• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-26 10:41:07
  • Sursa:
Despagubiri de 350.000 euro si inchisoare cu suspendare in cazul tragediei din Bihor: doi tineri au murit, fetita lor scapand cu viata Imagine

Șoferul vinovat de producerea unui accident rutier mortal din Bihor, care s-a soldat cu moartea a doi tineri și rănirea gravă a fetiței acestora, a fost condamnat la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare, fiind obligat să plătească despăgubiri de 350.000 euro.

Accidentul s-a produs în anul 2019 pe un drum județean din județul Bihor.

Doi soți, în vârstă de 32, respectiv 33 de ani, împreună cu fetița lor de 2 ani și 11 luni, călătoreau într-o mașină care a fost izbită violent de un alt șofer care efectuase o depășire neregulamentară.

În urma impactului puternic, cei doi tineri au fost aruncați din mașină, decedând pe loc, în timp ce fetița lor, atunci în vârstă de numai 2 ani și 11 luni, a fost rănită și transportată în stare gravă la spital.

După 4 ani de anchetă, șoferul a fost trimis în judecată, iar săptămâna trecută a venit și prima sentință în acest caz, acesta fiind condamnat la 2 ani și șase luni de închisoare cu suspendare. I-a fost de asemenea anulată dreptul de a conduce timp de 2 ani și va presta și muncă în folosul comunității.

În plus, acesta va achita și cheltuielile de judecată în valoare de 2.000 lei, în timp ce asiguratorul mașinii va achita despăgubiri de 46.000 lei pentru cheltuielile de înmormântare și 350.000 euro, despăgubiri morale, din care 100.000 vor reveni fetiței care a supraviețuit accidentului.

Această decizie nu este una definitivă și poate fi atacată în apel.

Mama bărbatului arestat pentru uciderea fostului premier japonez Shinzo Abe a fost membră a Bisericii Unificării, a declarat luni liderul acestei biserici din Japonia, potrivit Reuters. Autorul asasinatului a considerat că Abe a promovat un grup religios pentru care mama sa a făcut o „donaţie uriaşă” care o falimentase, conform unor surse din anchetă.

Economie 2022-07-11 13:13:04

La ecografie, ficatul sănătos are o suprafaţă netedă, uniformă. Formarea chisturilor pe suprafaţa ficatului schimbă aspectul normal. Vorbim de formaţiuni chistice care provoacă disconfort şi pot duce la probleme grave de sănătate. Ce sunt aceste tumori chistice şi care este tratamentul, ne spune dr. Ionuţ Duduş, medic specialist chirurgie generală.

Economie 2023-08-31 09:10:04

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat o declaraţie din 2018 a administraţiei Trump care se opune anexării Crimeei de către Moscova, după ce președintele american Donald Trump a criticat decizia Kievului de a nu recunoaște suveranitatea Rusiei asupra peninsulei, conform AFP, citată de News.ro. 

Economie 2025-04-24 13:12:50

Şovăiala preşedintelui Joe Biden de a aproba utilizarea armelor occidentale împotriva unor ţinte din Rusia le-a permis forţelor Kremlinului să râdă de Ucraina şi să-i poată „vâna” pe oameni, a acuzat preşedintele Volodimir Zelenski într-un interviu pentru The Guardian.

Economie 2024-05-31 13:38:27

Procurorii DIICOT au efectuat, marţi, cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ialomiţa şi Buzău, în cadrul unei anchete de destructurare a unei grupări de proxeneţi şi care vizează şi cazul unei fete minore, care a fost răpită şi apoi violată, după ce a refuzat să se prostitueze.

Economie 2023-02-21 17:23:27

Serviciile de securitate belgiene monitorizează principalul hub logistic al Alibaba Group Holding din Europa din cauza preocupărilor legate de un potenţial spionaj, relatează joi Financial Times (FT), citat de Reuters.

Economie 2023-10-05 10:15:43

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit sâmbătă Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes. Premiul, înființat în 2010, recompensează diversitatea.

Economie 2024-05-25 12:16:07

Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, a scris luni, un mesaj pe Telegram, în care susține că bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene sunt „doar primul episod”. Actualul vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse spune că e necesară înlăturarea regimului de la Kiev.

Economie 2022-10-10 15:20:51