• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-20 21:08:48
  • Sursa:
De ce a fost sicriul reginei Elisabeta captusit cu plumb si cate kilograme cantareste Imagine

Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată luni, 19 septembrie, la finalul unor funeralii de stat urmărite de milioane de oameni din toată lumea. Sicriul în care a fost înmormântată a fost realizat în urmă cu 3 decenii și are niște caracteristici speciale.

Sicriul reginei a fost făcut din stejar englezesc și a fost căptușit cu plumb care oprește intrarea aerului și a umidității. Experții spun că atunci când sicrierele sunt depuse în afara solului, așa cum s-a întâmplat în cazul Reginei Elisabeta, etanșeitatea sicriului este deosebit de importantă pentru conservarea rămășițelor.

Andrew Leverton, de la Leverton & Sons, o firmă de pompe funebre care colaborează cu casa regală, a declarat în urmă cu 4 ani pentru The Times că sicriile pentru familia regală sunt făcute din stejar englezesc și sunt căptușit cu plumb.

Se crede că sicriul Reginei Elisabeta a fost făcut în urmă cu aproximativ 30 de ani și tot atunci a fost realizat și cel al Ducelui de Edinburgh.

„Înțeleg că regina și toți membrii familiei regale au sicrie făcute încă din timpul vieții... deci, nu există nicio întârziere, sicriul este deja acolo”, a spus Matthew Lymn Rose, directorul general al A W Lymn, The Family Funeral Service, pentru inews.

Sicriele erau dublate cu plumb încă din epoca victoriană, dacă aceastea erau depuse deasupra solului.

Matthew Lymn Rose a spus: „Cei mai mulți oameni sunt îngropați în pământ. Dar dacă există o capelă sau o criptă iar sicriul rămâne afară, el este expus la factorii de mediu. De aceea, este foarte important să fie etanș”.

Sarah Hayes, managerul muzeului Coffin Works din Birmingham, a spus că sicriele căptușite cu plumb nu au fost rezervate doar familiei regale. „Winston Churchill a avut un sicriu căptușit cu plumb, așa că nu este doar pentru familia regală”.

Folosirea plumbului face ca un sicriu să fie foarte greu. Potrivit The Times, sicriul reginei a putut fi purtat de opt militari. S-a estimat că sicriul reginei cântărește între 250 kg și 317 kg.

Lymn Rose a spus că firma lui, care are sediul în Nottinghamshire și are 27 de filiale, primește cereri pentru sicrie etanșe, însă el le dublează cu zinc. „Procesul de căptușire cu zinc este mai simplu, mai puțin costisitor, iar sicriul nu este atât de greu”, a spus el.

Președintele Austriei, Alexander Van der Bellen, îl critică pe cancelarul austriac Karl Nehammer pentru decizia de bloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen. Acesta spune că atitudinea guvernului de la Viena afectează „reputația Austriei”.

Economie 2023-03-24 16:43:50

România are în plan să operaţionalizeze un cablu de transport de energie electrică verde pe traseul Tuzla - Podişor, apoi pe culoarul gazoductului BRUA, pentru a asigura legătura de la estul la vestul ţării a anunțat, sâmbătă, ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe pagina de facebook. Ministrul consideră acordul un pas foarte important pentru securitatea energetică a României şi Europei.

Economie 2022-12-17 13:10:42

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat că Executivul a decis, în şedinţa de joi, ca în 2024, zilele de 2 mai, 16 august şi 27 decembrie să fie zile libere pentru personalul bugetar. El a adăugat zilele vor fi recuperate prin prelungirea programului de lucru, transmite News.ro.

Economie 2023-12-21 15:00:48

Companiile petroliere din Rusia se confruntă cu întârzieri la plată de câteva luni, pentru ţiţeiul şi carburanţii livraţi, deoarece băncile din China, Turcia şi Emiratele Arabe Unite au încetinit plățile, notează Reuters, preluat de Agerpres.

Economie 2024-03-27 18:35:26

O plimbare scurtă prin centrul Capitalei, în cartiere cu renume, unele considerate chiar de fițe, dezvăluie o realitate de coșmar. Drogații își fac veacul chiar în scările de bloc, iar bucureștenii din zonă au ajuns să fie terorizați de consumatori. Mulți sunt violenți și fac scandal, iar oamenii au ajuns să se teamă să mai meargă seara acasă. Fac sesizări pe bandă rulantă, poliția îi amendează și cam atât. Se întâmplă foarte aproape de ministerele și instituțiile care ar trebui să combată fenomenul drogurilor. Vă prezentăm, în exclusivitate, un reportaj realizat de jurnaliștii Digi24 Magda Costache și Sorin Oțelea.

Economie 2023-10-04 10:24:16

Mulți români obișnuiesc să plece cu mașina în vacanță, iar cea mai căutată destinație a românilor pe timpul verii este Grecia.

Economie 2023-05-31 12:00:57

Şeful Agenţiei de Gestionare a Crizelor de pe insula hawaiiană Maui, criticat pentru că nu a declanşat sistemele de alarmă în timpul incendiului mortal care a devastat oraşul Lahaina, a demisionat joi, cu doar câteva zile înainte de vizita de luni a preşedintelui Joe Biden, el însuşi criticat de republicani pentru reacţia sa considerată insuficientă, relatează AFP, citată de News.ro.

Economie 2023-08-18 12:37:04

Ankara va sprijini intrarea Suediei în NATO dacă Uniunea Europeană redeschide negocierile pentru aderarea Turciei la UE, a spus luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Economie 2023-07-10 14:10:49