În contextul preocupărilor generate de inflație în România, este important să aducem în discuție mediul macroeconomic european și să evaluăm perspectivele pe termen lung ale economiei naționale. Cele mai recente date statistice referitoare la evoluția prețurilor în economie ridică multor analiști întrebarea dacă România se află într-o poziție de vulnerabilitate, având cea mai ridicată rată a inflației anuale din UE, 7,3% în luna ianuarie 2024, față de 3,1 % rata inflației în Uniunea Europeană (date Eurostat). Comparativ, ratele inflației țărilor membre UE din regiune au fost: Polonia (4,5%), Bulgaria (4%), Ungaria (3,7%), Cehia (2,7%). Deși a existat un mic puseu inflaţionist în ianuarie 2024, există argumente solide pentru a privi această evoluție ca fiind temporară, păstrând optimismul din prisma măsurilor luate de Guvernul României pentru a contracara acest fenomen.

Este esențial să admitem că inflația din România nu poate fi analizată izolat, ci trebuie contextualizată în peisajul european și global al economiei. România se confruntă cu provocări specifice, având condiții macroeconomice distincte și o presiune concurențială diferită, mai ales în comparaţie cu ţările dezvoltate din UE. Cu toate acestea, tendința de dezinflație este clară, chiar dacă mai lentă decât în țările occidentale.

Guvernul și Banca Națională a României (BNR) s-au angajat să aducă inflația la un nivel acceptabil. Prin colaborare și consultări continue, aceste instituții și-au asumat angajamentul de a reduce rata inflației la 4,7% până la sfârșitul anului 2024. Acest obiectiv este susținut de un set amplu de politici monetare și fiscale menite să asigure stabilitatea economică și să contracareze efectele inflației asupra populației.

Recent, Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie, observa faptul că nu există un consens al analiștilor și nici al băncilor centrale cu privire la cauzele inflației care a lovit în special țările occidentale în ultimii doi ani, deși este evident că valul inflaționist a pornit odată cu suprapunerea crizelor: criza sanitară și restricțiile din timpul pandemiei de covid-19, invazia Ucrainei de către Federația Rusă și tensiunile geopolitice regionale, urmată de volatilitate crescută a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, pe fondul incertitudinilor în privința aprovizionării cu energie în Europa și a dependenței ridicate de importurile de hidrocarburi din Rusia. Deși băncile centrale au reacționat prin majorarea ratelor dobânzilor pentru a tempera cererea, Stiglitz se declară susținător al ideii că nu excesul de cerere agregată a cauzat inflație, ci deficitul de ofertă și mutațiile cererii de produse energetice forțate de acțiunile Rusiei. În acest caz, susține el, nu măsurile de politică monetară restrânsă vor tempera inflația, ci menținerea unei politici fiscale favorabile mediului de afaceri și încurajării producției interne. Am făcut această referire tocmai pentru a arăta complexitatea fenomenelor economice care se manifestă azi, pe fondul unor factori externi perturbatori majori, cărora nu le este oferită o rețetă prescrisă prin teoria economică clasică.

Această teorie a lui Stiglitz explică în oarecare măsură și fenomenul inflației din România. Într-adevăr, cauzele inflației încă ridicate din România reflectă anumite vulnerabilități, dar pe care le cunoaștem și asupra cărora am acționat, în cooperare cu Banca Națională a României. Comparația cu economiile occidentale nu este foarte potrivită. Sunt diferenţe structurale majore între economiile dezvoltate şi cele în dezvoltare din UE, sunt diferenţe mari în ceea ce priveşte indicele agregat de presiune concurenţială, sunt diferenţe mari de cooperare instituţională şi de putere a agenţiilor de reglementare. Din aceste motive, noi avem un deficit de ofertă agregată care este acoperit prin importuri. Avem nevoie să importăm bunuri, atât pentru producția industrială, cât și pentru consum, iar importul masiv se repercutează și asupra prețurilor, nu doar asupra deficitului comercial, pentru că importăm și inflația din țările de origine. De pildă, importăm materii prime și alimente din Turcia, o țară cu inflație record, alimente din Ungaria, Polonia, Germania, țări care au cunoscut la rândul lor rate ridicate ale inflației medii anuale, record în ultimii 25 de ani. Pentru a combate aceste escaladări de prețuri, este necesar să creștem producția internă și să reducem deficitul comercial persistent la produse chimice, produse alimentare sau bunuri de larg consum. Putem încuraja industria românească să producă acele bunuri la care suntem competitivi, date fiind baza agricolă și industrială de care dispune România. Și am luat aceste măsuri, am derulat programele InvestAlim, ConstructPlus, schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, pentru a sprijini producția internă de alimente, materii prime, materiale de construcții și bunuri intermediare.

Plecând de la politicile de sprijin pentru menținerea puterii de cumpărare pentru lucrători, pensionari şi românii aflaţi în risc de sărăcie şi excluziune socială, putem observa din datele statistice oficiale că a existat un impact al acestora asupra creșterilor de prețuri din luna ianuarie 2024. Dar nu puteam permite un regres al puterii de cumpărare, după un an în care inflația eroda nivelul de trai în special al acestor categorii defavorizate de oameni. Am plafonat prețurile la unele alimente de bază, energie și gaze naturale pentru că sunt produse vitale. In ultimele rapoarte asupra inflatiei (noiembrie 2023 si februarie 2024), BNR arată că plafonarea prețurilor la alimente, energie si gaze naturale a fost printre principalii determinanți ai reducerii inflației cu 10 puncte procentuale! Care ar fi fost reversul dacă am fi abordat o politică de austeritate? Fără aceste plafonări, inflația ar fi fost peste 17% iar costul vieții ar fi fost mult mai mare și mai greu de suportat de către persoanele cu venituri mici. Am văzut cum criza din 2009-2010 s-a prelungit in România tocmai pe fondul angrenării populației în suportarea unor costuri mari, puterea de cumpărare a avut o revenire greoaie, ceea ce a afectat și ritmurile de creștere economică. Economia românească se dovedește azi a fi mai rezilientă la șocuri externe decât era în urmă cu 10 ani, iar populația mai pregătită să își adapteze comportamentul de consum la situații de criză.

Vom continua, așadar, plafonarea adaosului comercial la alimente de bază, pentru a limita escaladarea prețurilor și în același timp, vom intensifica programele pentru stimularea producției interne, pentru a susține creșterea economică. Prin cooperare cu BNR, vom duce inflația la 4,7% la sfârșitul anului 2024 și ne vom respecta angajamentele asumate!