• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-03 16:53:42
  • Sursa:
De ce nu a fost arestat Putin in Mongolia. Mesajul guvernului mongol, care a refuzat sa execute mandatul CPI Imagine

Vladimir Putin a ajuns luni în Mongolia, iar marți președintele rus s-a întâlnit la Ulaanbaatar cu omologul său mongol Ukhnaa Khurelsukh. Este prima sa deplasare într-o ţară membră a Curţii Penale Internaţionale (CPI), după emiterea unui mandat de arestare pe numele său, pentru crime de război. Guvernul Mongoliei a refuzat să execute mandatul CPI, iar un purtător de cuvânt al Executivului a explicat pentru Politico motivul pentru care încătușarea liderului de la Kremlin este dificilă.

Ne pare pare rău, dar nu foarte rău. Scuze tuturor, mâinile noastre sunt cam legate, transmite Mongolia după eșecul arestării lui Putin, notează Politico. Acesta este, pe scurt, mesajul guvernului Mongoliei, după ce luni nu a executat un mandat internațional de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, când acesta a aterizat în țară pentru o vizită oficială.

Într-o declarație făcută marți, un purtător de cuvânt al guvernului mongol a declarat că țara se află într-o poziție de dependență energetică, ceea ce face dificilă încătușarea lui Putin pe mandatul Curții Penale Internaționale (CPI) pentru crimele de război din Ucraina.

„Mongolia importă 95% din produsele sale petroliere și peste 20% din electricitate din vecinătatea noastră imediată, care anterior au suferit întreruperi din motive tehnice. Această aprovizionare este esențială pentru a asigura existența noastră și a poporului nostru”, a spus purtătorul de cuvânt.

„Mongolia a menținut întotdeauna o politică de neutralitate în toate relațiile sale diplomatice, așa cum se demonstrează în declarațiile noastre înregistrate până în prezent”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Citește și Putin sfidează justiția internațională. Cum a fost primit dictatorul rus în Mongolia: Fanfară și covor roșu în loc de cătușe

Mongolia, o țară cu 3,3 milioane de locuitori, se află într-un loc geografic ciudat, fără ieșire la mare, între superputerile Rusia și China. A mers pe frânghia diplomatică pentru a evita înstrăinarea de vreunul dintre vecinii săi cu care are legături istorice și economice extinse. Invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia nu a schimbat acest calcul pentru guvernul din Ulaanbaatar, capitala mongolă.

Mongolia este însă membră a CPI, care în luna martie a anului trecut a emis un mandat internațional de arestare împotriva lui Putin pentru crime de război legate de deportarea și transferul copiilor din zonele ocupate ale Ucrainei în Rusia.

Orice membru al CPI trebuie să acționeze în baza mandatelor instanței, dar Mongolia nu a făcut acest lucru. Un expert juridic a declarat anterior pentru Politico că Mongolia va fi probabil urmărită penal pentru inacțiunea sa.

Uniunea Europeană, Ucraina și organizațiile internaționale pentru drepturile omului precum Amnesty International au cerut anterior Mongoliei să își respecte obligațiile.

Heorhii Tykhii, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, a numit eșecul Mongoliei de a-l aresta pe Putin „o lovitură grea pentru CPI și pentru sistemul internațional de justiție penală”.

„Mongolia a permis criminalului acuzat să scape de justiție, împărțind astfel responsabilitatea pentru crimele sale de război. Vom lucra cu parteneri pentru a ne asigura că acest lucru are consecințe pentru Ulaanbaatar”, a adăugat Tykhii.

În timpul vizitei, Putin l-a invitat pe președintele mongol Ukhnaagiin Khürelsükh la summitul BRICS care va avea loc în Rusia, în luna octombrie.

Purtătorul de cuvânt al guvernului Mongoliei a adăugat, de asemenea, că vizita lui Putin este în concordanță cu precedentul istoric al șefilor de stat care sărbătoresc împreună aniversarea victoriei forțelor sovietice și mongole asupra Japoniei în bătălia de la Khalkhin Gol din 1939.

Aşa-zisa mişcare a Cetăţenilor Reich-ului (Reichsbürger), care respinge existenţa statului german, a fost subestimată prea multă vreme, afirmă experţi citaţi joi de dpa.

Economie 2022-12-08 11:22:37

Europa se confruntă cu scumpiri uriașe la alimentele de bază, chiar mai mari comparativ cu Statele Unite, potrivit unei analize New York Times. Zahărul, laptele și ouăle au ajuns produse de lux, cu toate că principalele costuri de producție au scăzut masiv pe piețele internaționale.

Economie 2023-06-01 00:24:12

Inflația taie din pofta românilor de cumpărături pentru Crăciun. În timp ce unii vor cheltui mai puțin sau deloc pe cadouri, alții vor tăia chiar și de pe lista de alimente. Și nu doar românii se plâng de prețurile prea mari în prag de sărbători. Un studiu realizat la nivelul întregii Uniuni Europene arată că și cetățenii din alte state sunt îngrijorați de cât au ajuns să coste lucrurile de care au nevoie.

Economie 2024-11-15 19:10:35

Oficialii ruși au spus că Ucraina a lansat atacuri cu rachete împotriva a trei platforme de extracție a gazelor din Marea Neagră, la sud de Odesa, într-o aparentă escaladare a încercărilor Kievului de a slăbi dominația maritimă a Rusiei, transmite The Guardian. Olga Kovitidi, membră a „Consiliului Federației” din peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia, a declarat pentru agenția rusă de presă Interfax că incendiul nu a fost stins iar flăcările se apropie de puțul platformei.

Economie 2022-06-21 16:10:05

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 așa cum a fost cel care a lovit sudul Turciei luni dimineața a mai fost resimțit în țară acum 100 de ani, a transmis Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Economie 2023-02-06 09:10:40

Circulaţia pe primii 15,7 kilometri din secţiunea 5 (Piteşti-Curtea de Argeş) a autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi deschisă în scurt timp, cu opt luni mai devreme faţă de termenul contractual, a anunţat, miercuri seara, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Economie 2024-12-11 22:29:12

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandate de arestare pentru doi comandanţi ruşi de rang înalt, generalul Serghei Ivanovici Kobilaş şi amiralul Viktor Nikolaevici Sokolov, pentru presupuse crime de război în Ucraina, a anunţat CPI într-un comunicat, marți.

Economie 2024-03-05 16:32:23

Un puternic cutremur, cu magnitudinea de 7,2, s-a produs în largul coastei sudice a statului Peru vineri noaptea, la o adâncime de 28 de kilometri, potrivit USGS. Imediat după seism a fost emisă o alertă cu privire la posibile valuri de tsunami.

Economie 2024-06-28 11:04:03