• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-28 14:19:16
  • Sursa:
Descinderi ale politistilor intr-un club de noapte din SUA. Peste 100 de imigranti ilegali au fost arestati Imagine

Peste 100 de persoane, acuzate că se află ilegal pe teritoriul Statelor Unite, au fost arestate în cadrul unei descinderi a poliţiei într-un club de noapte din Colorado Springs, oraș aflat în vestul țării, a anunţat Agenţia americană antidrog (DEA) pentru AFP, citată de news.ro.

Aproximativ „200 de persoane se aflau înăntru, dintre care cel puţin 114 locuiau ilegal în Statele Unite”, a precizat, într-un comunicat, DEA.

Persoanele aflate în ilegalitate pe teritoriul american au fost arestate în vederea unei „posibile expulzări”, a anunţat agenţia.

Aproximativ zece militari se aflau, de asemenea, în clubul de noapte la momentul descinderii poliţiei, potrivit DEA, care precizează că localul opera fără autorizaţie şi era frecventat de către membri ai grupărilor sud-americane Tren de Aragua şi MS-13.

Într-o înregistrare video a DEA, apar agenţi înarmaţi, care somează persoanele aflate în club să iasă din incintă cu mâine sus.

Imigranții sunt apoi rugați să se întindă la pământ, înainte de a fi percheziționați.

Preşedintele american Donald Trump, care a făcut din lupta împotriva imigraţiei clandestine o prioritate absolută, denunțând „invazia” unor „criminali veniţi din străinătate”.

Opiniile sale sunt contestate însă de către numeroase asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale.

Asociaţii pentru apărarea drepturilor publice au anunţat că, săptămâna trecută, trei copii imigranți, în vârstă de doi, patru şi şapte ani - dintre care unul bolnav de cancer - au fost expulzaţi din Statele Unite împreună cu mamele lor.

Totodată, vineri, poliţia federală a reținut o judecătoare a unui tribunal din Milwaukee, Wisconsin, pe care a acuzat-o de „obstrucţionarea” arestării unui imigrant.

Liderul PNL Nicolae Ciucăa declarat vineri, referitor la data alegerilor prezidențiale, că singura chestiune care trebuie analizată este legată de efectele asupra procesului de învățământ, deoarece organizarea în septembrie se suprapune pe începerea anului școlar. El a subliniat că e „o chestiune foarte serioasă și că nu e nicio șmecherie”, așa cum s-a exprimat Marcel Ciolacu.

Economie 2024-06-14 17:40:53

Deputaţii liberali au decis, luni, să propună ca pragul de la care să fie sancţionat abuzul în serviciu să fie două salarii minime pe economie, a anunţat liderul grupului PNL, Gabriel Andronache.

Economie 2023-04-03 17:59:08

Digi24 face un nou apel la donarea de sânge. În spitale sunt amânate operații, iar viața pacienților este în pericol pentru că România nu reușește să rezolve criza de sânge. Campania Digi24 „Avem același sânge” vine în comunitățile unde nu există centre de donare și dă posibilitatea oamenilor să fie salvatori pentru semenii lor.

Economie 2023-05-19 11:09:58

Cântărețul Gheboasă a fost trimis în judecată într-un dosar de trafic de droguri. Procurorii au strâns probe împotriva trapperului după ce în luna februarie a fost prins în Capitală cu marijuana.

Economie 2024-06-02 20:09:38

Vladimir Putin a recunoscut, miercuri, într-un discurs adresat șefilor Apărării de la Moscova, că armata rusă se confruntă cu probleme în Ucraina, pe care trebuie să le rezolve și din care trebuie să învețe. Liderul de la Kremlin a promis că va oferi forțelor sale armate tot ceea ce este necesar, fără limite financiare, pentru a susține lupta din Ucraina, unde războiul se apropie de sfârșitul celei de-a zecea luni, scrie Reuters.

Economie 2022-12-21 16:49:50

Autoritățile iraniene au executat, miercuri, trei femei acuzate că și-au ucis soții reclamă o organizație pentru drepturile omului, scrie BBC. Printre ele a fost o fostă mireasă copil, condamnată pentru că și-a omorât soțul cu care a fost forțată să se mărite la vârsta de 15 ani.

Economie 2022-07-29 10:14:55

Blue Monday sau lunea tristă este denumirea dată zilei de luni din a treia săptămână din ianuarie. Ziua de 20 ianuarie mai este cunoscută și sub denumirea de cea mai tristă zi din an. Psihologul Radu Leca a explicat pentru Digi24 care sunt factorii care pot contribui la starea de spirit negativă asociată cu cea mai deprimantă zi a anului.

Economie 2025-01-20 07:00:37

Crin Antonescu a declarat, la emisiunea „Studio politic” difuzată de Digi24, că „în niciun caz nu reduc drepturile nimănui”, chestionat dacă ar limita drepturile comunității LGBT cu un referendum sau cu o modificare a Constituției care să reducă familia la bărbat și femeie. Candidatul coaliției a adăugat că a votat „da” la referendumul pentru familie din 2018, la fel ca Nicușor Dan.

Economie 2025-03-17 17:47:48