• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-05 19:53:54
  • Sursa:
Denis Smihal anunta ca Ucraina a primit aproape 4 miliarde de dolari de la SUA Imagine

Ucraina a primit un grant de 3,9 miliarde de dolari din partea Statelor Unite via Banca Mondială, a anunţat luni premierul ucrainean Denis Şmîhal, informează dpa şi Reuters, citate de Agerpres. 

„Este prima tranşă de suport bugetar direct din partea SUA din 2024. În total, Ucraina va primi 7,8 miliarde de dolari ca asistenţă bugetară directă de la Statele Unite în acest an, ceea ce ne va permite să traversăm cu încredere această perioadă financiară”, a afirmat Şmîhal pe contul său de Telegram.

Ministerul ucrainean al Finanţelor a menţionat într-un comunicat separat că aceste fonduri vor fi direcţionate către plata salariilor cadrelor didactice, ale personalului din serviciile de urgenţă şi ale altor funcţionari publici, precum şi ca asistenţă pentru persoanele deplasate, familiile cu venituri mici şi persoanele cu dizabilităţi.

Din februarie 2022, sprijinul bugetar direct pentru Kiev din partea Statelor Unite a ajuns la circa 27 miliarde de dolari, acesta reprezentând cea mai importantă sursă de asistenţă financiară pentru Ucraina, a mai notat ministerul.

În total, Kievul a primit de la donatorii internaţionali peste 90 de miliarde de dolari pentru finanţarea bugetului de stat. Peste jumătate din bugetul Ucrainei pe 2024 va fi finanţat din străinătate.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova a declanşat o anchetă internă după ce un poliţist de la Băicoi, aflat în timpul serviciului, s-a testat antidrog, iar rezultatul a ieșit pozitiv. Verificările ulterioare au arătat că este vorba despre o eroare a aparatului.

Economie 2025-04-04 17:24:21

Un judecător federal american a decis miercuri că statul Alabama poate proceda la prima execuţie prin asfixiere cu gazul azot, magistratul considerând că deţinutul condamnat nu a demonstrat că noua metodă echivalează cu o pedeapsă crudă sau cu riscuri suplimentare, transmite Reuters.

Economie 2024-01-11 11:34:22

Poliția din Italia a descoperit o rețea de infractori care falsificau și vindeau opere de artă atribuite unora dintre cei mai mari artiști moderni și contemporani, inclusiv Banksy, Pablo Picasso și Andy Warhol, scrie The Independent.

Economie 2024-11-11 18:48:10

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Ambasada SUA de la București, unde are loc recepția cu ocazia celei de-a 247-a aniversări a Zilei Independenței, că „România și Statele Unite sprijină Ucraina și Republica Moldova pentru asigurarea securității, a stabilității și a parcursului lor european, ca democrații și economii reziliente” și totodată că „Parteneriatul Strategic cu Statele Unite va continua să ghideze, în mod consecvent, politica externă și de securitate a României”. 

Economie 2023-06-28 20:31:37

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că Ordonanţa privind majorările salariale pentru personalul din învăţământ a fost dezbătută cu sindicatele şi au fost preluate toate observaţiile acestora. El a ţinut să asigure cadrele didactice că tot ceea s-a discutat cu guvernanţii s-a şi pus în aplicare.

Economie 2023-06-02 12:34:23

Doi soți din comuna Curtișoara, județul Olt, au ajuns, duminică, la spital, în urma unui conflict spontan care a degenerat, relatează Gazeta Oltului.

Economie 2023-03-26 17:41:33

Majoritatea covârșitoare a ucrainenilor sunt convinși că țara lor se va alătura Uniunii Europene și Alianței Nord-Altlantice pe parcursul următorului deceniu, se arată în cel mai nou sondaj făcut public, conform Euronews.

Economie 2023-10-12 19:01:53

Tribunalul Electoral Superior (TSE) din Brazilia a respins joi recursul fostului preşedinte Jair Bolsonaro împotriva unei sentinţe prin care se stabilea că nu mai poate candida timp de opt ani. Instanța a decis că Bolsonaro este vinovat de „abuz de putere politică” şi „utilizare necorespunzătoare a mijloacelor de comunicare”.

Economie 2023-09-29 09:19:34