• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-01 20:09:21
  • Sursa:
David Muniz, Ambasada SUA: Capacitatea romanilor de a fi cu adevarat buni nu ma surprinde deloc Imagine

David Muniz, însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, a declarat, vineri, la recepţia de Ziua Independenţei, că „România lasă o amprentă pozitivă asupra lumii”, amintind în acest sens reacţia faţă de refugiaţii din Ucraina şi poziţia de la recentul Summit NATO de la Madrid, când „a oferit aliaţilor perspectiva unică şi nepreţuită a unui membru NATO de la graniţa cu naţiunea aflată sub atacul barbar al Rusiei”.

„Sunt foarte mulţumit şi de faptul că România lasă o amprentă pozitivă asupra lumii. Da, cu siguranţă, în domeniul securităţii, în care acum este exportatoare de stabilitate, însă şi în două moduri care vorbesc direct despre bunătatea şi decenţa care caracterizează această ţară şi poporul său. Mă refer la disponibilitatea României de a acorda ajutor umanitar ţării vecine, aflată sub asediu, şi la succesul său lăudabil pe care l-a avut în combaterea traficului de persoane. Cunosc prea bine poporul român, trăiesc de câţiva ani aici şi în regiune de şi mai mult timp. Capacitatea românilor de a fi cu adevărat buni nu mă surprinde deloc”, a spus diplomatul.El a vorbit în detaliu de războiul din Ucraina şi de reacţia românilor.„Recunosc, am fost uimit, mişcat, atât de reacţia oficială a României de a-i ajuta pe refugiaţii din Ucraina, cât şi de reacţia privată a atât de multor cetăţeni. Procesarea solicitărilor refugiaţilor, acordarea de ajutoare, eforturile de a simplifica cerinţele pentru acordarea dreptului de muncă şi dorinţa de a se asigura că nu se pierde o generaţie de elevi şi studenţi ucraineni, sunt, într-un singur cuvânt, «admirabile». Implicarea şi compasiunea de care dau dovadă românii de rând sunt o sursă de inspiraţie. Transportul oferit, acţiunile altruiste, donaţiile, grija - toate au întărit ceea ce eu şi atâţia alţii ştim deja: România este o ţară măreaţă, plină de oameni buni”, a spus Muniz.

Totodată, s-a referit la recentele decizii anunţate la Summitul NATO de la Madrid.

„La reuniunea la nivel înalt, România a oferit aliaţilor perspectiva unică şi nepreţuită a unui membru NATO de la graniţa cu naţiunea aflată sub atacul barbar al Rusiei. Ne inspiră şi este uimitor să vedem prezenţa în creştere a unora dintre cele mai renumite unităţi militare americane, care colaborează cu aliaţii, cu o interoperabilitate aproape omogenă. Am menţionat Madrid şi sunt sigur că mulţi dintre voi ştiţi, în Spania, preşedintele Biden a anunţat că Statele Unite vor disloca un comandament de brigadă de luptă, în curând, în România”, a arătat el.

De asemenea, a abordat şi chestiunea angajamentului SUA faţă de Tratatul care stă la baza Alianţei.

„Împreună, avansăm către o postură de descurajare şi apărare şi mai puternică. Prezenţa noastră reprezintă dovada că tratăm cu seriozitate angajamentele în materie de securitate şi că Statele Unite sunt întru totul pregătite şi capabile să îşi îndeplinească angajamentele luate sub incidenţa Articolului V, jurământul Muschetarilor”, a punctat Muniz, potrivit Agerpres.

Acesta a apreciat că România este unul dintre cei mai puternici parteneri ai Statelor Unite ale Americii.

„În ceea ce priveşte prezentul, ar fi o neglijenţă din partea mea să nu revin la situaţia securităţii şi la Alianţa noastră. În urmă cu şaptezeci şi nouă de ani, naţiunile noastre erau în tabere diferite, în deflagraţia care atunci a dezbinat lumea în două. După cum ştim cu toţii, am continuat să fim duşmani ideologici în următoarele decenii, separaţi de încă o umbră criminală aruncată de Kremlin, impenetrabila Cortină de Fier. Şi cu toate acestea, astăzi, România este unul dintre cei mai puternici aliaţi ai Americii”, a subliniat Muniz.

 

Miliardarul Elon Musk vrea să lanseze propriul său program de inteligență artificială pe care îl va numi "TruthGPT" (AdevărGPT n.r.) pentru a rivaliza cu ChatGPT, o aplicație despre care susține că a fost programată să mintă.

Economie 2023-04-18 11:06:32

Banca Naţională a Ucrainei a prezentat joi o bancnotă comemorativă, pentru a marca prima comemorare a invaziei Rusiei, pe o parte fiind reprezentaţi trei soldaţi care înalţă drapelul naţional, transmite Reuters.

Economie 2023-02-23 19:37:03

Rusia a atacat regiunea Odesa din sudul Ucrainei în noaptea de duminică spre luni. Noile bombardamente au rănit o femeie și au avariat instalațiile portuare, a transmis guvernatorul regiunii. De asemenea, ucrainenii au anunțat că stația maritimă din Odesa a suferit „avarii importante”, iar în hotelul stației a izbucnit un incendiu. Între timp, trupele Kievului au atacat cu drone regiunile ruse Kursk și Belgorod.

Economie 2023-09-26 11:58:34

Păpuși de coșmar dezmembrate, cu trupuri decolorate sau cu ochii scoși apar de mai bine de un an de zile pe o plajă din Texas, fiind aduse la mal de valuri, informează Insider.

Economie 2023-05-18 10:53:57

Pentru a înțelege de ce conflictul din Sudan contează pentru multe alte națiuni, este nevoie doar să privim către o hartă, notează BBC. Alarmele răsună pe scena internațională după izbucnirea luptelor sângeroase din ultima săptămână în Sudan. Este un stat imens – al treilea cel mai mare din Africa - și se întinde de-a lungul unei regiuni instabile și vitale din punct de vedere geopolitic.

Economie 2023-04-21 14:23:27

Un copil de 11 ani din Suceava a ajuns la spital după ce un adolescent de 17 ani l-a împușcat, în ochi, cu o armă de tip airsoft. Victima a ajuns la spital la Iași, iar medicii nu știu dacă va mai putea vedea cu ochiul afectat.

Economie 2023-06-03 13:27:03

Secretarul de stat american Antony Blinken a spus, marţi, că Iranul nu va avea acces „direct” la miliardele de dolari care vor fi dezgheţate ca parte a unui acord între cele două ţări pentru eliberarea a cinci prizonieri americani, relatează EFE, citată de Agerpres.

Economie 2023-08-15 21:03:38

În competiția pentru Casa Albă, vicepreședintele Kamala Harris îl devansează pe fostul președinte Donald Trump cu 3 puncte procentuale într-o confruntare directă între alegătorii înregistrați, inclusiv cei care sunt indeciși, dar înclinați către un candidat, arată un sondaj MaristPoll .

Economie 2024-08-07 23:57:01