• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-17 09:20:46
  • Sursa:
Date noi despre cei trei frati disparuti din Hunedoara: copiii se afla alaturi de tatal lor, care a vorbit cu politistii Imagine

Cei trei fraţi daţi dispăruţi în timp ce erau supravegheață de o bonă, în judeţul Hunedoara, sunt împreună cu tatăl lor, cel care anunțase dispariția și era inclusiv vizat de un ordin de protecție. Bărbatul a vorbit cu polițiștii, în timpul nopții de miercuri spre joi, și a confirmat că cei trei copii sunt alături de el. Nu este clar, însă, dacă sunt încă în țară sau nu. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

„În legătură cu cazul celor trei copii dispăruţi din localitatea Simeria, poliţiştii continuă cercetările în vederea identificării acestora. În cursul nopţii trecute, poliţiştii au reintrat în contact cu tatăl copiilor, cel care a şi semnalat dispariţia celor trei (la data de 14 octombrie a.c.,) şi au fost obţinute informaţii cu privire la faptul că cei trei copii s-ar afla alături de tatăl lor”, a transmis, joi dimineaţă, IPJ Hunedoara,Poliţiştii încearcă să afle acum locul în care se află copiii.

„În acest caz, continuăm cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a locaţiei în care cei trei se află, alături de tatăl lor, şi a luării măsurilor care se impun. IPJ Hunedoara nu exclude nicio ipoteză de lucru în acest moment şi tratează cazul cu maximă prioritate”, au precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara.

Luni, 14 octombrie, la numărul de urgenţă 112 a fost anunţată dispariţia a trei fraţi care erau în grija unei bone. Imediat, poliţiştii s-au mobilizat şi au pornit în căutarea celor trei copii. Marţi, în spaţiul public a apărut un clip video cu cei trei fraţi în care aceştia se adresează mamei lor, afirmând că vor să meargă la tatăl lor.

Autoritățile au anunțat ulterior că a fost deschis dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal, iar copiii au fost daţi şi în consemn la frontieră. De atfel, situația celor trei frați dispăruți era în atenția DGASPC, ultima vizită a reprezentanţilor instituţiei având loc cu trei zile înainte de dispariţie. În luna august, copiii fuseseră încredinţaţi mamei prin sentinţă a tribunalului, împotriva tatălui fiind stabilit ordin de protecţie.

Ministra Familiei, Natalia Intotero, a declarat miercuri, la Digi24, că tatăl celor trei copii din județul Hunedoara i-a cerut ajutorul privind sentința definitivă prin care minorii urmau să stea cu mama lor. În momentul în care i-a spus că nu poate interveni peste o decizie judecătorească, bărbatul „s-a enervat” și a spus că „statul nu ajută cu nimic părinții”, a afirmat Intotero.

Ea a precizat că, după ce vor fi găsiți, cel mai probabil cei trei frați vor fi plasați în grija statului. 

„Probabil că autoritățile vor reuși să identifice locul unde sunt copiii și vor fi plasați grija statului, într-un centru de îngrijire sau asistenți maternali. Vom vedea decizia care va fi luată, dar în egală măsură încercăm să se respecte. Nu că încercăm, trebuie ca legea să fie respectată, dar aici și din partea mamei va trebui să existe un efort să încerce, bineînțeles, sprijinită de specialiști, de psihologi, să-i convingă pe copii să accepte”, a mai spus ministra Familiei.

Cabinetul de securitate israelian a aprobat o extindere a operaţiunilor militare vizând "cucerirea" Fâşiei Gaza, după ce autorităţile au dispus mobilizarea a zeci de mii de rezervişti pentru această ofensivă, a declarat luni o sursă oficială pentru AFP, preluată de Agerpres. Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat luni că campania militară a Israelului în Gaza se va intensifica și că trupele vor rămâne pe orice teritoriu pe care îl vor captura, marcând o schimbare față de operațiunile anterioare, în care forțele au intrat și s-au retras în mod repetat, scrie ynetnews.com.

Economie 2025-05-06 00:06:09

Rusia a acuzat Occidentul, miercuri, că încearcă să-i obstrucţioneze participarea la reuniunea ministerială de la Skopje a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ce va fi boicotată de Ucraina şi de ţările baltice pentru a denunţa prezenţa şefului diplomaţiei lui Putin, Serghei Lavrov.

Economie 2023-11-29 14:42:19

Agenţia americană de presă Associated Press a anunţat marţi că va continua să atribuie unuia dintre fotografii săi celebra imagine a „Napalm Girl” (fata napalm) din timpul Războiului din Vietnam, chiar dacă „întrebări importante” persistă după lansarea unui documentar, scrie News.ro.

Economie 2025-05-07 09:08:04

Luna aceasta ajunge în România primul vânător de mine marine de la britanici, din cele două nave de acest fel cumpărate de Ministerul Apărării. Astfel suplinim lipsa submarinelor, a spus pentru Digi24 ministrul Angel Tîlvăr, aflat în vizită în Statele Unite cu premierul Marcel Ciolacu. Marea Neagră este zonă strategică, iar țara noastră se pregătește să participe la neutralizarea minelor marine alături de Turcia și Bulgaria, a mai anunțat ministrul apărării.

Economie 2023-12-05 17:27:48

În urmă cu 42 de ani, angajații unui spital din Chile i-au luat Mariei Angelica Gongalez copilul nou-născut din brațe, iar apoi i-au spus că a murit. Acum, femeia și-a cunoscut fiul pentru prima dată.

Economie 2023-08-29 08:00:49

Cancelarul german, Olaf Scholz, a declarat că sprijină extinderea Uniunii Europene prin integrarea țărilor din Balcanii Occidentali, a Ucrainei, a Republicii Moldova și chiar a Georgiei. Șeful guvernului de la Berlin a spus că susține și eliminarea dreptului de veto în luarea deciziilor la nivelul Consiliului European.

Economie 2022-08-29 14:26:05

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din vestul Japoniei căruia municipalitatea i-a trimis din greşeală 46,3 milioane de yeni (360.000 de dolari), sumă ce trebuia să ajungă la gospodăriile cu venituri reduse afectate de pandemia de COVID-19, a declarat că a jucat toţi banii la cazinouri online din străinătate, au anunţat marţi surse apropiate cazului, informează agenţia Kyodo.

Economie 2022-05-17 15:32:09

Președintele Franței Emmanuel Macron spune că ar putea sosi un moment în care prioritate va avea negocierea păcii în Ucraina cu Vladimir Putin și nu judecarea președintelui rus pentru crime de război, scrie The Guardian.

Economie 2023-05-31 22:17:47