• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-23 22:27:44
  • Sursa:
De ce dorm focile-elefant nordice la adancimi de sute de metri. „Arata ca niste frunze cazatoare” (studiu) Imagine

Focile-elefant nordice dorm în timp ce plutesc în derivă la sute de metri sub nivelul apei marine, o adâncime la care prădătorii lor naturali nu se scufundă de obicei. Oamenii de ştiinţă din Statele Unite au reușit să monitorizeze aceste vieţuitoare şi au înregistrat activitatea lor cerebrală, în timp ce focile au înotat mii de kilometri.

Focile-elefant nordice, care se scufundă până la adâncimi de 760 de metri, dorm doar două ore pe zi în ceea ce cercetătorii descriu drept „scufundări asemănătoare unui pui de somn”.

Studiul a fost publicat în revista Science, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Jessica Kendall-Bar, cercetătoare la Universitatea California din Santa Cruz, şi colegii ei au dezvoltat o etichetă adezivă non-invazivă pentru a urmări deplasările şi a monitoriza simultan activitatea cerebrală a focilor-elefant nordice în largul coastelor californiene.

Ei au monitorizat opt mamifere sălbatice în călătoriile lor de hrănire, care au durat aproximativ şapte luni şi s-au întins pe distanţe de circa 1.000 de kilometri. Cercetătorii au înregistrat activitatea cerebrală a animalelor, ritmul cardiac, precum şi mişcarea şi poziţia corpurilor acestora.

„Am creat o «semnătură ştiinţifică a somnului» studiind comportamentul şi fiziologia timp de mulţi ani”, a explicat Ritika Mukherji de la Universitatea Oxford, care a participat la realizarea studiului.

Cercetările au dezvăluit că la adâncimi de peste 300 de metri, focile încep să adoarmă şi coboară pe o traiectorie pe care oamenii de ştiinţă au descris-o ca fiind o „spirală ale somnului”, timp de 20 de minute la fiecare scufundare. „Arată ca nişte frunze căzătoare”, a adăugat Ritika Mukherji.

Coordonatoarea studiului, profesoara Terrie Williams de la Universitatea California din Santa Cruz, a declarat pentru BBC News: „Lucrul care mi se pare remarcabil este acela că orice mamifer ar adormi în timp ce pluteşte în derivă la sute de metri sub nivelul apei. Acesta nu este un somn uşor, ci un somn paralitic şi profund, care i-ar face pe oameni să sforăie. În mod remarcabil, creierul focilor le trezeşte, în mod fiabil, înainte ca ele să rămână fără oxigen. Imaginaţi-vă că vă treziţi pe fundul unei piscine - asta v-ar da fiori pe şira spinării”.

Cercetătorii americani spun că studiul lor a alcătuit „hărţi pentru somnul” focilor, sugerând că zonele de dormit sunt la fel de importante pentru aceste animale ca zonele lor active de vânătoare. 

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, la Digi24, după incidentul în care un bărbat a provocat un incendiu în Palatul Parlamentului, într-un magazin aflat în zona de intrare a vizitatorilor de la Camera Deputaților, că trebuie refăcut planul de pază al unei instituții precum Parlamentul. Acesta a spus „acel dispozitiv de securitate trebuie regândit și trebuia regândit demult”. Ministrul Predoiu a mai adăugat și faptul că „trăim într-o lume mult mai tensionată”, iar că acest tip de provocări s-au înmulțit în ultimii ani.

Economie 2024-09-25 22:12:59

Cel puțin 100 de persoane au suferit toxiinfecții alimentare după ce au mâncat preparatele servite la o nuntă din Mexic.

Economie 2024-05-01 09:47:27

O scenă cu totul neobişnuită a avut loc vineri seară, la Perpignan, înaintea meciului de rugby în XIII, dintre Catalan Dragons şi Saint-Helens. După o scurtă prezentare a taurilor premiaţi la ultimul salon agricol de la Paris, un fermier a fost surprins de animalul său, care a fugit pe teren alături de jucători.

Economie 2023-05-06 13:20:37

Anul 2025 găsește armata ucraineană în cea mai proastă situație de la începutul războiului declanșat, în urmă cu aproape trei ani, de invazia rusă: Forţele ruse au încheiat anul 2024 după ce au cucerit peste 4.100 de kilometri pătraţi în Ucraina, o suprafață de de aproape şapte ori mai mare decât în 2023 (593 kilometri pătrați). Forțele ruse înregistrează însă pierderi grele: în jur de 100 de morți și răniți pentru fiecare kilometru pătrat cucerit în Ucraina. Iar Vladimir Putin începe să ajungă și el la fundul sacului: rezervele Federației Ruse, deși uriașe, nu sunt infinite. Imagini din satelit din luna decembrie 2024 arată că unul din principalele depozite de tancuri al armatei ruse s-a golit deja complet.

Economie 2025-01-03 10:46:43

Ecografie abdominală este o investigație nedureroasă și neinvazivă folosită în cazul suspiciunii unei formațiuni tumorale prezente la rinichi. Care este rolul acestei investigații în cancerul renal discutăm cu dr. Bogdan Pârlițeanu, medic specialist urologie.

Economie 2023-11-23 15:54:47

Israelul și Iranul nu au fost niciodată mai aproape de deschiderea unui front nou și mult mai periculos în confruntările intense din Orientul Mijlociu. Oficialii israelieni, care se așteaptă la un război regional total, au declarat pentru Axios că Israelul va lansa în câteva zile o „ripostă semnificativă” la atacul masiv cu rachete de marți, o ripostă ce poate viza instalații de producție de petrol din Iran și alte situri strategice.

Economie 2024-10-02 13:54:47

Testarea de noi tratamente și vaccinuri poate dura mulți ani, dacă nu chiar decenii, până când se obțin datele necesare, astfel că cercetătorii apelează la o abordare controversată care presupune infectarea deliberată a unor voluntari cu virusuri, paraziții și bacterii potențial letale, relatează BBC.

Economie 2024-08-29 07:00:47

Trei persoane şi-au pierdut viaţa după ce un avion monomotor s-a prăbuşit marţi în vestul Franţei, lângă Nantes, a anunţat Autoritatea Aeronautică Civilă din Franţa, BEA, transmite miercuri DPA, potrivit Agerpres.

Economie 2023-08-16 11:13:47