• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-06 12:42:58
  • Sursa:
De ce avem nevoie de taxa de solidaritate? Imagine

În ultima perioadă comunicarea publică a fost acaparată de acest subiect, al taxei de solidaritate. De obicei PSD propune ceva, iar apoi PNL încearcă să se delimiteze din rațiuni ideologice, simplificând discuția la conceptul stânga - dreapta.

Nu cu multă vreme în urmă, apăratorii fanatici ai virtuțiilor pieței libere spuneau că liberalizarea pieței de energie va duce la scăderea prețurilor. Nu a fost așa, din contră, am asistat la o scumpire fără precedent a prețurilor la energie și gaze. Partidul Social Democrat a propus încă din august 2021 plafonarea prețurilor. Dreapta s-a scandalizat și a urlat că vom distruge companiile, vom pierde locuri de muncă și nu se vor mai face investiții. Nimic mai neadevărat.

Zeul Profit învingător s-a ridicat pe culmi de neacceptat pentru societate. În fața dezastrului creat de criza energetică, Uniunea Europeană a imaginat diverse scenarii și, în final, a acceptat că taxa de solidaritate este răspunsul adecvat, cel potrivit pentru protejarea consumatorilor casnici și economiei. Reprezentanții dreptei, în fața evidenței irefutabile, au început să susțină cu toată "convingerea" luptă împotriva profiturilor nesimțite, că acestea trebuie impozitate prin suprataxare și chiar (culmea tupeului) că au fost cei care au inițiat acest lucru. Nimic mai neadevărat. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba, spune înțelepciunea poporului român.

Pentru că atunci când vorbim despre profiturile pentru care nu se plătesc impozite în România, dreapta susține aceiași retorică: pierdem locuri de muncă, nu se vor face investiții, distrugem companiile.

Am cunoscut foarte mulți antreprenori, în toate domeniile de activitate, și mai mici și mai mari. Ei reprezintă societatea cu bune și rele. Din fericire, majoritatea sunt de bună credință și se conformează voluntar plății impozitelor datorate. Ei sunt cei tăcuți. Cei gălăgioși sunt cei care își "optimizează" profitul și care se jelesc că statul autoritar îi prigonește.

Activitatea antreprenorilor mulți și corecți nu va fi influențată de taxa de solidaritate propusă de PSD. De ce? Pentru că ei o plătesc deja, adică proporția impozitului pe profit raportat la cifra de afaceri este mai mare de 1%. În schimb, ei sunt cei care "beneficiază" de concurența neloială a companiilor care au costuri mai mici, inclusiv prin neplata impozitului pe profitul datorat. O competiție corectă în economia românească presupune același tip de impozitare pentru cei care activează în același domeniu de activitate.

Ce se va întâmpla cu banii strânși din taxa de solidaritate?

Vor susține creșterea veniturilor salariaților. O societate unde peste un milion de lucrători sunt plătiți cu salariul minim pe economie este profund incorectă. Echitatea socială ne obligă să plătim corect prestația muncii depuse. Pentru cei de dreapta, care nu înțeleg aceste valori, le traduc prin faptul că antreprenorii nu vor găsi forța de muncă calificată de care au nevoie dacă nu o plătesc corespunzător. Mâna întinsă către stat nu înseamnă o economie de piață funcțională.

Vor susține educația. Care este singura șansă reală pentru ca cei aflați în deprivarea materială să iasă din sărăcie. Aceasta înseamnă o societate care oferă o șansă egală tuturor cetățenilor. Voi traduce din nou pentru cei de dreapta. Calificarea lucrătorilor în concordanță cu nevoile economiei reale se poate realiza doar prin investiții într-o educație incluzivă. Invățământul dual reprezintă o oportunitate pentru companiile care vor să își specializeze forța de muncă.

Vor susține sănătatea. Accesul tuturor românilor la sănatate este obligatoriu pentru o societate justă, corectă, echilibrată. În traducere pentru cei de dreapta, sănătatea lucrătorilor influențează direct proporțional productivitatea muncii.

În concluzie, taxa de solidaritate este mai mult decât necesară în aceasta perioadă de crize internaționale multiple. Costurile acestora trebuie să fie suportate în primul rând de către cei care extrag profituri nejustificate, nu de către cei mulți care sunt cei mai loviți de aceste crize.

Serviciile de securitate din Kârgâzstan au reţinut patru persoane, inclusiv o angajată a unei agenţii guvernamentale ruse, sub suspiciunea că recrutau cetăţeni kârgâzi pentru a lupta în armata rusă, au declarat miercuri oficialii acestui stat din Asia Centrală, cândva fostă republică sovietică.

Economie 2025-04-23 17:06:54

Treizeci de persoane din Bihor sunt bănuite că au înscenat mai multe accidente rutiere pentru a obţine bani de la firmele de asigurări. Ele au fost ridicate în urma perchezițiilor de marți.

Economie 2023-01-03 11:40:15

Președintele Volodimir Zelenski a exclus posibilitatea de a renunța la teritoriul țării sale într-un potențial acord de pace cu Rusia. Într-un nou interviu acordat BBC, liderul ucrainean avertizează că Rusia „se va întoarce pentru și mai mult”, dacă va primi teritoriu.

Economie 2023-02-16 20:40:37

Părinţii fostului premier italian Matteo Renzi, Tiziano Renzi şi Laura Bovoli, au fost condamnaţi la peste trei ani de închisoare pentru emiterea de facturi false în cadrul a trei cooperative, dar au fost achitaţi de infracţiunea de faliment fraudulos.

Economie 2024-07-24 14:14:02

Armata israeliană a anunțat vineri că a încheiat operațiunile de luptă din zona Jabalia din nordul Fâșiei Gaza, după ce a distrus 10 km de tuneluri ale Hamas în timpul unor zile de lupte intense care au inclus peste 200 de lovituri aeriene, relatează Reuters.

Economie 2024-05-31 16:29:03

Potrivit unui nou studiu, călătoria cu trenul spre locurile de vacanță din Europa este de patru ori mai scumpă decât zborul cu avionul, motivul fiind, potrivit experților, „condițiile de reglementare inegale”, care avantajează companiile aeriene low-cost, transmite Sky News.

Economie 2023-07-23 15:40:26

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, susține că Rusia a devenit mai puternică datorită războiului din Ucraina și amenință Occidentul, afirmând că dominația acestuia din ultimele sute de ani asupra lumii se apropie de sfârșit, relatează Sky News. 

Economie 2023-12-11 09:25:12

Staff-ul de campanie al Kamalei Harris îl verifică pe Josh Shapiro, guvernatorul statului Pennsylvania, un star democrat în ascensiune care ar putea ajuta partidul să câștige cel mai mare stat oscilant din nord, scrie HuffPost.

Economie 2024-07-25 07:00:34