• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-30 20:47:01
  • Sursa:
De la 1 decembrie, femeile intre 19 si 45 de ani vor putea cumpara vaccinul HPV la jumatate de pret Imagine

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că, din 1 decembrie, femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani vor putea procura vaccinul HPV prin prescripţii de la medicul de familie, cu reducere de 50%.

„De mâine, femeile au o nouă şansă împotriva cancerului de col uterin! Începând de la 1 decembrie, nu numai fetele şi băieţii cu vârsta de până la 18 ani vor avea acces uşor la vaccinul HPV”, anunţă, joi seară, ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani vor putea procura acest vaccin, prin prescripţii de la medicul de familie, cu reducere de 50%.

„Ne preocupă sănătatea femeilor, le protejăm, iar cancerul de col uterin poate fi prevenit în totalitate. Încurajăm femeile să se vaccineze, iar mamele să îşi protejeze copiii cu vârsta între 11 şi 18 ani”, a mai transmis ministrul.

În acest moment, în farmaciile de la noi o singură doză de vaccin HPV costă în jur de 600 de lei. Pentru fetele cu vârsta între 11 şi 15 ani este nevoie de două doze, iar pentru cele cu vârsta de peste 15 ani este nevoie de o a treia doză pentru o protecţie completă.

Sunt peste 120 de tulpini HPV, dintre care 15 pot fi cauza cancerului de col uterin.

O cercetare „profund deranjantă” arată cât de ușor le este copiilor să se confrunte cu conținut neadecvat și să interacționeze nesupravegheați cu adulți pe platforma de jocuri Roblox. Această cercetare vine în contextul în care părinții și-au împărtășit îngrijorările serioase cu privire la copiii care se confruntă cu dependența, văd conținut traumatizant și sunt abordați de străini pe site-ul și aplicația extrem de populare, scrie The Guardian.

Economie 2025-04-19 11:01:34

Grupul de presă controlat de Evgheni Prigojin se va închide, a declarat directorul unei publicaţii online din trust, ceea ce arată înrăutăţirea situaţiei şefului mercenarilor Wagner, la o săptămână după eşecul unei scurte revolte organizate de luptătorii săi, potrivit Reuters.

Economie 2023-07-02 16:46:40

Multe dintre terenurile agricole din zonele de Nord şi Nord-Est ale Ucrainei rămân nelucrate, ca urmare a faptului că au fost minate, informează Agerpres.

Economie 2023-04-25 12:16:07

Peste 160.000 de absolvenţi de gimnaziu s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională, anunţă Ministerul Educaţiei. Examenul va începe marţi, cu proba la limba şi literatura română.

Economie 2024-06-24 12:59:02

O școală din județul Galați a fost cuprinsă de flăcări, noaptea trecută, iar pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea incendiului. Focul a izbucnit într-o sală de clasă, iar autoritățile sunt de părere că incendiul a fost provocat intenționat. Polițiștii au identificat un suspect, fiind vorba despre un bărbat de 35 de ani, domiciliat în localitate. Cursurile au fost suspendate.

Economie 2025-03-31 12:23:26

Un cartonaş de baseball cu imaginea legendarului jucător american de baseball Mickey Mantle a devenit cel mai valoros obiect de colecţie vândut la licitaţie, după ce a fost achiziţionat de un colecţionar cu suma record de 12,6 milioane de dolari, relatează Reuters.

Economie 2022-08-29 13:37:05

Tupeul fantastic al unor hoți a fost surprins de camerele de supraveghere ale unei bijuterii din Arad. Pe imagini apare o femeie însărcinată, care, profitând de un moment de neatenție al angajatului, întinde mâna peste tejghea și fură o bijuterie din aur în valoare de peste două mii de lei.

Economie 2023-08-09 12:01:30

Ludovic Orban a intrat în politică la începutul anilor 90 și cea mai mare parte din cariera lui a fost legată de Partidul Național Liberal. A fost exclus din partid în urmă cu trei ani și de atunci a fost printre principalii critici ai coaliției PNL-PSD și ai președintelui Klaus Iohannis. Premier la începutul pandemiei de COVID-19, Orban a fost nevoit să se retragă în anul 2016 din cursa pentru Primăria Capitalei, pe fondul unui proces de corupție în care a fost, în final, achitat. Ludovic Orban este candidat la alegerile prezidențiale din postura de președinte al partidului Forța Dreptei și în această perioadă a oferit mai multe momente care au făcut ocolul internetului. 

Economie 2025-03-12 13:35:40