• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-09 19:07:36
  • Sursa:
„Degringolada” in AUR. Fostul sef AUR Timisoara acuza: Nu exista alegeri interne, membrii partidului nu au adeziuni Imagine

Fostul președinte AUR Timișoara, Ovidiu Szime, care a demisionat miercuri din formațiunea condusă de George Simion, a acuzat „degringolada” din acest partid, în care nu se fac alegeri interne iar membrii săi nu au adeziuni. Szime a declarat, pentru digi24.ro, că „aproape jumătate” din conducerea organizației AUR de la Timișoara a demisionat și că, în curând, vor părăsi partidul alte „7-8 organizații locale” din județul Timiș.

Ovidiu Szime a demisionat după eșecul protestelor pe care liderii AUR au încercat să le organizeze în țară pe fondul ideii comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare - o decizie care ar crea probleme partidului condus de George Simion. Acesta a solicitat, printre altele, membrilor AUR să aprindă lumânări la sediile PSD din țară.

Astfel, la Timișoara, unde a mers însuși liderul Simion, prezența la protest a fost insignifiantă, și șeful local al partidului - Ovidiu Szime - a refuzat practic să facă ce i s-a cerut - să aprindă lumânări în numele democrației ucise de partidul lui Ciolacu. „Era ginerele unui pesedist notoriu, Pavel Kasai, și când l-am pus să treacă testul adevărului, adică să pună lumânări la PSD, l-a picat”, a declarat pentru digi24.ro, liderul AUR, George Simion.

Ovidiu Szime a explicat pentru digi24.ro de ce a refuzat să depună lumânări și care este relația sa cu „socrul” Pavel Kasai.

Reporter: E adevărat că ați refuzat să depuneți lumânări la sediul PSD? Și dacă, da, de ce ați refuzat?

Ovidiu Szime: Am refuzat să depun lumânări la sediul PSD-ul și, în același timp, aș fi refuzat să o fac și la sediul PNL, USR. sau al oricărei formațiuni politice. Aș fi refuzat să fac acest gest care nu se califică.

Aș vrea să adaug că, pentru noi, cei din Timișoara, lumânările înseamnă cu totul și cu totul altceva, mai ales că în 1989 au murit și s-au jertfit oameni pentru noi. Nu e normal să ne batem joc de niște simboluri. Totuși, lumânarea este un simbol.

Reporter: Apropo de declarația lui George Simion, e adevărat? Sunteți ginerele domnului Pavel Kasai (lider PSD Timiș)?

Ovidiu Szime: „Sunt chiar ginerele lui Pavel Kasai, a scris cineva că sunt despărțit (de soție), dar nu este adevărat. Până în acest moment, eu am fost doar într-un singur partid politic: AUR. În rest, nu am fost în niciun partid, nu înțeleg de ce a afirmat asta (Simion), deoarece el știa acest lucru de la bun început. Am avut discuția asta cu el, dacă consideră că e o problemă. A spus că nu și, mai mult de atât, în aceste zile el a transmis că poate veni la noi oricine din orice partid politic: primari, viceprimari, nu contează, să se ia tot ce se poate lua. În plus, nu știu de ce afirmă asta, pentru că el (George Simion) s-a întâlnit cu mulți membri PSD în Timișoara, ceea ce îl descalifică pe el ca om, în primul rând, atacându-mi familia, ceea ce nu e în regulă.

Reporter: Ce relație aveți dumneavoastră cu Pavel Kasai?

Ovidiu Szime: Nu ne vedem des, despre politică nu am discutat cu dânsul, puteam să intru în PSD de la bun început dar nu am dorit acest lucru. Voi vedea în următoarele zile înspre ce formațiune mă voi îndrepta.

Reporter: Aveți o relație bună cu Kasai?

Ovidiu Szime: Avem o relație cum aveți și dumneavoastră cu socrul. Nu-mi neg familia, nu e niciun fel de problemă.

Acestea sunt motivele. Demisia mea a fost de bun simț, exact așa cum sunt și eu ca om. Nu înțeleg de ce ei (cei de la AUR) au spus doar mizerii. Demisia mea a venit de dimineață, nicidecum în timpul manifestărilor, nu are nicio legătură cu depunerea de lumânări.

Reporter: Depunerea de lumânări a umplut paharul nemulțumirilor (la adresa AUR) în cazul dumneavoastră?

Ovidiu Szime: Nu are nicio legătură. Puteam să fiu și acolo (la acțiunea de protest) dar din principiu nu am mers pentru că nu e ceea ce îmi doresc. Pentru mine, acest gest e unul foarte urât. Ați văzut că și BOR nu a fost de acord.

Reporter: Deci nu din cauza lumânărilor ați demisionat?

Ovidiu Szime: Nu, nici vorbă. În primul rând, mi-am depus demisia prima dată în cadrul partidului, când am tras un semnal de alarmă, dar nu s-a dorit să se discute.

Reporter: Ce semnal de alarmă?

Ovidiu Szime: Efectiv tot ce am scris: Că trebuie făcute alegeri, că membrii săi trebuie să aibă adeziuni, să știe fiecare ce are de făcut...

Reporter: Și astea nu s-au întâmplat?

Ovidiu Szime: Da, bineințeles. La fel ca și în alte organizații, totul e o degringoladă totală la nivel de județ. Ceea ce m-a făcut să plec, el continuând să-l țină în brațe pe actualul președinte de județ, Mihai Negoescu, care efectiv destramă și dărâmă, nu am vrut să fac parte la așa ceva.

În plus, ei au spus că au plecat doi oameni cu mine. Nu e adevărat. A plecat aproape jumătate din biroul de conducere de la Timișoara, o organizație locală. Probabil că în scurt timp vor pleca și alte organizații.

Reporter: Ni le puteți spune?

Ovidiu Szime: Deocamdată doar atât și vom vedea.

Reporter: Câte organizații?

Ovidiu Szime: Probabil vreo 7-8. Din Timiș.

Decizia comasării alegerilor locale cu cele europarlamentare pentru ziua de 9 iunie, luată la nivel neoficial de liderii PSD și PNL tocmai pentru a crea probleme partidului condus de George Simion, a generat deja un val de probleme în AUR, care până acum își crease imaginea unui partid foarte disciplinat și bine organizat. Protestele pe care le-a cerut George Simion miercuri seara la sediile PSD din țară s-au dovedit un eșec organizațional.

Varda Space Industries a construit un laborator orbital pentru producția de medicamente în capsule spațiale pe care apoi le va lansa înapoi spre Pământ deasupra deșertului Utah, scrie Bloomberg.

Economie 2023-03-16 08:00:11

În povestea crizei energetice europene, orășelul german Lubmin reprezintă zona zero, scrie Politico. Cu al său peisaj de vacanță, Lubmin nu arată ca genul de loc în care plăcile tectonice ale geopoliticii energetice să se cutremure. Totuși, aici este locul în care luna aceasta, acum 11 ani, a ajuns la apogeu era dependenței germane și europene de gazele din Rusia, odată cu ceremonia fastuoasă de inaugurare a Nord Stream 1 pe care mulți dintre cei care au fost prezenți au acum motive bune să o regrete profund.

Economie 2022-11-19 10:00:05

Un avion F-35 al armatei americane a ratat aterizarea la o bază din Texas, pilotul reușind să se catapulteze în ultimul moment. Imaginile dramatice au fost surprinse de un martor al întâmplării.

Economie 2022-12-16 09:56:07

Helge Lindh, membru al parlamentului german din partea social-democraţilor de centru-stânga (SPD), a primit o scrisoare de ameninţare din partea extremei drepte. În plic se afla și o pudră albă.

Economie 2025-01-04 14:07:08

Multiplul campion la înot David Popovici îndeamnă românii să meargă la vot în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în care se înfruntă duminică Nicuşor Dan şi George Simion, el spunând că vrea să rămână în România şi că poate face asta doar într-o Românie sănătoasă politic, „care promite şi se străduieşte să facă”.

Economie 2025-05-15 23:49:25

În timp ce Donald Trump este ocupat cu războaiele din Ucraina și Fâșia Gaza, un alt conflict major stă să izbucnească în Asia de Sud, acolo unde tensiunile au crescut după un atac sângeros lângă una dintre cele mai militarizate granițe din lume, scrie Newsweek. Președintele american se află acum în fața unei noi crize de politică externă, care de această dată, însă, s-a declanșat între două națiuni cu arme nucleare: India și Pakistan.

Economie 2025-04-26 07:00:23

Opozantul turc Kemal Kiliçdaroglu, învins duminică de preşedintele Recep Tayyip Erdogan în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, şi-a exprimat „tristeţea” pentru viitorul Turciei, consemnează agenţiile AFP şi Reuters.

Economie 2023-05-28 22:53:28

Un bărbat care a făcut senzaţie pe internet după ce BBC l-a intervievat în direct din greşeală intenţionează să dea în judecată compania media pentru încasările pe care aceasta le-ar fi obţinut în urma difuzării imaginilor, câştiguri de care el susţine că a fost privat, relatează luni DPA/PA Media.

Economie 2023-08-28 13:56:49