Conform Fundamental Rights Agency (Discriminarea multiplă în domeniul sănătății, 2013), discriminarea multiplă are loc atunci când o persoană este discriminată pe mai multe criterii, de exemplu, sex şi religie, vârstă şi etnie, etc.

Asfel, discriminarea multiplă poate fi:

• Cumulativă: atunci când efectele specifice pot fi distinse. De exemplu, o femeie romă poate fi discriminată la locul de muncă pe criterii de sex şi în legătură cu accesul la asistenţă medicală din cauza etniei;

• Intersecţională: atunci când discriminarea este bazată pe combinarea a două sau mai multe caracteristici. De exemplu, când o femeie de etnie romă naşte într-un spital, ea poate fi discriminată nu numai pentru că este femeie (nu toate femeile se confruntă cu o astfel de discriminare) şi nu numai din cauza etniei rome (nu toţi romii se confruntă cu această problemă), ci din cauza combinării a două caracteristici.

În cazul de la Urziceni, cu femeia care a trebui să nască pe caldarâm, avem cel puțin patru factori cumulativi (genul, etnia, dizabilitatea și starea socio-economică) care ne conduc, în mod evident, către o discriminare multiplă intersecțională.

Discriminarea este destul de tolerată în spațiul românesc. Conform studiilor pe care le-am realizat în ultimii ani, cele mai afectate categorii sunt homosexualii, romii, migranții și persoanele cu dizabilități. Ordinea s-a păstrat în ultimii 30 de ani (nu cred că aș greși dacă aș spune chiar în ultimii 100 de ani) și mai nimic nu pare se se întâmple pentru a schimba această realitate.

Foarte pe scurt de ce suntem aici:

• Homosexualii: din perioada interbelică, ascensiunea mesajelor eugenice și naziste a făcut ca în timpul regimul autoritar a lui Regelui Carol al II-lea, homosexualitatea să fie pedepsită prin lege ”dacă provoacă scandal public”. Până în acel moment, în ciuda influenței Bisericii Ortodoxe, sub incidență penală intra doar violul (cu o mențiune specifică și pentru cel realizat între persoane de același sex). După modificarea Colului Penal în perioada lui Carol al II-lea, au urmat niște epurări politice motivate de presupusa sau reala orientare sexuală a contestarilor regimului autoritar, toate fiind motivate de ”scandalul public” . Așa că, oricât de tare ne-ar contraria, nu ”morala creștină” este cea care a condus către incriminarea penală a relațiilor homosexuale, ci cea eugenică și nazistă. Comuniștii au fost chiar mai duri decât naziștii și au mărit pedepsele, lărgind și sfera de incriminare. Astfel, au infierat cu mânie proletară și ”propaganda și orice act de prozelitism homosexual”, interzicând orice relație homosexuală. Cu alte cuvinte, mai bine de 65 de ani (dezincriminarea relațiilor homosexuale s-a realizat în 2001), toți homosexualii au fost considerați infractori de drept comun, cu toate etichetele care vin la pachet. Cum generația care a fost educată că homosexual = infractor este încă la conducerea României, efectele injectării cu ură sunt încă prezente.

• Romii: oriunde a existat sclavie, foștii sclavi au agățate de imaginea lor cam aceleași etichete pe care le au și romii aici, în România. Cei 500 de ani de sclavie din spațiul românesc au denaturat atât de tare mentalitățile, de o parte și de alta, încât e nevoie de foarte mult timp și investiții serioase pentru a re-echilibra situația. Ne-romii se consideră superiori doar pentru că nu sunt romi și marginalizează, iar romii au încă mentalități auto-marginalizante, nu de alta însă timp de 1000 de ani au supraviețuit așa. Timp de 500 de ani nu au fost considerați, de facto și de iure, oameni iar după eliberare au fost prigoniți și au devenit victime ale politicilor de epurare etnică. Mulți, pentru a nu mai fi ținte ale rasismului (reale sau închipuite) și-au ascuns identitatea etnică până au ajuns chiar să o piardă. Aici vorbim despre trauma colectivă și nevoia de reconciliere istorică, lucruri care sunt tratate și analizate în sute de studii și analize știintifice.

• Migranții - ”străinul” a fost perceput ca un pericol mai dintotdeauna. Chiar din prima baladă din spațiul românesc (”Miorița”), străinii (”vrâncenii” și ”ungurenii”) sunt zugrăviți ca fiind cei răi care vor să ne omoare, bineînțeles din pizmă. Toate poveștile copilăriei noastre, ne prezintă ”veneticul” ca un om în care nu trebuie să avem încredere și care va profita de noi. În istoria pe care am învățat-o s-a pus accent pe momentele în care ”străinii ne-au vândut”, și mai deloc în cele în care ne-au ajutat. În teorie sociologică, toate acestea se numesc prejudecăți și stereotipuri (conștiente și inconștiente) care au fost menținute și întărite prin faptul că, cel puțin în Regat, contactul cu „străinul” a fost destul de limitat. În marile aglomerări urbane, mai ales cele din Transilvania și Dobrogea, unde interculturalitate a fost mult mai prezentă, migranții sunt mult mai bine acceptați decât in micul urban și ruralul profund din Regat. Migrantul/străinul/veneticul a fost, mai întotdeauna prezentat ca cel care ne vrea răul și care vine să ne ia pământul și apa. Și femeile, bineînțeles.

• Persoana cu dizabilități în România a fost întotdeauna ignorată și marginalizată. Până pe la mijlocul secolului XIX, dizabilitatea era pusă pe seama blestemelor și pedepsei primite de la Dumnezeu, fiind, de foarte multe ori considerată un semn că dizabilul era ”fiul/fiica Diavolului”. Ceea ce urma era excluderea, izolarea, agesiunea și ascunderea de restul societății. Curios, poate pentru unii, însă cei care au început să ofere niște servicii minimale acestor semeni ai noștri au fost oamenii Bisericii. Bineînțeles, sub umbrela milei și carității. Stabilementele care le-au fost dedicate încă de la mijlocul secolului XIX erau, de fapt, niște zone în care puteai să-i ascunzi și care ofereau condiții ceva mai bune decât cele din pușcării. Chiar și atunci când le-am permis să vină la școală, izolarea de restul populației a fost principala grijă pe care statul a avut-o, drept care s-au construit ”școli speciale” (prima în 1863). Acestă politică de separare a dizabililor de restul populației este prezentă chiar și acum, și toate prejudecățile și stereotipurile sunt încă de actualitate.

Rezumând, sursele discriminări sunt trei:

1. Modelul cultural, prin ”cultura” înțelegând tot ce se transmite nongenetic. Secole de-a rândul cultura noastră a fost cultura antagonizantă, în care s-a promovat mai mult pe ”noi vs ei” decât ”împreună”.

2. ”Puterea” generată de privilegii. Nimeni nu alege să se nască femeie, romă sau cu dizabilitate. Faptul că ești bărbat, alb și sănătos e doar un privilegiu. Totuși, cei care au aceste privilegii au fost învățați că sunt superiori celorlalți. Și au fost ”programați” să se comporte ca atare. Ceea ce este, evident, total greșit.

3. Ignoranța. Ca întotdeauna, necunoașterea generează monștri.