Ministerul Energiei a lansat în dezbatere publică Legea Decarbonizării din care rezultă că, în plină criză energetică globală, statul român va renunța – și asta repede, până la venirea iernii - la noi surse de energie pe bază de cărbune.
Aflăm în regim de breaking news că, până în 2030, închidem definitiv și ireversibil capacitățile de producție de energie electrică pe bază de lignit și huilă, de 4.920 MW, dintr-un total de putere instalată de 18.291 MW, conform site-ului ANRE.
Calendarul asumat de ministrul energiei, Virgil Popescu este: 1.695 MW închiși deja la 31 decembrie 2021, urmează 660MW până la 31 decembrie 2022, 1.425 MW până la 31 decembrie 2025 și 1.140 MW până la 31 decembrie 2030. Această lege este prinsă în PNRR, deși nimeni nu ne-a obligat să ne asumăm astfel de termene.
Întrebarea mea este, însă, ce vom pune în loc?
Cu toții de dorim un mediu curat și mai puțin poluat, deci ideea decarbonizării este corectă, dar trebuie să țină cont de siguranța sistemului energetic național și continuitate în furnizarea energiei pentru consumatorul român, în contextul geopolitic actual - sancțiunile impuse de UE importului de petrol, cărbune și gaze din Rusia.
Istoria noastră recentă ne arată că în acest domeniu s-au făcut erori care se resimt în prețul facturilor plătite de cetățenii români. Aș aminti liberalizarea haotică a piețelor gazelor și energiei, închiderea termocentralei Mintia, întârzierile nepermise în deschiderea de noi capacități.
Ministrul Virgil Popescu vorbește cu optimism despre exploatarea gazelor din perimetrul Neptun Deep, începând cu 2027 deși asocierea dintre OMV Petrom – Romgaz încă nu a luat decizia de începere a lucrărilor, termenul fiind abia în prima jumătate a anului viitor. În ipoteza în care am avea acest gaz pentru a-l transforma în energie electrică este nevoie de capacități noi de producție. Exemplul investiției centralei pe gaze de la Iernut, 430 MW, este unul elocvent. Nici astăzi nu este finalizată, deși termenul de punere în exploatare era septembrie 2019.
Efectele acestor întârzieri sunt resimțite de cetățeni direct, prin costurile suplimentare care vor fi suportate de la bugetul de stat (peste 17 milioane euro), dar și prin afectarea a 184 de subcontractori, dintre care 155 sunt IMM-uri românești.
De asemenea, avem oportunitatea de a deveni lideri regionali prin tehnologia reactoarelor nucleare modulare de mici dimensiuni. Termenul de implementare al proiectului NuScale, în locația Doicești este 2027, iar proiectul este la faza certificărilor tehnologice.
În schimb, avem certitudinea că în 2027 reactorul 1 de la Cernavodă, 700 MW, va fi închis pentru retehnologizare, iar procedura de selectare a contractorului care ar trebui să efectueze reparația nu a debutat încă.
Capacitățile noi de producție în energie regenerabilă, investițiile cu potențial în parcuri fotovoltaice și eoliene au nevoie de alte investiții-suport pentru că nu au constanță în furnizare. Asta se traduce prin investiții costisitoare în capacități de înmagazinare și de echilibrare a sistemului energetic național.
De aceea, vă propun o schimbare de paradigmă: să închidem doar atunci când punem capacități noi de producție în loc.
Avem banii necesari în Fondul de modernizare, aproximativ 15 miliarde de euro, în PNRR sau în noul cadru financiar multianual.
Avem oportunitatea renegocierii capitolului energie din PNRR, conform declarațiilor Vicepreședintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, doar să avem viziunea, strategia și dorința necesare. Pentru cei care cred că nu se pot obține derogări, le aduc aminte de exemplul Spaniei sau al Portugaliei.
De aceea, îl întreb pe ministrul energiei, Virgil Popescu, dacă poate și își dorește să ducă această bătălie pentru a închide grupurile generatoare pe cărbune doar atunci când sunt înlocuite cu altele noi. Altfel, degeaba dă asigurări despre cum vom obține independența energetică a României dacă nu vede soluțiile simple prin care facturile la energie și gaze să fie păstrate în limite suportabile pentru cetățeni.