La rândul său, deputatul PSD Miron Mitrea a descris modul în care se derulau negocierile cu FMI când era ministru al Guvernului: „FMI era mult mai larg acum 10-12 ani când negociam eu cu ei. Chiar veneau cu hârtia goală. Dar erau alte vremuri. Era mai larg, probabil că în ultimii ani a fost mai des tras pe linie moartă de diferite guverne care una au spus şi alta au spus şi au termene scurte.
„Experienţa mea, în 2001 când am intrat în minister am avut nevoie de nouă luni ca băncile să înceapă să îmi crediteze lucrările. În 2004 nici nu mai vorbeam eu cu băncile, aveam un consilier care discuta. Ne câştigasem încrederea. Probabil şi guvernul Ponta trebuie să îşi câştige încrederea, să se vadă că se ţin de cuvânt, probabil că o să se ţină, eu aşa cred. Şi atunci aceste teste cu facem pe 6 luni şi mai vedem vor dispărea. Probabil au o experienţă mai tristă cu România şi suflă şi ei în iaurt”, a spus Miron Mitrea.
Invitat în studioul Digi24, deputatul PNL Ludovic Orban a susţinut necesitatea investiţiilor ecoomice, fără de care nu poate exista creştere economică, precum şi necesitatea găsirii unei alte soluţii de finanţare.
„Fără investiţii economice nu poate să pornească şi nu poate exista creştere economică. E fundamentală orientarea guvernului pe atragerea investiţiilor şi pe stimularea investiţiilor atât în sectorul public, cât şi straine, pe creşterea suportului sistemului financiar bancar pentru investiţii. Aici e o mare problemă în România, firmele din România nu mai primesc credite de la bănci decât în condiţii extrem de dificile pentru că băncile, împrumutând statul, îşi asigură veniturile necesare ca să poată să plătescă dobânda la depozit pentru cei care îşi depun banii. (...) După părerea mea ar trebui să găsească altă soluţie de finanţare. În ce ne priveşte pe noi ca liberali, am încheiat acordul cu FMI, am renunţat la asistenţa FMI şi nu s-a întâmplat nimic, ba chiar a existat o perioadă de creştere economică foarte rapidă”, a afirmat Ludovic Orban.
