Celebra cruce de pe Caraiman are nevoie de reparaţii majore, pentru prima dată din 1928. Lucrarea este complexă, întrucât monumentul se află într-o avansată stare de degradare. Municipalitatea trebuie să facă rost de aproximativ 2 milioane de euro, bani pe care speră să îi obţină din fonduri externe.
Proiectul presupune restaurarea monumentului, dar şi realizarea unui muzeu, a unei platforme de belvedere suspendate şi a unor instalații moderne de vizionare şi filmare.
Specialiştii din cadrul primăriei spun că, de la inaugurarea din 1928, Crucea de pe Caraiman nu a avut nici măcar o reparație majoră. Acum se va încerca folosirea aceloraşi materiale cu care s-au realizat postamentul şi partea metalică.
Totodată, autorităţile au demarat campania „Daţi un ban pentru Caraiman”, prin care oricine poate dona bani pentru lucrările de reparaţie a crucii.
Monumentul a intrat de curând în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai înaltă cruce construită pe un vârf de munte. Are o înălţime totală de 39,5 metri şi a fost construit în memoria eroilor români din Primul Război Mondial.
