„Macron, la un moment dat, a spus despre Alianța Nord-Atlantică că este în moarte cerebrală. Judecând după cum acest bloc (militar) toaletează regimul neo-nazist de la Kiev, boala s-a deteriorat prea mult deja”, a spus Lavrov.
Conform ministrului rus de Externe, SUA și aliații americanilor sunt responsabili de „creșterea periculoasă a tensiunilor la nivel global”, din moment ce Occidentul furnizează în continuare arme Ucrainei.
Recent, Kievul a prezentat noua listă de arme pe care vrea să le primească din Occident, În capul listei se află noi sisteme de apărare antiaeriană pe fondul temerilor că Vladimir Putin va intensifica atacurile împotriva țintelor civile în timp ce liniile sale de pe front se prăbușesc.
Conform Politico, strategia americanilor are două obiective: să îndeplinească cerințele Kievului și să asigure un flux de arme constant pentru următorii ani. SUA mai poartă discuții în secret cu Ucraina și cu industria de apărare cu privire la înarmarea armatei ucrainene cu baterii Patriot și avioane de luptă F-16.
