punct de cotitură pentru istoria țării și a lumii.

În Florida, singurul stat rămas indecis, diferența între Bush și rivalul democrat, Al Gore, era de câteva voturi. Autoritățile statele au cerut o renumărare manuală.

Curtea Supremă s-a opus însă, deoarece nu mai era timp. George Bush a fost declarat câștigător în Florida iar asta i-a adus suficienți electori pentru a câștiga președinția.

1977 - ERA DISCO

„Saturday Night Fever” debuta pe ecranele cinematografelor din SUA, find un hit instant. John Travolta a hipnotizat publicul cu mișcările de dans disco.

Magia filmului a fost completată de coloana sonoră prin melodii precum Bee Gees și alte hituri disco ale vremii. Filmul a influențat cultura pop de la finalul anilor '70.

„Saturday Night Fever” a popularizat muzica disco și l-a transformat pe John Travolta într-un star internațional. Cu un buget de 3,5 mil. $, filmul a încasat 237  mil. $.

2021 - NOUL CAMPION FORMULA 1

Olandezul Max Verstappen devenea în urmă cu trei ani campion mondial de Formula 1, după o cursă dramatică și controversată în Abu Dhabi. Era primul lui titlu.

Max Verstappen și Lewis Hamilton erau la egalitate de puncte înainte de ultima cursă din calendar. Britanicul a condus mare parte din Marele Premiu decisiv. Dar un safety-car cu câteva ture înainte de final, decizii controversate de la comisarii de cursă și o eroare de strategie i-au permis lui Max Verstappen să câștige.