• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-05 19:39:25
  • Sursa:
Deciziile Colegiul Medicilor Stomatologi care afectau cabinetele mici vor fi remediate prin interventia MS Imagine

Ministerul Sănătăţii a fost informat miercuri, printr-o sesizare a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, asupra faptului că în textele a două decizii privind aprobarea unor competenţe medicale transmise spre publicare în Monitorul Oficial s-au strecurat mai multe greşeli de transcriere, astfel că anumite specializări lipsesc. De altfel, medicii stomatologi au solicitat încă de săptămâna trecută abrogarea celor două decizii, susţinând că acestea restrâng dreptul de practică pentru un număr foarte mare de stomatologi.

Conform documentului transmis de Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) Ministerului Sănătăţii şi colegiilor teritoriale, din textele Deciziei nr. 4/2CN/2023, care aprobă competenţele medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist în specialitate Stomatologie generală şi ale Deciziei nr. 5/2CN/2023, care aprobă competenţele medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento- alveolară, lipsesc o parte dintre competenţele votate şi aprobate în şedinţa Consiliului national al CMSR din data de 19 mai. Ministerul Sănătăţii este cel care aprobă curricula şi specialităţile.

Omisiunea a fost sesizatã de către Biroul executiv naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România imediat după publicarea celor două decizii în Monitorul Oficial, susţine CMSR.

Pe 29 iunie, Biroul executiv al CMSR a convocat o şedinţă a Consiliului naţional al CMSR cu scopul de a remedia situaţia. Ca măsură, Biroul executiv naţional al CMSR a înaintat către Consiliului naţional al CMSR propunerea de a abroga cele două decizii.

În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului naţional al CMSR vor fi supuse la vot măsurile propuse de Biroul executiv naţional al CMSR pentru a remedia urgent situaţia generată de eroarea de transcriere.

Patronatul Medicilor Stomatologi din România a depus pe 26 iunie, la Ministerul Sănătăţii şi la Colegiul Medicilor Stomatologi din România notificări cerând revocarea de urgenţă a celor două decizii publicate în Monitorul Oficial, despre care afirmă că afectează peste 15.000 de stomatologi şi pacienţii acestora.

„Patronatul Medicilor Stomatologi din România (PMSR) aaflat din Monitorul Oficial nr. 556/21.06.2023 despre deciziile emise de Colegiul Medicilor Stomatologi din România: nr. 4/2CN/2023 şi nr. 5/2CN/2023 care reglementează competenţele medicului stomatolog, respectiv ale medicului stomatolog specialist în specialitatea Stomatologie generală, precum şi competenţele medicului stomatolog specialist în specialitatea Chirurgie dento-alveolară. Patronatul Medicilor Stomatologi din România consideră că aceste acte legislative încalcă drepturile deja câştigate de aproximativ 15.000 de medici stomatologi dacă nu chiar mai mult, care au întrunit condiţiile de exercitare a profesiei în baza prevederilor anterioare”, argumentau patronatele.

Stomatologii argumentau că a fost scoasă din competenţa medicului stomatolog „stabilirea şi aplicarea planurilor de dispensarizare complexe,aplicabile în colectivităţile şcolare şi preşcolare” în condiţiile în care în cabinetele şcolare şi aşa insuficiente ca număr activează medici stomatologi generalişti.

De asemenea, Patronatul Medicilor Stomatologi din România a lansat şi o petiţie online, intitulată ÎMPREUNĂ PENTRU PACIENŢII NOŞTRI prin care solicita retragerea de îndată a celor două decizii, dar şi dezbaterea publică a acestor reglementări în cadrul întregului corp profesional al stomatologilor din România, informează News.ro.

În momentul de faţă în România sunt 27.649 de medici stomatologi, care îşi desfăşoară activitatea în aproximativ 15.000 de cabinete sau clinici stomatologice private, conform datelor Colegiului Medicilor Stomatologi din România.

Patriarhul României, Daniel, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Anului nou în care adresează tuturor românilor „părinteşti binecuvântări, doriri de sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună”.

Economie 2023-12-31 16:30:09

Postul Crăciunului este o provocare nu doar spirituală, ci si alimentară, pentru cei care vor să-l țină. Legumele sunt de bază. Lintea, năutul și fasolea pot înlocui cu succes carnea, fiind o sursă bună de proteine vegetale. În aproape toate gospodăriile rurale, cămările și magaziile sunt pline cu borcane cu zacuscă, conserve de legume, gemuri și compoturi. Toate au fost pregătite din timp pentru a trece mai ușor și sănătos, cu produse de casă, peste perioada de abstinență alimentară.

Economie 2024-11-15 19:55:20

Alarma s-a dat, neoficial, încă de marți: România va fi lovită de ciclonul Ashley, va fi prăpăd în week-end! Joi, ministrul Mediului, Mircea Fechet, avea deja toate informațiile necesare pentru a pregăti populația pentru posibilul dezastru: Ashley va lovi Oltenia și Muntenia, precipații în cantități mari, debitul Dunării va crește serios. Vineri, ministrul afișa o mină gravă: ciclonul “va mătura” România de vest la est. Sâmbătă noaptea, Fechet pornise deja în turneu prin țară. De la volanul mașinii, ministrul își continua previziunile sumbre: “Am mare încredere în cei care sunt pe poziții. Încep ziua cu Brașov, unde ne așteptăm și la 70 l/mp. Voi încerca să ajung în cât mai multe zone în care colegii mei lucrează. Nu fac neapărat control, ci încerc să dau un exemplu și să ofer un plus de energie. Ne dorim ca la finalul acestei perioade să constatăm că am diminuat la maximum posibilele pagube și să nu pierdem nicio viață”.

Economie 2024-10-01 19:12:33

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat joi că nu se aşteaptă la pace în Ucraina prea curând, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Economie 2023-08-31 22:31:36

Zeci de muncitori în construcții au fost scoși în viață din containere metalice după ce vineri au fost îngropați de o avalanșă în Himalaya, în statul indian Uttarakhand. Oamenii au supraviețuit deoarece containerele, în care trăiau muncitorii, aveau suficient oxigen pentru a-i susține până când salvatorii i-au putut dezgropa, a raportat presa indiană citând oficiali, transmite BBC.

Economie 2025-03-03 12:27:14

Un cuplu aflat în vacanță pe insula Borneo a găsit o banană atât de mare încât a durat două zile să o termine de mâncat. Ei sunt convinși că era cea mai mare care a crescut vreodată în lume, însă este tardiv să-și valideze recordul.

Economie 2022-07-26 10:22:45

Preşedintele rus Vladimir Putin intenţionează să se alăture prin videoconferinţă summitului BRICS care va avea loc în luna august în Africa de Sud, a anunțat Kremlinul.

Economie 2023-07-19 18:51:01

Viepreședintele PNL Raluca Turcan a declarat că ar fi „îmbucurător” dacă salariul minim ar crește la 3.000 de lei, așa cum se prevede în proiectul de hotărâre de guvern publicat de Ministerul Muncii. Raluca Turcan mai susține că majorarea punctului de pensie cu 15% „este posibilă” și acuză supra-impozitarea muncii part-time, o „anomalie fiscală”, care obligă „să muncească la negru”.

Economie 2022-11-17 20:40:25