• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-18 19:24:33
  • Sursa:
Deca: Expertii PISA au confirmat ca Romania a limitat efectele pandemiei. Daca nu suntem in stare sa recunoastem asta, avem o problema Imagine

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat luni, la dezbaterea moţiunii simple depusă de USR, că pentru prima dată România are propriul raport naţional PISA, iar rezultatele acestor testări arată că ţara noastră a limitat efectele pandemiei asupra elevilor, conform Agerpres.

„Adevărul pe care până şi unii dintre colegii dumneavoastră îl ştiu este că datele la care faceţi referire, rezultatele studiului PISA, sunt publice. La fel de adevărat este că, pentru prima dată de când ţara noastră participă la această testare, România a organizat un eveniment de prezentare şi analiză a rezultatelor, concomitent cu lansarea raportului internaţional. În jur de 100 de cercetători, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai autorităţilor publice centrale pot susţine adevărul acesta.

Tot în acest an, pentru prima dată de când participă la testare, România are propriul raport naţional PISA, realizat cu sprijin din partea OCDE şi tradus în limba română. A fost şi acesta lansat în cadrul unui eveniment public în decembrie în mediul academic. Este disponibil pe site-ul Unităţii pentru Cercetare în Educaţie încă din ziua lansării. (...) Toate documentele publicate au fost gestionate de către cercetătorii din unitatea de cercetare în educaţie, fostul şi viitorul Institut de Ştiinţă ale Educaţiei, şi sper că nu ne dorim să revenim la vremurile în care ministrul sau vreun partid politic spunea cercetătorilor ce şi când trebuie să publice”, a declarat Ligia Deca.

Ministrul Educaţiei a punctat că a scăzut diferenţa între media naţională şi media OCDE, ceea ce reprezintă un progres.

„În ceea ce priveşte rezultatele studiului PISA, a fost recunoscut public inclusiv de experţii OCDE, chiar de Andreas Schleicher, fondatorul PISA, că România a limitat efectele pandemiei. Dacă noi nu suntem în stare să recunoaştem asta, mă tem că avem o problemă, pentru că nerecunoscând faptul că oamenii din Educaţie au reuşit să evite căderi spectaculoase cum au înregistrat alte ţări participante, nici nu putem replica bunele practici din pandemie.

Rezultatele României la PISA s-au menţinut la aproximativ acelaşi nivel ca în anul 2018. La matematică, ponderea OCDE a elevilor aflaţi la nivelul doi sau mai sus de competenţă a scăzut cu şapte puncte procentuale, de la 76% în 2018 la 69% în 2022, în timp ce rezultatele ţării noastre au rămas aproape stabile. Asta înseamnă că diferenţa între media naţională şi media OCDE a scăzut, ceea ce în sine reprezintă un progres”, a spus Ligia Deca.

Ministrul a mai declarat că rezultatele testelor PISA arată că elevii cu venituri mici şi nivel de educaţie redus au performanţe mai scăzute, iar prin măsurile din Legea învăţământului preuniversitar elevii pot fi susţinuţi să-şi atingă potenţialul.

„PISA 2022 ne arată că elevii din familii cu venituri mici şi nivel de educaţie redus obţin performanţe mai scăzute la lectură, ştiinţe şi matematică. România nu-şi permite să irosească resursă umană. De aceea, prin măsurile integrate prevăzute în legea învăţământului preuniversitar, burse şcolare, curriculum centrat pe formarea competenţelor, predarea adaptată şi diferenţiată, programul învăţare remedială, susţinerea financiară a profesorilor din mediul rural, zone prioritare de investiţie în educaţie şi desegregare, putem susţine fiecare elev să-şi atingă potenţialul”, a mai afirmat ministrul Ligia Deca.

Camera Deputaţilor s-a întrunit, luni, pentru a dezbate moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului Educaţiei, Ligia Deca.

Generalul cu 3 stele Cătălin Zisu, vizat de o anchetă a procurorilor anticorupţie, deţine, împreună cu soţia sa, două case, un teren intravilan, un cont bancar de aproape 65.000 de lei şi venituri anuale totalizate de aproape 280.000 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere, publicată la jumătatea anului trecut. Vineri, procurorii militari ai DNA fac percheziţii la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei. DNA a transmis oficial că sunt făcute 22 de descinderi, în dosar fiind cercetate fapte comise în perioada 2022 - 2023.

Economie 2025-02-14 17:27:54

USR propune modificarea noii legi a pensiilor, despe care afirmă că „loveşte de două ori în cei care au muncit în condiţii grele. Potrivit USR, „interpretarea Casei Naţionale de Pensii pentru cei care au lucrat în grupe de muncă este un dezastru mai mare decât ce anunţaseră PSD şi PNL în Parlament la momentul adoptării acestei legi nedrept”.

Economie 2025-02-14 16:12:16

Un bătrân de 80 de ani a sesizat poliția după ce și-a dat seama că a fost victima "metodei accidentul". Omul abia plătise suma de 10.100 de lei unui bărbat care se dăduse dept medic și care îi spusese că fiul lui avusese un accident rutier și era în stare gravă. Polițiștii l-au identificat în trafic pe bărbat și l-au urmărit o bucată de drum, până când șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat, potrivit unui comunicat al IPJ Bistriţa-Năsăud, citat de Agerpres.

Economie 2022-12-12 14:34:56

Un cetățean german a fost arestat miercuri, 20 noiembrie, în Rusia, sub acuzația de sabotaj. Potrivit Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), acesta ar fi fost implicat în organizarea unei explozii în Kaliningrad și s-ar fi întors în Rusia „pentru a organiza acte de sabotaj”, relatează Deutsche Welle și Agerpres.

Economie 2024-11-20 10:26:17

Dezvăluirile din Congresul american privind o nouă armă nucleară a Rusiei, care ar putea fi desfășurată în spațiu împotriva sateliților SUA, a declanșat un val de reacții la Washington. În vreme ce unii congresmeni cer publicarea tuturor informațiilor pe subiect, având în vedere gravitatea lucrurilor dezvăluite, liderii Comisiei de informații din Senatul SUA afirmă că o declasificare totală nu este posibilă, pentru că ar scoate la lumină inclusiv sursele și metodele de lucru ale serviciilor de informații americane. Cât despre subiectul dezvăluirilor - arma nucleară spațială a Rusiei -, public se cunosc puține lucruri, cel mai liniștitor fiind acela că sistemul nu este încă lansat în spațiu, potrivit unor oficiali americani la curent cu situația.

Economie 2024-02-15 11:14:06

Șefa Comisiei Europene este secretoasă, autoritară și se confruntă cu o agendă infernală în următorii cinci ani. În cel de-al doilea mandat, crede Politico, nu va exista o lună de miere. Posibilitatea revenirii lui Trump la Casa Albă, opoziția din ce în ce mai puternică a lui Viktor Orban, un Macron în evidentă lipsă de formă și un Scholz ezitant din mandatul „Reginei Ursula” unul în care va trebui să răspundă la o provocare majoră: reînarmarea Uniunii Europene.

Economie 2024-07-19 22:43:38

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri seară, la Digi24, că ceea ce s-a întâmplat în Botoșani, unde o tânără de 25 de ani, care era însărcinată, a murit în maternitate, „este de neînțeles și inacceptabil”. El a făcut „apel la toții medicii să lucreze în interesul pacientului”.

Economie 2023-08-24 00:09:35

Unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din toate timpurile, brazilianul Rivaldo Vitor Borba Ferreira, a fost convins de proiectul existent la Farul Constanţa şi a devenit noul acţionar al clubului, anunţă clubul dobrogean.

Economie 2023-09-11 18:58:25