Pe 23 iulie 2025, Curtea Internațională de Justiție (CIJ) – organul principal judiciar al ONU și cea mai relevantă instanță internațională, numită, de aceea, și Curtea Mondială – a pronunțat poate cel mai important aviz consultativ din istoria sa, un Aviz Consultativ de referință care definește pentru prima dată la nivel global responsabilitățile statelor în fața celei mai presante crize globale: schimbările climatice determinate de emisiile de gaze cu efect de seră produse de activitățile umane. Ca judecător al Curții – și ca primul judecător român al Curții Mondiale – mă bucur că am participat direct și activ la elaborarea și adoptarea acestui Aviz.

Avizul este cu atât mai relevant cu cât răspunde unui interes major și prioritar, precum și unei preocupări presante și urgente la nivelul comunității internaționale. Simțim cu toții, direct și concret, inclusiv în aceste zile, efectele nocive ale activităților umane care duc la schimbările climatice. Iar pentru numeroase state – în special statele insulare mici și statele cu coaste joase de pe tot globul – este o problemă existențială, de supraviețuire. Curtea a subliniat în mod expres situația lor unică, recunoscând creșterea nivelului mărilor și oceanelor, care le inundă teritoriul cu perspectiva scufundării totale până la finalul secolului, ca fenomen care le amenință însăși existența ca state, forțând refugierea populației lor în alte țări.

Cifrele vorbesc de la sine: cererea pentru acest Aviz a venit din partea Adunării Generale a ONU, care a adoptat rezoluția prin consens, semn al unei așteptări puternice la nivel global pentru clarificarea obligațiilor statelor în raport cu schimbările climatice. În total, 132 de state au co-sponsorizat rezoluția Adunării Generale din martie 2023 care cerea CIJ acest Aviz Consultativ, iar România a avut un rol activ în acest proces. Ca ministru de externe la acel moment, am decis ca România să se implice în grupul nucleu de 18 state care a negociat textul rezoluției.

Odată ajunsă solicitarea la CIJ, implicarea statelor lumii a fost fără precedent: în faza scrisă, au fost depuse 91 de declarații și 62 de comentarii scrise, însumând în jur de 10 mii de pagini. În cadrul audierilor publice de două săptămâni din decembrie 2024, 96 de state și 11 organizații internaționale au prezentat pledoarii în fața Curții, dezbătând ce obligații revin statelor pentru prevenirea și combaterea schimbărilor climatice și care sunt consecințele juridice ale încălcării acestor obligații. Această participare, atât ca număr de participanți și pledoarii, dar și ca volum de argumentație, a fost cea mai mare din istoria Curții de până acum.

În plus, Avizul a fost adoptat cu unanimitate de către judecători – ceea ce confirmă importanța sa excepțională având în vedere că acest lucru s-a întâmplat doar de 5 ori în istoria de aproape 80 de ani (în 2026) a Curții – și constituie un mare pas înainte în lupta împotriva schimbărilor climatice, stabilind un cadru de referință pentru aplicarea viitoare a dreptului internațional în această materie.

În Avizul său, CIJ a subliniat că obligațiile internaționale privind schimbările climatice nu se limitează la tratatele în domeniu (precum Convenția-cadru privind schimbările climatice, Protocolul de la Kyoto sau Acordul de la Paris), care nu conțin prevederi privind sancțiuni sau răspunderea statelor pentru nerespectarea obligațiilor pe care le prevăd. Curtea a mers mai departe și a stabilit, pe lângă interpretarea exactă a obligațiilor ce decurg din tratatele climatice, pe care a oferit-o, și aplicabilitatea dreptului internațional cutumiar, în complementaritate cu tratatele climatice, consolidând astfel cadrul juridic aplicabil (a se vedea și declarația comună la Aviz, pe care am semnat-o împreună cu alți trei judecători: https://www.icj-cij.org/case/187).

În această optică, Curtea a reamintit obligația cutumiară a statelor de a preveni daunele semnificative de mediu, pe care anterior o recunoscuse în cazuri precedente ca aplicabilă în contexte transfrontaliere bilaterale, dar o constată, pentru prima oară în Aviz, ca aplicabilă și la daunele cauzate de emisiile de gaze cu efect de seră (care au incidență globală). Interpretarea Curții asupra obligației de prevenire a daunele semnificative de mediu primește o dimensiune nouă în materia schimbărilor climatice: riscul de a se produce daune semnificative este general și urgent, ceea ce determină ca standardul de a acționa cu diligență să fie stringent (strict), fiind necesar un grad înalt de vigilență și prevenție în abordarea statelor. De asemenea, Curtea constată existența obligației cutumiare de a coopera pentru a preveni aceste daune, cele două obligații fiind intrinsec legate.

Acordul de la Paris stabilește ca obiectiv limitarea încălzirii globale la cel mult 2°C (și menționează pragul de 1,5°C ca unul dezirabil), dar CIJ a mers mai departe în Aviz. Interpretând deciziile statelor părți la Acordul de la Paris (luate la Glasgow în 2021), Curtea a stabilit că noul obiectiv trebuie să fie o limitare la cel mult 1,5°C față de nivelurile preindustriale – o mutare care ridică standardul global de acțiune și responsabilitate.

Mai mult, potrivit raționamentului Curții din Aviz, contribuțiile determinate la nivel național pentru a combate încălzirea globală (NDCs / Nationally Determined Contributions) – adică acțiunile autoasumate de state potrivit Acordului de la Paris în acest scop – nu mai pot fi tratate ca simple angajamente voluntare la discreția totală a statelor. CIJ a decis că acestea trebuie să fie în măsură, fiecare în parte, să conducă la atingerea obiectivului colectiv de limitare la 1,5°C, deci statele nu pot decide arbitrar ce măsuri își asumă. Oricum, aceste NDCs succesive ale fiecărui stat trebuie să fie progresive și tot mai ambițioase, dar toate contribuțiile naționale, luate împreună, trebuie să ducă la atingerea țintei globale. Este o transformare profundă în dinamica implementării politicii climatice internaționale.

Curtea arată în Aviz că emisiile de gaze cu efect de seră nu conduc în sine la răspundere, ci în măsura în care încalcă obligațiile internaționale pe care Curtea le-a identificat în Aviz.

Un alt element esențial al opiniei CIJ este recunoașterea faptului că statele răspund pentru acțiunile actorilor privați care duc la emisiile de gaze cu efect de seră. Pentru că statul are obligația de a reglementa limitarea cantităților de emisii de către actorii privați (și, implicit, de a monitoriza și sancționa activitatea acestora), astfel încât să fie respectate obiectivele climatice.

Curtea a mers și mai departe: omisiunea statelor de a lua măsuri adecvate pentru protejarea mediului de gazele cu efect de seră, inclusiv privind producția și consumul de combustibili fosili, respectiv prin acordarea de licențe pentru exploatarea acestora sau subvenționarea lor, poate constitui o încălcare a dreptului internațional.

Deși emisiile de gaze cu efect de seră sunt cumulative și globale, CIJ a afirmat că este științific posibilă determinarea contribuției totale a fiecărui stat la emisiile globale – incluzând atât emisiile istorice, cât și pe cele actuale. Cu alte cuvinte, nu se poate invoca imposibilitatea unei astfel de determinări. Iar obligația de a preveni daune semnificative este una generală, aplicabilă tuturor statelor (erga omnes).Avizul CIJ creează astfel un cadru general, clar și predictibil, un ghid pentru eventuale viitoare diferende internaționale privind schimbările climatice.

Unul dintre cele mai semnificative aspecte ale Avizului este accentul pus pe statele insulare mici și statele cu coaste joase, aflate în pericol real de dispariție din cauza creșterii nivelului mărilor și oceanelor. Deja, retragerea coastelor din acest motiv duce la diminuarea zonelor maritime ale statelor, care se măsoară de la liniile de bază stabilite în funcție de coaste (de regulă, linia refluxului de-a lungul țărmului sau, dacă țărmul prezintă crestături și tăieturi adânci, o linie formată din segmente drepte), deci la pierderea resurselor importante de acolo – de la cele piscicole la hidrocarburi. În jur de 140 de state la nivel mondial sunt afectate direct sau indirect de acest fenomen, care este un efect negativ pregnant al schimbărilor climatice. Cunosc foarte bine acest subiect la care am lucrat vreme de 6 ani, între 2018 și 2024, în cadrul Comisiei ONU de Drept Internațional, în calitate de co-președinte ale Grupului de Studiu pe tema asta („Sea-level rise in relation to international law”) și mă bucur că CIJ s-a pronunțat, cu autoritate, pe acest subiect.

Curtea a decis că aceste state special afectate nu au obligația să modifice poziția juridică a liniilor lor de bază dacă țărmul fizic este afectat de creșterea nivelului mărilor și oceanelor, o concluzie deosebit de importantă, bazată pe poziția argumentată și susținută de mine în Comisia de Drept Internațional și consacrată de aceasta și în practica statelor.

Mai mult, CIJ a afirmat că pierderea unui element al statalității, în acest caz teritoriul de stat, nu duce la pierderea statalității. Curtea confirmă astfel această concluzie pe care am susținut-o în Comisia de Drept Internațional. Cu alte cuvinte, chiar dacă teritoriul unui stat este complet inundat, el nu își pierde calitatea de stat. Asta înseamnă că statele insulare – cele mai afectate – chiar dacă nu vor mai avea teritoriu terestru, vor putea să-și păstreze spațiile maritime neschimbate. Chiar dacă Avizul nu menționează expres acest aspect (și am criticat asta în opinia mea separată), concluzia CIJ privind statalitatea va avea ca efect și conservarea statutului acestor state – dacă vor avea teritoriul complet scufundat – de membre ONU și ale altor organizații internaționale.

Curtea a recunoscut existența dreptului la un mediu curat, sănătos și durabil, ca drept al omului care este o precondiție și „inerent” pentru exercitarea altor drepturi esențiale (inclusiv dreptul la viață, sănătate etc.) confirmând o realitate tot mai mult afirmată la nivel internațional și care a beneficiat de foarte multă atenție din partea presei internaționale. Este o constatare pe care am susținut-o ferm (de altfel, am și adresat o întrebare privind acest drept participanților la proceduri la finalul audierilor din decembrie 2024, la care am primit 54 de răspunsuri – vezi https://x.com/BogdanAurescu/status/1867661140848976091?t=t6-KT_42j7zgKidAfGBLag&s=08).

În practica CIJ, opiniile separate concurente (spre deosebire de cele dizidente) nu sunt un semn de disensiune, ci o modalitate prin care se aduc clarificări, completări, interpretări și nuanțe suplimentare. În opinia mea separată concurentă (https://www.icj-cij.org/case/187), am pus accent pe două teme majore: creșterea nivelului mărilor și oceanelor și dreptul la un mediu curat, sănătos și durabil.

Am salutat decizia Curții privind inexistența unei obligații de actualizare a coordonatelor liniilor de bază și limitelor externe ale spațiilor maritime în contextul creșterii nivelului mărilor și oceanelor, dar am considerat că motivarea putea fi mai completă, incluzând și alte principii-cheie, mai ales cel al stabilității, securității, certitudinii și predictibilității juridice. Totodată, am argumentat amplu că practica identică, abundentă și frecventă a peste 100 de state din toate regiunile lumii (bazată pe declarații publice, poziții în cadrul ONU, legislații naționale, participarea la declarații comune trans-regionale) și opinio juris (credința că urmând această practică statele urmează o conduită obligatorie juridic, nu o simplă opțiune politică) indică faptul că „liniile de bază fixe” au devenit o normă a dreptului internațional cutumiar.

M-am referit și la necesitatea ca Avizul să fi constatat că creșterea nivelului mărilor și oceanelor nu poate fi invocată ca schimbare fundamentală a împrejurărilor (rebus sic stantibus) pentru a pune capăt tratatelor prin care statele au convenit deja delimitări maritime – o temă foarte importantă pentru statele lumii care doresc stabilitate juridică pentru protecția drepturilor lor.

În ce privește dreptul la un mediu curat, sănătos și durabil, am susținut că și acesta este deja o normă cutumiară și ar fi fost util ca Avizul să o recunoască expres. Argumentele mele s-au bazat pe o analiză foarte atentă și complexă a textelor Constituțiilor și legislațiile naționale, a participării statelor din toate regiunile lumii la tratate regionale și a votului copleșitor al Adunării Generale ONU asupra rezoluției 76/300 prin care acest organ politic a recunoscut dreptul la un mediu curat, sănătos și durabil (161 voturi pentru, 0 împotrivă și doar 8 abțineri). Concluzia: un total de 164 de state din toate regiunile recunosc dreptul în Constituții (92 – explicit, iar 18 – implicit), în legi naționale (104) sau prin participare la tratate care recunosc acest drept (134), existând așadar atât o practică foarte consistentă și răspândită, cât și opinio juris.

***Avizul Consultativ din 23 iulie 2025 al Curții Internaționale de Justiție nu este doar un alt document juridic – este o piatră de hotar în arhitectura dreptului internațional privind schimbările climatice. El oferă un cadru clar, riguros și echitabil, orientat spre protejarea drepturilor generațiilor prezente și viitoare. Este un apel ferm la acțiune, dar și o consolidare a valorilor fundamentale ale dreptului internațional. Un pas înainte esențial – și, sper, ireversibil – în lupta pentru viitorul planetei. De acum, mingea este în terenul politic al statelor și al instituțiilor care sunt chemate să pună în aplicare concluziile Curții.