Demonstratie de forta cu avioane invizibile pe cerul Coreei de Sud. SUA avertizeaza Phenianul impotriva unui test nuclear

Demonstratie de forta cu avioane invizibile pe cerul Coreei de Sud. SUA avertizeaza Phenianul impotriva unui test nuclear Imagine

Seul și Washington au făcut marți o demonstrație de forță cu zeci de avioane de luptă pe cerul de deasupra Coreei de Sud, inclusiv avioane invizibile F-35A, în timpul vizitei oficiale a secretarului de stat adjunct al Statelor Unite, Wendy Sherman, care a spus că SUA vor oferi un răspuns puternic și clar împotriva Coreei de Nord dacă aceasta va face un test nuclear, informează Reuters.

Demonstrația de forță, care a inclus 20 de aeronave, inclusiv avioane de luptă invizibile F-35A, a venit la o zi după ce cei doi aliați au lansat opt rachete sol-sol de pe coasta de est a Coreei de Sud ca răspuns la barajul de rachete balistice cu rază scurtă de acțiune lansate duminică de Coreea de Nord.

„Coreea de Sud și SUA și-au demonstrat abilitatea puternică și determinarea de a lovi rapid și cu precizie orice provocare din partea Coreei de Nord”, a declarat armata sud-coreeană, adăugând că aliații monitorizează cu atenție și se pregătesc pentru orice fel de provocare din partea Phenianului.

Demonstrația de forță de pe cerul Coreei de Sud a inclus 20 de aeronave, inclusiv avioane de luptă invizibile F-35A. Foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Declarația a fost făcută la câteva ore după ce Sherman s-a întâlnit cu omologul ei sud-coreean, Cho Hyun-dong, la Seul pentru a discuta despre Coreea de Nord. Izolatul stat asiatic a organizat o serie de teste cu rachetă în ultimul timp, iar unii analiști cred că se pregătește să reînceapă testarea de arme nucleare după o pauză de cinci ani.

„Orice test nuclear ar fi o încălcare completă a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU și va exista un răspuns rapid și în forță față de un astfel de test”, a spus Sherman în conferința de presă de după întâlnirea sa cu oficialul sud-coreean. „Cred că nu doar Republica Coreea, Statele Unite și Japonia, ci toată lumea, va răspunde într-o manieră puternică și clară.”

Autoritățile și experții au avertizat de câteva săptămâni de zile că există noi indicii că Phenianul și-a reluat activitățile la Punggye-ri, singurul loc din Coreea de Nord unde se cunoaște că se fac teste nucleare.

„Sperăm că [liderul nord-coreean] Kim Jong Un se va concentra pe ajutorarea poporului său pentru a face față Covid-19, provocare pe care cu toții am înfruntat-o și că se va întoarce la masa negocierilor în loc să vorbească despre provocări și acțiuni periculoase și destabilizante”, a spus Sherman.