Pentru prima dată de la lansarea campaniei DIGI DONEAZĂ VIAȚĂ, inițiativa Grupului DIGI depășește granițele României și unește angajați din București, Madrid, Lisabona și Torino într-un gest comun de altruism, donarea de sânge. Într-o perioadă în care spitalele din întreaga Europă se confruntă constant cu deficit de sânge, sute de oameni aleg să ofere câteva minute din timpul lor pentru șansa la viață a altora.
Inițiată în 2019 și ajunsă la cea de-a unsprezecea ediție, campania DIGI DONEAZĂ VIAȚĂ a devenit unul dintre cele mai importante proiecte de responsabilitate socială ale Grupului DIGI, construind an de an o cultură a empatiei, voluntariatului și implicării civice. Ediția din acest an marchează un moment simbolic: prima ediție europeană a campaniei, organizată simultan în România, Spania, Portugalia și Italia.
Demersul reflectă direcțiile strategice #DigiBenefit și #DigiWell, prin care compania promovează voluntariatul, sănătatea și responsabilitatea față de comunitate: pacienți oncologici, victime ale accidentelor, copii sau persoane care depind zilnic de transfuzie pentru a supraviețui.
La ediția din acest an, 485 de angajați DIGI din România s-au înscris pentru a dona sânge, din următoarele orașe: Alba-Iulia, Alexandria, Bacău, Baia Mare, Bistrița-Năsăud, Brașov, Brăila, Buzău, Câmpulung Muscel, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Focșani, Galați, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Reșița, Sibiu, Slatina, Suceava, Târgu Jiu, Târgu Mureș, București, Timișoara. În afara țării, mobilizarea este la fel de impresionantă: 150 de angajați DIGI din Spania vor dona sânge, 32 de colegi din Lisabona și 36 de angajați din Torino.
În cei șapte ani de existență ai campaniei, prin cele 11 ediții consecutive și 23 de sesiuni de recoltare, peste 3.068 #oameniDIGI au donat mai mult de 1.400 de litri de sânge, o resursă vitală care a contribuit la tratarea a peste 9.204 de persoane.
În fiecare pungă de sânge donată există o șansă. O operație care poate avea loc. Un tratament care poate continua. O inimă care poate continua să bată. Iar prin DIGI DONEAZĂ VIAȚĂ, acest gest simplu devine, an după an, o lecție europeană despre solidaritate, responsabilitate și puterea de a salva vieți împreună.
Acest gest plin de umanitate nu ar putea avea loc fără sprijinul Centrelor de Transfuzie.
Campania DIGI DONEAZĂ VIAȚĂ, trece astăzi în premieră granițele României. Sute de oameni din România, Spania, Portugalia și Italia donează simultan sânge pentru mii de oameni aflați în suferință. Donările de sânge se fac în 26 de orașe din România, dar și la Madrid, Lisabona și Torino.
„DIGI DONEAZĂ VIAȚĂ - o ediție în premieră, pentru prima dată se desfășoară atât în România cât și în alte țări din Europa. Este vorba de Italia, Spania și Portugalia. Le mulțumim tuturor colegilor care s-au înscris într-un număr atât de mare, în România aproape 500 și donează în 28 de orașe și peste 200 s-au înscris să doneze în celelalte țări. Gestul lor, practic, astăzi înseamnă că oferă o șansă pacienților din spitale, că sunt din România sau din celelalte țări, le oferă șansa să poată lupta mai departe cu bolile pe care le au și practic au donat speranță la viață. Le mulțumim tuturor pentru că au decis să facă acest gest", concluzionează, la finalul campaniei, Carla Tănasie.
„A fost o mobilizare impresionantă care ne-a demonstrat mai mult decât oricând că solidaritatea și empatia nu au frontiere și oriunde ne-am trăi, în orice comunitate ne-am desfășura activitatea rezonăm cu aceeași cauză. O cauză profund umană și anume nevoia de sânge. Sângele este acel medicament care nu poate fi cumpărat, fabricat, substituit, ci doar dăruit, iar colegii noștri de din toată Europa ne-au demonstrat cu prisosință că un gest aparent simplu la îndemâna multora dintre noi poate salva la propriu vieți. Sute, poate chiar mii de vieți.
A fost prima ediție europeană,, lucru care demonstrează de fapt maturitatea acestui proiect început în urmă cu șapte ani. Avem 11 ediții și 23 de sesiuni integrate de donare la nivel de România, iar, acum, prima la nivel european.
A devenit un proiect de responsabilitate socială al Grupului DIGI și mi se pare extrem de important că este o cauză susținută de toată lumea.
Da, este din punctul nostru de vedere cauza de suflet a oamenilor DIGI, tocmai pentru că din ce în ce mai mulți voluntari ni se alătură adăugându-se celor care sunt deja voluntari cu tradiție, cei care an de an sunt alături de noi, iar această implicare a echipelor din străinătate demonstrează cât de valoroasă este cauza și că dincolo de orice, ceea ce dă greutate acestui proiect este consecvența lui. An de an desfășurăm și susținem sistemul de sănătate și pacienții care se află în nevoie”, a declarat Raluca Popoviciu, Departamentul de Comunicare și CSR al Grupului DIGI.
Gesturile de solidaritate nu țin cont de granițe, mai ales atunci când este vorba despre oameni aflați în suferință, pe paturile spitalelor. Sute de oameni au răspuns apelului campaniei DIGI DONEAZĂ VIAȚĂ și au venit să doneze sânge în centre deschise în România, dar și în Italia, Spania sau Portugalia.
„Am avut și eu nevoie. Și este foarte important să ajuți atunci când poți”, este de părere o donatoare de la DIGI Spania.
