• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-23 15:00:05
  • Sursa:
Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute in 12 mai Imagine

1937 ÎNCORONAREA REGELUI

Regele George al VI-lea și regina Elisabeta a Marii Britanii erau încoronați în Westminster Abbey. Ceremonia fusese pregătită inițial pentru abdicatul Edward al VIII-lea.

Ei au fost încoronați regi ai Marii Britanii și ai celorlalte dominioane, dar și împărați ai Indiei. Încoronarea a fost și un spectacol public dedicat întregului Imperiu Britanic.

Ambele coroane folosite atunci erau noi. A fost prima încoronare britanică filmată și prima transmisă la radio. Marele Voievod Mihai a reprezentat atunci România.

1926 ZBOR DEASUPRA POLULUI NORD

Dirijabilul italian Norge a devenit prima aeronavă care a zburat deasupra Polului Nord. Ideea unei expediții polare cu balonul a fost a unui explorator norvegian.

Un american a finanțat mare parte din călătorie. Așa că, atunci când dirijabilul a ajuns deasupra Polului, de la bord au fost aruncate steagurile SUA, Italiei și Norvegiei.

Cu trei zile înainte de zborul Norge, doi americani au spus că au zburat deasupra Polului Nord cu avionul. Ulterior s-a aflat că au mințit și că nu au ajuns acolo.

2017 ATAC INFORMATIC

400 de mii de calculatoare din toată lumea sunt infectate de un virus care a blocat accesul la toate datele. Deblocarea se făcea prin plata unei recompense.

WannaCry, așa cum a fost numit virusul, a fost creația unor hackeri din Coreea de Nord. Plata pentru deblocarea calculatoarelor infectate trebuia făcută doar în bitcoin.

Au fost afectate spitale, bănci, fabrici de mașini și companii de telefonie. Pagubele au fost de ordinul sute de milioanelor, chiar miliardelor de dolari.

Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a revendicat joi responsabilitatea pentru un atac comis noaptea trecută în Marea Neagră, în care una din unităţile sale pentru operaţiuni speciale (Group 13) a scufundat o corvetă purtătoare de rachete din clasa „Tarantul” din cadrul Flotei ruse din Marea Neagră.

Economie 2024-02-02 09:31:48

Cel mai mare operator de rețea de telefonie mobilă din Ucraina a fost lovit marți de ceea ce pare a fi cel mai mare atac cibernetic din timpul războiului cu Rusia, de până acum, oprind serviciile de telefonie mobilă și de internet pentru milioane de oameni și sistemul de alertă împotriva raidurilor aeriene în anumite părți ale regiunii Kiev, transmite Reuters.

Economie 2023-12-12 23:00:58

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a denunţat marţi sprijinul oferit de China Rusiei în războiul împotriva Ucrainei, apreciind că acesta trebuie să înceteze.

Economie 2024-06-18 21:59:46

Vânătoarea de locuri de muncă la distanță este mai acerbă decât oricând. Pe site-urile de recrutare, numărul de candidați pentru joburi remote a atins un record absolut. Cu toate acestea, firmele scot din ce în ce mai puține posturi vacante pentru lucrul de acasă. Compromisul care ia tot mai mult teren este programul hibrid, cu o zi sau două pe săptămână la birou și restul de acasă.

Economie 2023-03-19 18:04:14

Statele Unite au afirmat luni că sunt „profund îngrijorate” de „condiţiile de detenţie” ale opozantului rus Aleksei Navalnîi, reapărut într-o colonie penitenciară în regiunea arctică din nordul Rusiei, după ce a dispărut timp de aproape trei săptămâni, scrie AFP.

Economie 2023-12-25 22:51:14

Preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko, a dat asigurări marţi că autorii atentatului de la sala de concerte Crocus City Hall, de la Moscova, soldat cu 139 de morţi, au încercat iniţial să fugă în Belarus, relatează AFP, citată de News.ro.

Economie 2024-03-27 16:15:31