• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-13 12:15:55
  • Sursa:
Democratii din Congresul SUA au emis un nou ultimatum Arabiei Saudite. „Fara tehnicienii nostri, avioanele lor nu ar mai zbura” Imagine

Democrații din Congresul SUA au emis un nou ultimatum pentru Arabia Saudită prin care regatul are la dispoziție câteva săptămâni pentru a revoca decizia luată în cadrul OPEC+ de a reduce producția de petrol, altfel saudiții riscă să nu mai poată cumpăra arme din America timp de un an, informează The Guardian.

Amenințarea vine odată cu promisiunea lui Joe Biden de a lua măsuri pentru a combate decizia Riadului de săptămâna trecută de a reduce producția de petrol cu 2 milioane de barili pe zi, despre care democrații au spus că va ajuta „să alimenteze mașina de război a lui Vladimir Putin” și va crește prețurile la combustibili pentru consumatorii americani.

Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, le-a spus reporterilor că președintele Biden ia în considerare o posibilă sistare a exportului de armament pentru saudiți, ca parte a unei reevaluări mai extinse a relației Statelor Unite cu Arabia Saudită, dar că o măsură în acest sens nu este iminentă.

Tensiunile dintre Washington și Riad și promisiunea de „reechilibrare” a relațiilor dintre cele două țări ar putea avea efecte indirecte care se vor extinde dincolo de prețurile la petrol și ar putea determina viitorul unei aparente alianțe între Rusia și prințul moștenitor saudit, al negocierilor cu Iranul și al puterii financiare a Moscovei în invazia pe care o continuă în Ucraina.

Cu toate că unii analiști au ridicat posibilitatea ca saudiții să fi luat decizia de a reduce producția de petrol acum din dorința de a influența alegerile parlamentare din SUA în favoarea republicanilor, democrații se arată mai alarmați de faptul că această măsură va ajuta Rusia și va afecta consumatorii din America.

„Ei iau aproape 73% din armament din SUA”, a spus Ro Khanna, un membru al Congresului SUA din partea democraților și critic al regatului saudit. „Dacă nu erau tehnicienii noștri, avioanele lor nu ar mai zbura. Suntem resposabili pentru toate forțele lor aeriene. Ceea ce ne exasperează pe mulți dintre noi din Congres este lipsa de recunoștință.”

„Sperăm că această legislație le va da un impuls saudiților ca să reconsidere și să inverseze [decizia]”, a spus și Richard Blumenthal, senator democrat care lucrează cu Khanna. „Mai este timp. Reducerea aprovizionării cu petrol nu intră în vigoare până în noiembrie.”

Ministerul saudit de externe a respins criticile Washingtonului într-o postare pe Twitter și a sugerat că va rămâne sfidător în fața presiunilor de a schimba macazul.

Ministerul de externe al Arabiei Saudite a transmis că neagă acuzația că ar lua partea cuiva în conflictele internaționale și că ar fi „motivați politic împotriva Statelor Unite”, adăugând că toate deciziile au fost luate în consens cu celelalte țări OPEC+ și s-au „bazat doar pe considerații economice”.

Ministrul saudit a mai spus și că a decis să refuze sugestia guvernului american de a amâna decizia de a reduce producția de petrol încă o lună de zile din motive economice.

Blumenthal a specificat că o înghețare a exporturilor de arme pentru Arabia Saudită ar putea fi implementată și de alte țări aliate, precum Marea Britanie și Franța.

Nu este încă clar dacă democrații vor obține sprijinul republicanilor pentru a adopta acest proiect de lege în Congres, dar Blumenthal a spus că aceștia sunt „receptivi” și doresc ca saudiții să fie trași la răspundere pentru acțiunile lor.

„Pe cine se vor baza [saudiții] pentru a li se asigura securitatea în fața Iranului, care reprezintă un pericol existențial, dacă nu pe SUA?” a reacționat și președintele comitetului pentru relații externe din Senat. „Pe Rusia? Rusia este aliat cu Iranul. La urma urmei, Rusia nu este bastionul care stă în calea Iranului. Trebuie să înțeleagă că acțiunilor lor au consecințe.”

ACTUALIZARE Ucraina a anunţat, vineri, că Rusia i-a predat corpurile a 502 soldaţi, ucişi în războiul dintre cele două ţări, fără a preciza dacă a fost vorba despre un schimb, dar Rusia a anunţat la rândul ei între timp că a primit din partea Ucrainei corpurile a 52 de soldaţi ruşi, relatează agenţiile AFP şi EFE, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-11-29 18:02:03

Vlad Pascu, șoferul care s-a urcat drogat la volan și a ucis doi tineri, vara trecută, în localitatea 2 Mai, rămâne în arest preventiv pentru cel puțin încă două luni. Decizia judecătorilor nu este definitivă.

Economie 2024-06-03 17:23:44

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei arene multifuncţionale, al cărei beneficiar va fi Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti. Arena va avea peste 25.000 de locuri, scrie News.ro

Economie 2024-03-21 14:55:38

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) califică drept „abuzivă” decizia Curţii Constituţionale de invalidare a candidaturii la alegerile prezidenţiale a lui Călin Georgescu și susţine că va acţiona în continuare în concordanţă cu ce va decide acesta. AUR subliniază că doreşte „să existe un candidat suveranist autentic„, nu un „fals suveranist, impus de sistem”. Totodată, formaţiunea anunţă, începând de miercuri, grevă parlamentară alături de celelalte partide suveraniste.

Economie 2025-03-12 10:45:33

Statele Unite deţin informaţii potrivit cărora armata rusă execută soldaţii care nu respectă ordinele în războiul din Ucraina, a anunţat joi Casa Albă, relatează Reuters şi AFP.

Economie 2023-10-26 22:51:58

Fapte precum războaiele, politica sau situaţia economică ne tulbură existenţa şi realizăm cât de mult ne limitează. Reflexul general este să dăm vina pe alţii pentru ceea ce ne deranjează sau ne afectează. Putem să avem aşteptări sau, putem să fim sinceri cu noi înşine şi să admitem că întotdeauna mai avem ceva de învăţat. Iar cei care au răspunsuri la orice şi le ştiu pe toate sunt de evitat.

Economie 2023-12-26 20:51:34

Tamás Sulyok, actualul preşedinte al Curţii Constituţionale din Ungaria, va fi propus pentru funcţia de preşedinte al Ungariei de către partidele aflate la guvernare - a anunţat Máté Kocsis, liderul grupului parlamentar Fidesz, la o conferinţă de presă organizată joi, informează Hirado.

Economie 2024-02-22 18:31:25

Mircea Geoană a anunțat duminică seara, în cadrul emisiunii „Briefing” de la Digi 24, că „la nivel personal” decizia legată de candidatura sa la alegerile prezidențiale este deja luată, dar va face un anunț oficial abia după ce va părăsi funcția de secretar general adjunct al NATO „în perioada imediat următoare”. 

Economie 2024-08-26 00:00:17