„Acest pod va fi operat de o societate comercială mixtă, româno - bulgară, societate în curs de înfiinţare. Va fi înfiinţată până pe data de 14 iunie, când va fi inaugurarea oficială a podului”, a spus ministrul.
Probele de rezistenţă de pe podul Vidin – Calafat s-au încheiat. Experţii companiei spaniole Tesa au verificat securitatea celui mai nou pod construit peste Dunăre, respectiv comportamentul structurii la sarcină şi viteză.
În cursul verificărilor realizate de experţii spanioli, pe calea ferată au trecut vagoane pline cu piatră spartă, iar pe şosea au trecut camioane cu greutate de până la 30 de tone. Rezultatele testelor efectuate au fost foarte bune, au anunţat specialiştii.
Testele fac parte din protocolul de execuţie al podului, în acest moment fiind în execuţie ultimele finisaje ale podului, precum iluminat sau balustrade.
