• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-27 07:00:50
  • Sursa:
De pe Wall Street la Riad: Bancherul nascut la Kiev care a jucat un rol esential in organizarea discutiilor SUA-Rusia Imagine

Rolul neoficial al șefului Fondului suveran al Rusiei, Kirill Dmitriev, în relațiile Moscovei cu țările arabe și prietenia sa de lungă durată cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, au fost esențiale pentru organizarea discuțiilor de la Riad de săptămâna trecută dintre negociatorii ruși și cei americani, au dezvăluit chiar membri ai delegației de la Washington, potrivit Financial Times.

Dmitriev, care a studiat în America la universitățile Standford și Harvard și a lucrat ca bancher de investiții pentru Goldman Sachs, nu avea niciun rol diplomatic oficial atunci când au avut loc discuțiile dintre SUA și Rusia pentru încheierea războiului din Ucraina. Prezența sa într-o delegație din care făcea parte și ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost una surprinzătoare.

Fostul bancher a rămas conectat la lumea finanțelor internaționale, în timp ce și-a format legături tot mai strânse cu Kremlinul. Dmitriev lucrează îndeaproape cu fondurile suverane din Orientul Mijlociu și este în contact cu persoane cheie din anturajul lui Donald Trump.

„Am fost contactați de cineva din Rusia pe care îl cunoști: Kirill”, i-a spus Steve Witkoff, membru al delegației americane, ginerelui lui Trump, Jared Kushner, în cadrul unui eveniment public organizat după negocierile de la Riad. Întâlnirea „a fost, în mare parte, orchestrată de Alteța Sa Mohammed bin Salman”, a mai spus Witkoff.

Dmitriev nu a confirmat rolul pe care l-a jucat în organizarea discuțiilor, spunând că „rolul cheie aici îl joacă președinții [Trump și Putin] și instrucțiunile lor foarte clare”.

Asigurările primite din partea Arabiei Saudite au dus la organizarea vizitei lui Witkoff în Rusia la începutul lunii februarie și la eliberarea deținutului american Marc Fogel. „Ne-au asigurat că este adevărat, că Kirill are o autoritate reală și că ceea ce spune se poate întâmpla”, a spus Witkoff.

La finalul săptămânii trecute, Dmitriev a fost numit de Putin în funcția de reprezentant special pentru investiții și cooperare economică cu țările străine.

Născut la Kiev în 1975, Dmitriev a lucrat în cea mai mare parte a anilor 2000' la Delta Private Equity la Moscova, o ramură a unui fond de investiții creat de guvernul Statelor Unite pentru a facilita investițiile private din SUA în Rusia.

Însă, anexarea ilegală a Crimeei în 2014 și seria lungă de sancțiuni impuse împotriva Moscovei au dus la răcirea relațiilor. Mai mulți miliardari de pe Wall Street și manageri de active cu renume au renunțat la rolurile lor consultative din cadrul Fondului rus de investiții directe (RDIF).

Atenția s-a mutat înspre alte piețe, iar Dmitriev s-a implicat tot mai des în afacerile Moscovei cu țările arabe, inclusiv atunci când au avut loc negocierile privind plafonarea prețurilor la petrol prin Opec+.

„El era mereu numărul unu” în afacerile, dar și relațiile diplomatice cu Arabia Saudită, a dezvăluit un fost angajat al RDIF.

Dmitriev „a jucat un rol important ca intermediar cu diferiți jucători din monarhiile din Golful Persic”, a explicat Alexandra Prokopenko, expertă de la institutul Carnegie. „Îi cunoaște pe șeici, știe cine are câți bani și ce interese.”

Șeful RDIF s-a implicat și în negocierile secrete privind eliberarea lui Michael Calvey, un important investitor american în Rusia, după ce a fost arestat la Moscova și condamnat pentru fraudă.

Dmitriev s-a folosit de legăturile sale cu persoane importante din Emiratele Arabe Unite, o țară care investește în RDIF, pentru a-și crea relații cu membri ai primei administrații Trump, potrivit investigației desfășurate de consilierul special al SUA, Robert Mueller, privind implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din America din 2016.

Dmitriev i-a informat pe negociatorii americani la Riad că firmele americane au pierdut 324 de miliarde de dolari din cauza retragerii de pe piața rusească.

Totuși, institutul de analiză KSE din cadrul Școlii de Economie de la Kiev a spus că firmele americane dețineau active rusești în valoare de doar 52 de miliarde de dolari înainte de declanșarea războiului din Ucraina în 2022.

Dmitriev are și relații apropiate cu membri ai familiei lui Putin. Soția lui, Natalia Popova, este în continuare directoarea adjunctă a Innopraktika, fundația de tehnologie a Ekaterinei Tihonova, fiica cea mică a lui Putin.

Dmitriev s-a numărat și printre membrii consiliului administrativ al unei mari companii de produse petrochimice conduse de fostul soț al Tihonovei. El a jucat un rol important și în dezvoltarea și promovarea vaccinului rusesc împotriva Covid-19.

Foști angajați ai RDIF au spus că, în timp ce Dmitriev își construia rețeaua sa în afara țării, în Rusia el era „un manager foarte dur” și un „perfecționist”.

„Toate ororile pe care le poți găsi în cărți despre viața stagiarilor pe Wall Street – noi am avut toate astea”, a povestit unul dintre angajați. „Oamenii erau epuizați... viața era grea.”

Dmitriev și-a deschis un nou cont de X (fostul Twitter), luni, pentru a marca noul său rol ca reprezentant special în echipa de negocieri: „Rusia este deschisă” la noi relații de afaceri cu SUA, a transmis Dmitriev.

Selecţionata Japoniei a produs a doua mare surpriză a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Germaniei cu scorul de 2-1 (0-1), miercuri, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în Grupa E.

Economie 2022-11-23 17:24:58

Un tribunal turc a ordonat joi arestarea unei vedete pop celebre pentru ţinutele sale îndrăzneţe şi pentru susţinerea drepturilor comunităţii LGBTQ şi a acuzat-o de „incitare la ură” pentru un comentariu despre şcoli religioase, informează AFP.

Economie 2022-08-26 16:33:08

O instanță din Bruxelles i-a declarat vinovați de crime teroriste pe 6 bărbați, după mai mult de 7 ani de la atacurile sinucigașe cu bombă care au ucis 32 de persoane la aeroportul capitalei belgiene și la o stație de metrou, în martie 2016, transmite BBC.

Economie 2023-07-26 00:30:13

Rusia a anunţat sâmbătă că a fost nevoită să ridice de la sol un avion de vânătoare Sukhoi SU-30 pentru a intercepta deasupra Mării Negre o dronă de recunoaştere americană MQ-9A Reaper, care se apropia de frontierele ruseşti şi care în cele din urmă s-a îndepărtat, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Economie 2023-08-05 19:20:41

Compania Meta, care deține Facebook, a anunțat marți că a depistat și a destructurat două rețele separate de conturi false angajate în operațiuni ascunse de influențare a publicului din țări occidentale ce funcționau din China și Rusia, transmite CNN Business.

Economie 2022-09-28 07:30:01

Rusia a anunţat vineri închiderea agenţiei consulare poloneze din oraşul Smolensk (vestul Federaţiei Ruse), ca răspuns la „acţiunile neprietenoase” ale autorităţilor poloneze. Premierul polonez Mateusz Morawiecki a transmis că ţara sa va răspunde pe măsură.

Economie 2023-07-14 11:59:32

Un minor în vârstă de 14 ani este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, după ce ar fi ameninţat în trafic cu un pistol tip airsoft un şofer în vârstă de 48 de ani.

Economie 2023-11-27 19:29:27

300 de polițiști de la Penitenciarul Poarta Albă din Constanța refuză să mai muncească. Spun că și-au făcut orele obligatorii pentru luna aceasta și nu vor să facă unele suplimentare care nu le vor fi plătite.

Economie 2023-08-30 12:28:54