• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-20 18:44:37
  • Sursa:
Demnitarii ucraineni vor fi obligati sa depuna declaratii de avere. Legea, adoptata la presiunile lui Zelenski si ale societatii civile Imagine

Parlamentul de la Kiev a aprobat miercuri o lege prin care sunt făcute publice declaraţiile de avere şi de interese ale demnitarilor din Ucraina, informează AFP. Conform parlamentarului Iaroslav Zelezniak, au votat „pentru” 341 din cei 450 de deputaţi.

Societatea civilă şi preşedintele Volodimir Zelenski au făcut presiuni pentru adoptarea acestei măsuri de transparenţă, în contextul conflictului declanşat de invazia rusă pe teritoriul ucrainean şi a acuzaţiilor de perpetuare a corupţiei în Ucraina.

Prevederi similare erau în vigoare înainte de război şi au fost suspendate la începutul ostilităţilor.

Organizaţia neguvernamentală Centrul de Acţiune Anticorupţie a apreciat într-un comunicat că „toate acestea s-au putut întâmpla deoarece ucrainenii nu au acceptat votul precedent, prin care deputaţii prevedeau menţinerea confidenţialităţii declaraţiilor timp de încă un an”.

Declaraţiile de avere şi de interese vor fi accesibile online la 60 de zile după intrarea în vigoare a legii, care trebuie mai întâi promulgată de preşedinte, a precizat pe Facebook deputata Anastasia Radina, preşedinta comisiei parlamentare pentru politica anticorupţie.

„Cele 60 de zile sunt necesare pentru a bloca accesul (la declaraţiile) anumitor categorii de militari, pentru securitatea acestora”, a explicat Centrul de Acţiune Anticorupţie.

Zelenski ceruse în 12 septembrie publicarea declaraţiilor, după mai multe scandaluri de corupţie în cadrul ministerelor şi al armatei. Măsura era solicitată şi de Fondul Monetar Internaţional.

Preşedintele făcuse uz de dreptul de veto la o lege adoptată de parlament cu câteva zile înainte, prin care se prelungea caracterul secret al declaraţiilor. Textul respectiv a provocat indignare, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

Prima lege din Ucraina privind publicarea declaraţiilor de avere ale oficialilor şi ale rudelor acestora a fost adoptată în 2016, în cadrul apropierii de Uniunea Europeană. Actul normativ a fost suspendat după ce a început războiul pentru a proteja datele publice ale celor vizaţi, în interesul securităţii.

Ulterior, Zelenski a declarat de mai multe ori că intenţionează să combată corupţia. El l-a demis la începutul lui septembrie pe ministrul apărării, Oleksi Reznikov, acuzat că nu a gestionat corespunzător mai multe scandaluri din cadrul ministerului.

Un sondaj publicat la sfârşitul lui iulie de Institutul Internaţional de Sociologie din Kiev arăta că 89% din ucraineni consideră că problema corupţiei în ţara lor este „gravă”, fiind depăşită ca importanţă doar de invazia rusă.

Liderul puternicului Hezbollah libanez, Hassan Nasrallah, a promis vineri „surprize” Israelului, al cărui prim-ministru, Benjamin Netanyahu, afirmase anterior că are „planuri surprinzătoare” pentru a trata cu puternicul grup pro-iranian, relatează AFP, citată de Agerpres.

Economie 2024-05-24 20:38:27

Iranul a desfășurat activități nucleare secrete cu materiale nedeclarate agenției de supraveghere nucleară a ONU în trei locuri care fac obiectul unei anchete de lungă durată, a afirmat agenția de supraveghere într-un raport confidențial cuprinzător adresat statelor membre, consultat de Reuters.

Economie 2025-05-31 21:12:04

Experții în securitate cibernetică au explicat că în zilele noastre ne putem feri de hackeri foarte ușor: să folosim parole mai lungi, chiar dacă acestea sunt mai simple. O parolă simplă de opt caractere poate fi aflată în doar 37 de secunde folosind forța brută, dar este nevoie de peste un secol pentru a descoperi una de 16 caractere, transmite euronews.com.

Economie 2024-05-06 21:20:19

Un fost angajat care lucra pentru una dintre agenţiile de stat din China a fost condamnat la moarte pentru divulgarea de „secrete de stat”, a anunţat miercuri Ministerul Securităţii de Stat. Angajatul a fost acuzat că a predat un stick USB unor agenţii de spionaj străine.

Economie 2024-11-06 09:49:35

O sdolescentă de 14 ani, căutată de autorităţi şi voluntari în cursul zilei de joi după ce nu s-a mai întors acasă, a fost găsită într-o pădure de pe raza comunei Paltin din Vrancea, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Economie 2023-01-12 16:01:02

În România, datele statistice confirmă faptul că procesul de achiziție al unei locuințe este în continuare unul accesibil pentru salariați, spre deosebire de situația ce poate fi întâlnită în țările dezvoltate. 

Economie 2024-10-11 20:06:58

Doi adolescenți de 14 și 16 ani din județul Cluj au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați că au intrat peste o persoană în propria locuință, în plină zi, au trântit-o la pământ, au amenințat-o cu un cuțit și i-au furat 15.000 de lei. Fapta s-a petrecut în Turda, iar cei doi minori sunt cercetați pentru tâlhărie calificată, informează News.ro.

Economie 2025-04-15 10:34:15