Cele două titluri mondiale obținute la Campionatul Mondial de la Budapesta l-au uimit chiar și pe... David Popovici, care recunoaște că nu s-a pregătit pentru competiția din țara vecină la fel de bine cum a făcut-o pentru Jocurile Olimpice. A spus asta într-un interviu acordat fostului înotător australian Brett Hawke, care știe ce înseamnă să fii campion mondial. Și mai știe și să-i pronunțe perfect numele lui David Popovici.

Brett Hawke: David Popovici, ce e, prietene?

David Popovici: În primul rând, mă simt bine să aud pe cineva care nu-i din România pronunțându-mi numele corect. Crainicii au zis corect, dar multă lume îmi stâlcește numele. „Hei, David Popovici, aici erai! Putem face o poză?”. „Da, sigur!”.

Să fiu sincer, nu am avut așa mari așteptări. Nu ne-am pregătit pentru asta cum ne-am pregătit pentru Roma sau pentru Jocurile Olimpice. A fost, însă, o surpriză plăcută și suntem foarte fericiți.

Brett Hawke: Ai ratat podiumul (de la Jocurile Olimpice) la doar câteva sutimi de secundă, ai avut, însă, o performanță incredibilă. Ce a însemnat pentru tine acestă experiență, dincolo de asta?

David Popovici: Sunt foarte încântat să văd că nu m-a afectat faptul că am fost atât de aproape de o treaptă înaltă a podiumului. Jocurile Olimpice m-au învățat să rămân calm.

Presiunea te poate ajunge, dar dacă ești echilibrat, ai destulă atenție, atunci cred că ești pe drumul de a reuși.

Bineînțeles, tot trebuie să te antrenezi și să faci toată munca grea. Dar când ești acolo, tu și oponenții sunteți exact la același nivel. Dar asta face diferența. Cum gestionezi stresul, cât de „înfometat” ești pentru o medalie.

Singurul lucru care te diferențiază este cât îți dorești asta, este ca un instinct animalic. Parcă trebuie să muști din apă.

Poate fi multă presiune care m-ar putea transforma într-o persoană care nu-mi doresc să fiu. Doar dacă las eu asta să se întâmple. Dacă mă înconjor doar de oamenii pe care îi vreau, dacă controlez tot ce vreau.

Știu ce e important pentru mine: doar înotul. Și atunci pot să filtrez toată informația și să nu mă pierd în nimic.

Este vorba de a învăța din greșelile altora. Pentru că nu sunt primul tânăr talentat. Nu-mi place să mă numesc „un talent”. Sunt puțin talentat, dar asta nu e cea mai importantă parte.