Diana Bulgaru, directorul Institutului de Medicină Legală Iaşi: Traumatismul de la nivelul gambei s-a suprainfectat. Acest tânăr a rămas cu o scurtare marcată a membrului inferior.
Tânărul a fost încadrat în gradul 2 de invaliditate. După trei ani de tratamente în spitalele din România şi din străinătate, în 2011 Ovidiu a dat în judecată Spitalul din Bacău şi a cerut despăgubiri. După mai bine de patru ani de procese şi expertize medicale, magistraţii i-au dat câştig de cauză.
Ovidiu Istrati, fost pacient: S-a făcut dreptate. Trebuie să-mi pun o proteză la genunchi , încerc să fiu cât de cât o persoană normală. De trei ani mă tratez la Bologna unde sunt cei mai buni ortopezi şi tot nu sunt ok.
Decizia magistratilor Înaltei Curţi este definitivă şi irevocabilă, aşa că Spitalul Judeţean Bacău trebuie să plătească 500.000 de euro, în cel mult şase luni, altfel va fi executat silit.
Mirela Romaneţ, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău: Instituţia noastră va urma paşii privind execuţia obligaţiilor de plată a instituţiilor bugetare în sensul că vor trebui identificate resursele, sursele de finanţare şi apoi plata acestor daune.
Nu este prima dată când Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău fost obligat să plătească despăgubiri unor foşti pacienţi internaţi aici. În urmă cu trei luni, unitatea spitalicească a plătit un million de euro unei tinere care, în urma cu zece ani, a fost infectată cu virusul HIV. În acest caz, banii au venit de la Guvern.
